Carti

La frontiera Europei: Reflecțiile lucide și nuanțate ale lui Orhan Pamuk

”Alte culori”, de Orhan Pamuk Editura Polirom, Iași, 2019 Traducere din limba turcă și note de Luminița Munteanu Cu ani în urmă, când am redactat recenzia cărții “Romancierul naiv şi sentimental”, am observat că, întrucât înainte de a se dedica scrisului a cochetat cu pictura, Orhan Pamuk apelează frecvent la paralele rafinate între cele două arte, reuşind să surprindă deosebirile subtile, dar esenţiale, dintre acestea: “Plăcerea care derivă din lectura unui roman este diferită de cea simţită la vizitarea unui muzeu, deoarece, în loc să conserve obiecte în sine, romanele conservă întălnirile noastre cu acele obiecte – adică percepţia noastră despre ele.” (mai mult…)

Trei poezii din ”Picaj”, de Ioana Miron

”Picaj”, de Ioana Miron Editura Casa de Pariuri Literare, București, 2016 Prefață de Șerban Axinte Pot spune cu tărie că poezia Ioanei Miron este una din dragoste, prin care Ea încearcă să se destăinuie Lui, să îi explice că monotonia vieții lor, aparent mediocră și mizerabilă, nu înseamnă mai puțină iubire decât a celor care o declamă în public ori de câte ori pot, de obicei din Dubai sau din Cinque Terre, și nu de pe malurile Bahluiului. Așa, cu micile sale deznădejdi, cu nemulțumiri și observații atente asupra vieții citadine, poezia sa rămâne esențial una de dragoste, chiar dacă putem glosa oricât pe tărâm psihilogic sau existențial (așa cum o face, cu măiestrie, Șerban Axinte în textul său introductiv, intitulat ”Bisturiul pe creier”). (mai mult…)

Între apartenența britanică și Statul Islamic: ”Focul din casă”, de Kamila Shamsie

”Focul din casă”, de Kamila Shamsie Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2020 Traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș Sigur că, în ultimii ani, au tot apărut și am tot citit cărți despre condiția imigranților, despre cei care au plecat din zona Orientului Mijlociu pentru a-și reconstrui viața, despre cei care au suferit enorm în condiții excepțional de grele cu un singur scop, acela de a supraviețui. Ne aducem aminte de suferințele femeilor din Africa sau Asia, de încercările unor oameni simpli de a ajunge din Siria în Occident, și ni se pare că am auzit destul. Nu este așa, fiecare suferință este individuală și, în același timp, nu am aflat aproape nimic despre drama celor care sunt, de generații, cetățeni ai lumii occidentale. Poate tocmai de aceea am apreciat mult romanul semnat de Kamila Shamsie, are o altă forță și pune accentul pe o altfel de realitate, nu mai puțin adevărată, dacă pot spune așa. (mai mult…)

Fiecare este suspect! – ”Pierdută în așteptare”, de Gytha Lodge

”Pierdută în așteptare”, de Gytha Lodge Editura Libris Editorial, Brașov, 2020 Traducere: Oana Pascu Roman de debut al unei scriitoare care are la activ studii de limba engleza la Cambridge, un master in scriere creativa si numeroase povestiri pentru copii si adolescenti. Presa si criticii de specialitate considera ca avem de-a face cu “un debut uimitor”, “un thriller ca un tirbuson bine rasucit”. Gythei Lodge “ii place sa scrie” si sa-si comunice astfel ideile si crezul. (mai mult…)

Prin blogosfera literară (22 – 28 iunie 2020)

Stelian Tanase marcheaza pe blogul sau ziua de nastere a lui Sergiu Celibidache cu un articol pe marginea cartii lui Klaus Lang „Celibidache si Furtwangler”, aparuta la editura Humanitas: 'Furtwangler este considerat cel mai mare dirijor al epocii. Plin de glorie, este poftit peste tot să dirijeze, este plătit regește, dă interviuri, înregistează discuri. Se revanșează pentru perioada cind a fost interzis. Furtwangler il privește pe Celibidache doar ca un înlocuitor al său, nu ca un urmaș. Bun cît își îndeplinește rolul în care e distribuit de însuși marele Furtwangler. Dar adevăratul șef al Filarmonicii este el. Cît lucrurile stau așa relatiile dintre ei sunt foarte bune. Schimbul de scrisori arată foarte fidel evoluția relațiilor dintre ei. Locul lui Furtwangler la Filarmonica din Berlin este păstrat, este așteptat – de instrumentiști, de berlinezi, de presă – să se întoarcă. Perioada 1945-47 a fost uitată. Lipsa de tact proverbială a lui Celibidache față de acei instrumentisti depășiți, imbătriniți, care nu mai fac față și pe care ar vrea să îi schimbe, joacă de asemenea un rol în antagonizarea orchestrei și înlăturarea sa mai tîrziu. Și rivalul celor doi, Herbert von Karajan, e în aceeași situație cu Furtwangler – interzis, denazificat. Din 1947 primește permisiunea de a dirija. Raporturile se schimbă între cei trei în această a doua fază a dramei. O rivalitate puternică iși face loc. Chiar și între fidelul Celibidache și patronul lui Furtwangler. Cei trei se admiră și se detestă în același timp. Sunt rivali, pentru fiecare ținta este Filarmonica din Berlin. Lucrurile se apropie de deznodămint, Furtwangler se stinge in 1954. Celibidache pierde competiția pentru preluarea Filarmonicii din Berlin, pe care o salvase in 1945. Postul este primit de marele său rival, Herbert von Karajan. Va dirija 20 de ani orchestre de mina a doua rătăcind prin lume. Apoi va prelua in 1972 Orchestra din Munchen și-și va arăta marea sa clasă. Rămîn la părerea că Sergiu Celibidache a fost cel mai mare dirijor al epocii lui. Unii il preferă pe Karajan, un produs marchetat, branduit, produs vîndut de agențiile de impresariat. Dar marele artist, magicianul baghetei, a fost – pentru mine cel puțin – Celibidache.' (mai mult…)

