„Theodoros”, de Mircea Cărtărescu
Editura Humanitas, București, 2022
Cea mai vândută carte a Editurii Humanitas! Nici nu-i de mirare, în pofida celor 99 de lei ai săi. Poate că dacă ar fi costat 99,99 s-ar fi vândut și mai bine, că nu te joci cu ștaiful publicului nostru intelectual (printre care, hop și eu!). Mă întreb însă câți dintre noi am cumpărat-o ca s-o și citim, sau doar pentru că dă bine la CV? Măcar eu am luat-o din ambele motive…
Zice autorul în Nota Finală, explicativă:
„Încă de-acum patru decenii am știut că voi scrie odată romanul lui Theodoros, unul pseudo istoric, de imaginație, în care imposibilul devine posibil pe o altă creodă temporală, într-o altă lume, „cu alte raiuri și alți zei”. Am fost silit însă să amân, an de an, acest proiect de o viață, având mereu alte cărți, mai acute, de dus la capăt. Tot Jurnalul meu e presărat, de treizeci de ani încoace, cu notații despre Theodoros și cu sentimentul că trebuie să-mi fac curaj ca să-l încep odată și-odată. Abia acum, într-o epocă de depresie, confuzie, pandemii și războaie, ca de sfârșit de lume, am găsit în fine cei doi ani în care, ca să pot supraviețui, am scris Theodoros, așa cum personajul meu și-a realizat în cele din urmă visul de a deveni împărat.”
Practic n-ar mai fi multe de spus, deoarece cartea exact asta este: un roman pseudoistoric, de imaginație, în care imposibilul devine posibil pe o altă creodă temporală, într-o altă lume, cu alte raiuri și alți zei. Nici faptul că n-am găsit cuvântul creodă în dicționar nu m-a descurajat. Mai ales că am dat peste el abia la sfârșit, când deja era prea târziu.
Compoziția cu care avem de-a face este în trei părți: Tudor, Theodoros și Tewodros. Ai zice că sunt trei personaje distincte, dar de fapt este unul singur în trei ipostaze: prima, Tudor (vă asigur că este pură coincidență de nume), rodul unui scurt episod de iubire într-un început de secol XIX dintre Gligore Ișlicarul și grecoaica Sofiana, slujnică la conacul ghiculeștilor din Ghergani, în Valahia, era copilul de casă favorit al boierului Tachi Ghica. Același Tudor, crescând, își valorifică ascendența grecească ca Theodoros, un temut pirat printre insulele egeene (nici că se putea un nume mai potrivit pentru un pirat!). Apoi face ce face și, sub numele de Tewodros al II-lea, devine împărat al Etiopiei. Negus, cum ar veni.
Tot autorul zice, și tot în Nota Finală:
„Personajul central al romanului meu a existat în realitate. Știm despre primii săi ani de viață din „Scrisoarea” memorialistului Ion Ghica adresată lui Vasile Alecsandri în 1883. Acolo, autorul face presupunerea, bazată pe o epistolă către regina Victoria păstrată în arhivele britanice, că tânărul servitor dispărut din Ghergani, de la curtea tatălui său, ar fi devenit, după câteva decenii de aventuri nebuloase, împăratul Tewodros II al Etiopiei.”
Ar fi aberant să imaginezi un astfel de destin chisnovat, fiindcă nici un cititor normal nu te-ar crede. Dar dacă personajul cu destinul lui cu tot a existat, e mai simplu: dai vina pe realitate și s-a rezolvat, tot ce mai rămâne de făcut este să-l îmbraci într-o haină literară potrivită. Dar ce fel de haină poate să îmbrace asemenea destin fără să-l strângă pe la subțiori? Ei bine, tocmai acesta este domeniul în care Mircea Cărtărescu excelează. Dacă reperele majore ale unei astfel de vieți sunt fantastice, fantastice vor fi și detaliile ei. Eroul zboară, devine invizibil, nu poate fi atins de foc și sabie, își învinge dușmanii doar cu puterea gândului. Însă ca toate astea să fie ținute sub control, evoluția sa este vegheată de un cârd de îngeri. Dar ce spun îngeri, Arhangheli de-a dreptul! Arhangheli care, ca arhanghelii, știu totul despre ce a fost, este și va fi, dirijându-l pe Theodoros pe căile altfel încâlcite ale destinului său spre a și-l împlini. Doar așa, consideră autorul, a putut eroul său să facă ce a făcut și să ajungă ce a ajuns, fapt care și mie îmi pare evident. Dar să nu încercați să vă doriți o asemenea îndrumare, căci ea nu-i este dată oricui. Nici dacă ați vrea să deveniți și voi împărați.
Ce-mi place mie la cărțile lui Mircea Cărtărescu este extraordinara acuratețe cu care le scrie. În tot ce face se simte un desăvârșit profesionalism și o documentare exhaustivă, așa că poți merge la sigur pe mâna lui. Doar cu creoda nu mi-a fost foarte clar, dar sunt convins că înseamnă ceea ce vrea el să sugereze, ba chiar o și spune: o lume. Dar una altfel în cazul acesta, în afara timpului normal, în care imposibilul devine posibil… Însă, cum toate au un preț, pe indiferent ce lume, el trebuie plătit. La unii împărați, se pare, prețul este moartea. Nu vă scandalizați că destăinui aici deznodământul, căci însuși autorul a făcut-o. Cartea chiar așa începe, cu sfârșitul:
„Ai pe masa acoperită de brocart roșu cu scene aurite din Pentateuc o cutie de acaju deschisă în care, pe un pat din satin încrețit, se află două pistoale de duel de o rară frumusețe, ca niște tije de flori nemaivăzute sau ca niște mici animale cafenii cu blana lucioasă ca oglinda. Fiecare pat de pistol este ornat cu o horbotă de aur ce înconjoară strâns mecanismul de tragere. Între pistoalele așezate cap-coadă e un spațiu în care se află diverse accesorii cu forme ciudate, lucind ca argintul viu, și trei gloanțe aurite. E darul reginei Victoria din vremurile mai bune în care, deși nu răspundea cu grațioasa ei mână la scrisorile tale lungi și întortochiate, fiindcă în definitiv nu erai pentru ea decât un sălbatic african ce se maimuțărește pe un tron furat de la alții, măcar, pentru serviciile tale, îți mai trimitea din când în cănd câte un coș cu brânzeturi atât de împuțite că le dădeai la slugi și la porci, și nici ei nu le mâncau.”
N-am să vă spun ce a făcut Tewodros cu unul dintre pistoalele acelea, cum și-a băgat țeava lui în gură și a tras, împrăștiindu-și creierii pe pereți. Nici de ce a ajuns să facă asta deși, mai mult ca sigur, bănuiți.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, pagina de Facebook a autorului)
