”Călărețul cu șoim”, de Ismail Kadare
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din albaneză de Marius Dobrescu
Motto: ”Asta a fost demult, în comunism. Nu-ți spunea nimeni nimic. Dar acum se întâmplă invers: oamenii vorbesc chiar mai mult decât știu. Mica noastră Albanie a fost ca un burete, ca o gaură neagră mai bine zis. Tot răul pe care l-a înghițit atunci acum îl dă afară.” (pag. 45)
Patru nuvele apărute în perioada 2000-2004, conform descrierii din primele pagini ale cărții, din care două create în 1968, respectiv în 1986, în care Ismail Kadare se preocupă de subiectul care l-a interesat și îl va interesa întotdeauna, istoria Albaniei, cu precădere din perioada comunistă. Concise, fiecare având în jur de 50 de pagini, ele oferă o privire limpede asupra tematicii și stilului predilecte ale autorului albanez, excelent tradus, ca de obicei, de Marius Dobrescu.
”Călărețul cu șoim”, nuvela care dă titlul acestui volum, este o incursiune la limita fantasticului în transformările pe care Albania le-a simțit începând cu perioada interbelică și până în prezent. Chiar dacă este traversată de numeroase personaje, unele importante din punct de vedere istoric, în centrul acestei nuvele se află o casă de vânătoare construită de contele Ciano, ministrul de externe al Italiei, pe malul Mării Ionice, la Lezha, pe țărmul albanez. Construcția a durat ceva timp, dar așezarea și condițiile impuse de conte au născut multe întrebări și, de ce nu?, au determinat prezentul plin de insomnii și viitorul fantastic ce vor bântui clădirea – apropierea unei mlaștini, oglinzile întoarse spre perete, singurul tablou, Călărețul cu șoim, a cărui privire tristă îi urmărește pe conte și pe invitații săi, pe cei care vor trece, în viitor, prin fața peretelui, acum gol, unde fusese amplasat.
Celelalte trei nuvele ale volumului au mai puține (sau deloc) particularități fantastice, fiind mai realiste, aș putea spune chiar personale, prin care Kadare își manifestă direct critica la adresa nebuloasei comuniste albaneze. ”Povestea Uniunii Scriitorilor din Albania, în fața oglinzii unei femei” începe abrupt:
”Să compari Uniunea Scriitorilor din Albania cu o prostituată mi s-ar părea ceva extrem de vulgar, ceva în genul metaforelor devalorizate, mai cu seamă după căderea comunismului.” (pag. 55)
Textul are în prim-plan chiar acea Uniune a Scriitorilor din perioada 1962-1967 (și cât de multe asemănări sunt între aceasta și cea din România, inclusiv din perioada post-decembristă!), deși povestea de fundal este mult mai importantă și mai interesantă: pasiunea ascunsă a naratorului pentru o prostituată numită Margarita. Și nu e una banală (adică ceea ce fac liceenii, tinerii, când se duc prima dată ”la fete”), ci o povestire cu multe implicații istorice și antropologice, psihologice și societare despre toți pașii necesari pentru a avea curajul și a risca să mergi la o prostituată (meserie devenită oricum ilegală) în anii în care întreaga comunitate era cu ochii pe tine, ca tânăr scriitor – într-o țară comunistă – cu un viitor probabil de succes și cu studii la Moscova. Atmosfera acelor timpuri, a acestor temeri și îndrăzneli, este redată perfect:
”Gâturile subțiri ale scriitorilor, cu cravatele lor înnodate larg, în ultima zi a plenarei, mi-au revenit în memorie odată cu gândul că nici unul dintre ei nu-și curmase zilele.
O femeie făcuse asta pentru noi toți.” (pag. 113)
Dragostea din perioada comunismului este redată, sub alte forme, și în celelalte două nuvele. ”Iarna la cafeneaua Riviera” este o poveste tipică pentru Albania acelor timpuri, în care restaurantele erau gazda unor petreceri-fantomă (sau, cum le numeau ei, ”distracții”), de fapt, forma de bază a petrecerii unei noi căsătorii aranjate. Personajul principal este un chelner care se revoltă împotriva acestor tertipuri, o încercare oarecum incredibilă în pragul Primăverii de la Praga. În sfârșit, ”Zborul cocorului” este povestea unei relații neverosimile de dragoste a unui scriitor dizident, un text, într-un fel, anecdotic, mai ales dacă nu cunoști suficient de bine toate subterfugiile pe care le utilizau Securitatea comunistă și Comitetele de Partid, pentru a controla cu totul atitudinile, dar și sentimentele cetățenilor săi. Inclusiv prin bârfă și mai ales prin ”turnătoriile” zilnice. Dragostea era și ea, normal, vizată, numai că unii dintre adversarii politici ai Partidului Unic găseau ceva resurse incredibile pentru a păcăli autoritățile.
Nu trebuie să ascund că Ismail Kadare a devenit, în ultimul deceniu, unul dintre autorii mei preferați. I-am citit majoritatea cărților apărute în traducere în limba română și, cu fiecare volum, mai descopăr o mică bijuterie literară, o altă poveste abil construită, un alt moment al moment al istoriei sau un alt personaj istoric care îmi provoacă interesul. La fel, și în ”Călărețul cu șoim”, un excelent volum de nuvele, descoperim în fiecare text astfel de momente și de calități semnat de inconfundabilul Kadare.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Albanianews.it)