“Cartea aceasta este despre voi!”: Butonul G, de Rosella Calabrò

Butonul G, de Rosella Calabrò Editura Paralela 45, Pitești, 2020 Traducere din limba italiană de Alina Sichitiu “Cartea aceasta este despre voi”, ne spune autoarea in Prefaţa cu aroma de promisiune. Si pentru voi toti este aceasta carte, as adauga eu! Si Rosella Calabrò ne agata de nas, in finalul acestei introduceri, cu o promisiune plina de suspans si de umor: “Ah, vreti sa stiti ce-i cu butonul G. O sa va spun spre sfarsit, dragele mele, asa ca trebuie sa cititi cartea toata. (Am spus <spre sfarsit>, si nu <la sfarsit> asadar  e inutil sa va duceti la ultima pagina, pentru ca nu e acolo)”. Cand mi-am ales aceasta carte spre lectura si mi-am aruncat privirea spre cele cateva cuvinte de prezentare, mi-am spus : “ah, un ascensor in centrul actiunii”, amintindu-mi instantaneu de cartea pe care o mai am in biblioteca “Ascensor spre esafod” a lui Noel Calef, de filmele care i-au transpus suspansul pe marele ecran, cel din 1958 si cel din 2011, de filmul “A gauche en sortant de l'ascenseur” - 1988 – cu Pierre Richard si de filmul pe care il asteptăm, “Corona” din 2020, un thriller, in care este implicat un ascensor. “Butonul G” l-am citit pe nerasuflate. A fost precum un desert fin, nici dulce si nici siropos, ci plin de savoare, adresandu-se si mintii si sufletului, deopotriva. Ideea extrem de originala de a personaliza, a da viata si simtire si gandire  unui batran ascensor pe numele sau GianBattista Stigler, in varsta de o suta de ani, este premiza unei povesti cel putin interesante. Ceea ce s-a dovedit o umbra palida fata de satisfactia cititorului care am fost. Mai intai trebuie sa va spun ca “Stigler-Otis Elevator S.p.A Italy” EXISTA! :) Mosnegutul lift nascut in secolul trecut are inca ochii alunecosi si inima zburdalnica. Si recunoaste singur: “Imi plac femeile”. Fapt pentru care este atent si empatic cu fiecare dintre locatarele imobilului (si implicit, cu acei barbati cu care drumurile lor se intersecteaza), le dezghioaca fiecareia psihologia, trairile, visele si sperantele, il bucura reusitele lor, il intristeaza necazurile. Gandurile acestora si experientele lor de viata sunt surprinse in mici schite de caracter, tablouri umane profunde, si impresionabile, pline de culoare si mult umor. GianBattista ne spune ca “acum, desi sunt un ascensor cumsecade, am hotarat sa va dezvalui gandurile tainice si peste poate de grele ale femeilor mele, pentru ca eu le iubesc, iar sa vorbesc despre ele, ba chiar sa dau glas vocii lor, este o forma de iubire”. Continuând hâtru, dar sincer “Daca nu v-ati nascut ascensor, nu puteti sa intelegeti”. De ce? Pentru ca numai el are pe panoul de comanda “Butonul G”! Universul feminin al imobilului reprezinta universul feminin la nivel planetar. “Ce nu ne spun femeile” – “Quello che le donne non dicono“, piesa Fiorellei Mannoia, poate reprezenta samburele multora dintre flashurile-schite, povestite de batranul ascensor.  GianBattista intervine mai mereu, alternandu-si micile schite-observatii, cu aprecierile sale pline de simpatie pentru personajele care ii pasesc in ascensorul-casa-minte-suflet.  Se dovedeste…

