„Îmbunătățire”, de Joan Silber
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2020
Traducere din limba engleză: Mihaela Ghiță
„Darisse îi răspundea că o trimiteau doar la femei și că nici ele nu erau neapărat toate bătrâne. Le spăla cu buretele în pat. Le știa toate scobiturile și escarele și tristețea cărnii. Toată lumea avea un trup. Ei nu îi era teamă de trupuri. Nici când venea vorba de Claude.”
Am ales să citesc Îmbunătățire fără să știu între ce pagini vâr nasul. Nu cunoșteam nici autoarea, numele Joan Silber nu-mi spunea nimic, decât că aparține unei femei (deși putea, la fel de bine, să fie un pseudonim sau o nouă mostră de inventivitate americană), iar titlul m-a făcut să mă gândesc la Franzen, cu ale sale Corecții – și poate că acolo a lucrat subconștientul meu livresc. Sau poate, pur și simplu, mi-a plăcut coperta, pe care nu am înțeles-o pe deplin decât după ce am încheiat lectura. Coperta e alcătuită din fragmente de „covor turcesc”, despre care mi-am zis că o reprezintă pe Kiki, mătușa americană care locuise o mare parte din tinerețe în Turcia, căsătorită cu un bărbat care îngrijea o fermă și care, când îl părăsise, îi dăruise covoare.
De fapt, fragmentele de pe copertă reprezintă tot atâtea vieți nepotrivite, piese de puzzle așezate unele lângă altele, fără să se conecteze, fiindcă nu pot. Așa sunt personajele din Îmbunătățire, care începe cu o poveste aproape obișnuită, a unei mame care-și crește singură puștiul în New York și are un iubit deloc prieten cu legea. Reyna devine Darisse, Darisse se transformă în Teddy, Teddy face un pas spre Kiki, alături de care străbatem îndoieli, în timp ce tinerii aventurieri germani care o cunosc în drum spre situl arhitectural se repatriază, apoi fac un salt în timp și unul dintre ei devine tată, doar pentru a reveni în prezent și a încheia istoria personală a Reynei, însă altfel.
„Voiam să trăim în continuare ca până atunci. Un om poate ști mai multe lucruri în același timp. Puteam să le știu pe toate și în același timp să mi se umple inima de bucurie din pricina lui – cum mă săruta pe gât, cum îngâna fie și melodiile cele mai stridente, cum se prosteau el și Oliver.”
Dincolo de salturile în timp și de diverse luări de poziție subtile despre aspecte sociale, cartea lui Joan Silber mi s-a părut a fi despre iubire și despre multiplele ei petice. Despre țesătura de emoții pe care le simte fiecare, într-o varietate de situații: iubirea pentru un partener, pentru un copil, pentru un părinte. Setea de aventură, curiozitatea pentru mai mult, decizia de a sfida lumea și viața. Pare incredibil ca o carte atât de mică să cuprindă o lume atât de mare, însă asemănarea cu un covor turcesc este prezentă: te pierzi în modele, te răpesc culorile, ajungi să urmărești un fir și îți dai seama că, de fapt, ai trecut deja la următorul.
Am citit printre opiniile critice și nemulțumiri privind statutul de roman al cărții; s-a scris că ar fi, mai degrabă, o serie de povestiri interconectate, și că nu există începuturi și finaluri clare pentru fiecare. Întreb, la ce bun? Mie mi s-au părut consistente și coerente, iar felul în care autoarea a croit legăturile este cinematografic, îți pune mintea și mai ales imaginația la încercare.
Într-un interviu pentru counterpointpress.com, Joan Silber a afirmat că inspirația pentru carte i-a fost oferită de… Uraganul Sandy, în timpul căruia ar fi auzit o știre la un post de radio new yorkez, cum că locatarii mai în vârstă dintr-un proiect rezidențial se descurcau foarte bine fără apă, electricitate și gaz, și erau surprinși de îngrijorarea celorlalți. Se pare că astfel s-a gândit autoarea la subiectul rezilienței și astfel s-a născut personajul Kiki. În același interviu, Silber afirmă și că îi consideră pe Cehov și pe Alice Munro doi dintre mentorii săi într-ale scrisului – așadar nu ar trebui să ne surprindă că Îmbunătățire este o tapițerie formată din bucăți independente, fiecare deosebită în felul ei.
„O cronică provocatoare a lumii contemporane”, spune BBC Culture, citată pe coperta spate. Nu pot decât să fiu de acord, chiar dacă aș înlocui bucuroasă provocatoare cu realistă sau cu sinceră. Mă bucur de fiecare plonjon în viețile oamenilor obișnuiți, chiar dacă sunt rezidenți ai altor continente și chiar dacă se află la lumi distanță, pentru că așa ajung să înțeleg mai mult din ce se petrece în jurul meu.
Un cuvânt admirativ se îndreaptă și spre munca de traducere a Mihaelei Ghiță, ireproșabilă. Frazele care se succed rapid, și care totuși construiesc, mi se par întotdeauna un apanaj al traducătorilor care-și stăpânesc bine atât limba, cât și referințele literare. Se citește cu entuziasm, și recomand să se citească.
Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, ArtLine.ro, therugseller.co.uk)
