”Manasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată”, de Sjón
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2020
Traducere din limba islandeză și note de Ovio Olaru
Întotdeauna am avut o înclinație aparte către literatura nordică și, de fapt, către orice tip de literatură care conține în ea moarte, întuneric, aspecte oculte și tot ce se află în ceață și în conuri de umbră. Parte din mine crede cu tărie că există locuri și lucruri din viață și din meta-existență care sunt ascunse și care trebuie să rămână așa, neînțelese. Iar cealaltă parte din mine vrea cu tot dinadinsul să pătrundă înțelesul tainic al misterelor lumii. Așadar, mă consider un paradox în ceea ce privește această zonă literară. Iar cartea lui Sjón nu face excepție de la regulă. Trebuie să recunosc că e prima oară când îi citesc o creație, dar a fost love at first sight, a fost genul acela de carte pe care odată începută, nu am mai putut-o lăsa din mână. Și asta fără să fie un roman polițist sau un thriller unde vrei să afli mai degrabă cine a comis crima.
Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată aranjează foarte clar în pagină contextul poveștii încă de la primele pagini. Ne sunt prezentate, rând pe rând, într-un ritm alert și nu foarte, toate personajele participante la acțiunea ce se va desfășura de-a lungul celor 100 și puțin de pagini. Este, așadar, un roman scurt, tăios până în adâncimile sufletului, care îți pune pe un platou toate sentimentele de care poate fi capabilă inima umană. De la dezgust, încrâncenare, până la iubirea platonică, împărtășită sau nu, sau recunoștința din preaplinul spiritului, totul a fost adăugat de autor, pentru a picta unul din cele mai crunte și încântătoare, în același timp, tablouri sociale din literatura contemporană. Desigur, vorbim despre un scriitor și o operă din nordul Europei, mai exact Islanda, la Reykjavík, așadar atmosfera nu poate fi decât una apăsătoare, încețoșată, învăluită în tensiune.
Și, totuși, ceea ce reușește Sjón este să construiască un personaj principal aflat aproape complet în opoziție cu mediul în care își duce viața. Mani Stein nu aparține sub nicio formă lumii care îl găzduiește. Este un rebel al anilor `10-`20 ai secolului trecut. Cu atât mai mult cu cât își duce existența într-un oraș care nici atunci, nici acum, nu este prea mare și prea cosmopolit. Însă a fi gay în Islanda anului 1918 nu avea cum să fie simplu și cu siguranță nu aveai cum să-ți arăți cu nonșalanță orientarea în mod public. Așadar, în nenumărate fragmente din roman, Mani este văzut ca fiind cel care auto-izolează de toate celelalte figuri din carte, alegându-și împăcat propriul drum și propriul destin. Nu pot să nu-mi amintesc de cele câteva pagini în care Mani se plimbă singur prin orașul pustiit de epidemia de febră spaniolă care nu a cruțat niciun colțișor al Europei. Acolo se poate observa cel mai bine nota discordantă pe care personajul o face față de atmosfera înconjurătoare, căci silueta sa plină de viață și de iubire nu se potrivește deloc cu imaginea dezolantă a uneia dintre cele mai nordice, friguroase și gri capitale europene.
Cu toate cele spuse, Mánasteinn este și una din cele mai frumoase declarații de dragoste platonică, oarecum neîmpărtășită, dar atât de fierbinte și pasională. Trebuie să recunosc faptul că imaginea lui Sólborg (Sóla, așa cum o numește Mani) are ceva dintr-unul din Spiritele Crăciunului gândite de Dickens, dar se împletește și cu figura aproape legendară a lui Solvejg, unul din cele mai misterioase, tandre și de neatins personaje din literatura dramatică a lumii, creație a lui Ibsen. De ce aceste comparații, vă puteți întreba? Căci Sóla, iubita tainică a lui Mani, pare că trăiește doar în imaginația lui. De fiecare dată când dă să o cunoască, să o atingă, ea pare că se aneantizează, dispărând în cețurile veșnice ale Islandei. Dragostea pe care Mani o ține ascunsă în suflet îl ghidează pe acesta în alegerile pe care le face de-a lungul romanului. De la a ajuta medicul orașului să facă vizite la domiciliile bolnavilor de gripă spaniolă până la a avea relații sexuale cu bărbații din Reykjavík, lucrul pe care îl face nu doar din cauza orientării sale, dar și din cauza unor frustrări reprimate față de propriile sentimente neîmplinite pe care le are în legătură cu Sóla.
De fapt, întreg romanul lui Sjón este un amalgam de poveste, descriere și introspecție psihologică, în care firul narativ este condus cu abilitate într-un ritm alert către un deznodământ mai mult sau mai puțin așteptat. Mánasteinn a fost deja asemănat cu universurile lui Bulgakov și Saramago, dar eu aș merge mai departe și l-aș asemăna cu romanele lui Thomas Hardy și Henry James, în aceea că acțiunea nu este neapărat cea mai importantă, ea fiind eclipsată de paginile dedicate personajelor și construcției lor interioare, precum și relațiilor dintre acestea. Așadar, avem de-a face cu un volum mai puțin obișnuit pentru literatura de astăzi, dar care se va clasiciza cu siguranță, cu atât mai mult cu cât una din temele principale este urmărirea desfășurării și a consecințelor pe care pandemia de gripă spaniolă le-a avut la începutul secolului al XX-lea. Cu toate că nu face parte din seria de cărți dedicate exclusiv acestei tematici sumbre, nu putem ignora faptul că ea face parte din atmosfera pe care Sjón o alcătuiește.
Nu pot decât să-mi închipui cât de greu poate fi să înveți o limbă nordică, tu fiind vorbitor de limbă de origine latină. Astfel, nu pot decât să-i admir pe cei care se aventurează într-o asemenea aventură, așa cum a făcut și Ovio Olaru, care a reușit să transmită cititorului român ideile transpuse pe hârtie de autorul islandez. Ceea ce am apreciat și mai mult este că traducătorul român nu s-a ascuns în spatele vreunei false pudibonderii ieftine și a redat chiar și cele mai lipsite de perdea fragmente cu o franchețe dezarmantă și fermecătoare. Prin intermediul traducerii lui Ovio Olaru am putut să descopăr diferența dintre pornografie literară de duzină și arta romanului erotic rafinat, de bun gust (linia fiind, de altfel, foarte subțire).
La final de 2020, an pandemic în toată putere cuvântului, vă invit să nu ocoliți titlul Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată, căci vă va oferi o plăcere intelectuală cum rar găsești astăzi. Cu mâna pe inimă și foarte sincer recunosc faptul că romanul lui Sjón mi-au oferit una dintre cele mai plăcute perioade de lectură pe care le-am trăit. Poate și pentru că m-am recunoscut neașteptat de mult în personajul principal sau poate pentru că mi-aș fi dorit să fiu asemenea lui, mai dezinhibat, mai rebel, mai inovator. În orice caz, mi-l adjudec pe Mani ca amant literar, din a cărui strânsoare literară nu vreau să mă desprind.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Cărturești.ro.
(Surse foto: www.carturesti.ro, www.amazon.com, www.foyles.co.uk, www.telegraph.co.uk)