Poate ar fi bine să discutăm cu cineva? Pe marginea unei cărți de Lori Gottlieb

”Poate ar fi bine să discuți cu cineva”, de Lori Gottlieb Editura Litera, Colecția Introspectiv, București, 2019 Traducători: Irina Brates si Cora Radulian În cursul pregătirii mele, un coordonator mi-a spus la un moment dat: "Fiecare are ceva pentru care să-l placi", și, spre marea mea surpriză, am constatat că avea dreptate. Este imposibil să ajungi să cunoști pe cineva îndeaproape și să nu îl placi în cele din urmă. Ar trebui să-i luăm pe toți inamicii din lume, să-i punem într-o încăpere ca să-și împărtășească poveștile și experiențele care i-au format, temerile și luptele, și adversarii la nivel global vor ajunge dintr-odată să se înțeleagă. Ca psiholog, am găsit ceva plăcut la fiecare persoană pe care am consiliat-o, inclusiv la tipul cu tentativa de omor. (Dincolo de furia lui, s-a dovedit a fi o persoană drăguță). (mai mult…)

Le chat, l’amour et la mort: ”Memoriile unui motan călător”, de Hiro Arikawa

”Memoriile unui motan călător”, de Hiro Arikawa Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020 Traducere: Raluca Nicolae Moartea este o necunoscută. Acest panseu nu este un clișeu, este doar o re-constatare a unui fapt cu care ne confruntăm noi toți și fiecare dintre noi. Ca și moartea, iubirea este la fel de învăluită în mister. Pentru niciuna din aceste două stări de fapt ale vieții nu avem răspunsuri la întrebările „de ce se întâmplă?”, „cum se întâmplă?” sau „cum și când ne vom lovi noi înșine de ele?”. Desigur, arta și literatura încearcă de mii de ani să le întoarcă pe toate părțile spre a găsi cheile pătrunderii în miezul acestor mistere sau pentru a descoperi cel puțin o ferestruică pe care să vedem o bucățică din razele cunoașterii. Hélas, nu ne este dat să cunoaștem mai mult, deocamdată. Însă artiștii nu se dau bătuți și continuă să sondeze tainele ascunse ale vieții, morții și dragostei de orice tip. (mai mult…)

Lumea copilăriei în cărțile ”Mai mult ca perfectul”, de Aivi Dal

”Mai mult ca perfectul”, de Aivi Dal Editura Paralela 45, Pitești, 2018 ”Sunt perfect. Nu e vina mea. Așa m-am născut. La început n-am spus nimănui. Dar odată cu gimnaziul am simțit nevoia să mă confesez celorlalți. Povara perfecțiunii devenise prea grea și trebuia împărțită.” (pag. 5) Nu am știut cine este Aivi Dal și nu știu nici acum. Se pare că ar fi pseudonimul a doi autori, mamă și fiu, care au dorit să rămână anonimi. Poate motivul este realismul și onestitatea cu care au povestit, în două volume succesive, pățaniile unui băiat de gimnaziu, care, după ce că e perfect, rostește fără menajamente gândurile nerostite ale multora dintre copiii acelei generații și ale fiecărei generații: dorința de a scăpa de școală, stresul provocat de părinți și rude, apetența pentru joacă în detrimentul materiilor tot mai aride, antipatia pe care o simt față de majoritatea profesorilor. (mai mult…)

Amintirile unui psihiatru: Între violență și compasiune, de Ion Vianu

”Între violență și compasiune”, de Ion Vianu Editura Polirom, Iași, 2018 'Între violență și compasiune', volumul publicat în 2018 de Ion Vianu la Editura Polirom completează și complementează cărțile sale precedente. Găsim aici ecouri din cărțile lui de ficțiune și în special din 'Caietele lui Ozias' și din eseistica sa consistentă, în care deja folosise elemente și unelete de analiză specifice profesiei sale de psihiatru. Volumul întregește imaginea pe care și-o formaseră despre omul și intelectualul Ion Vianu cititorii cărților sale de memorialistică. Perspectiva acestei cărți este însă diferită. Ion Vianu trece în revistă cei peste 40 de ani de carieră ca profesionist al psihiatriei, în condițiile diverse oferite de sfârșitul de secol 20 și sub ordinile sociale diferite în care i-a fost dat să trăiască și să-și exercite profesia. Este un volum care îmbină memorialistica în sensul ei cel mai nobil și personal cu reflecții despre rolul psihiatriei și al psihiatrului în viața modernă și în societate. Spre deosebire de alte cărți ale lui Ion Vianu, am citit 'Între violență și compasiune' în porții mici, încercând nu numai să-l însoțesc pe autor în fiecare capitol al carierei sale, dar și să-i absorb gândurile și să am timp să receptez și să asimilez informația referitoare la un domeniu pe care îl cunosc, vai, mult prea puțin. Ca întotdeauna când citesc cărțile lui însă, lectura a fost pasionantă, lăsându-mi sentimentul unui dialog intelectual de calitate. (mai mult…)