„Locul. Evenimentul”, de Annie Ernaux
Editura Pandora M, Colecția Anansi Contemporan, 2023
Traducere: Mădălina Ghiu și Vasile Zincenco
Laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2022), Annie Ernaux este singura autoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Editurii Gallimard în timpul vieții.
Părinții lui Ernaux erau oameni simpli, care administrau o băcănie și o cafenea în mediul rural francez și încercau să facă ceva mai bun pentru fiica lor. Deși părinții au intenții bune și fac ceea ce trebuie, dar între fiică și părinți se deschide o prăpastie care nu poate fi depășită nici măcar prin considerații retrospective. Locul este un portret al vieții și morții tatălui, iar textul scriitoarei marchează o întoarcere la real după accentul deconstructiv al ficțiunii franceze de la mijlocul secolului al XX-lea. Ea alege o proză factuală, deși tratează un subiect intens personal și asta o diferențiază de contemporani precum Amélie Nothomb, de exemplu, care scrie despre viața de familie într-un stil ironic și fantastic, apropiindu-se strâns de teoria literară.
”Descifrarea acestor detalii mi e impune acum, cu atât mai necesare cu cât le-am refulat, sigură fiind de insignifianța lor. Numai o memorie umilită m-a putut face să le păstrez. M-am conformat dorinței lumii în care trăiesc, care se străduiește să te facă să uiți amintirile lumii de jos ca și cum ar fi ceva de prost gust.” (pg. 54)
Annie Ernaux sondează prăpastia dintre viața de clasă muncitoare sau de clasă mijlocie inferioară a părinților ei, care conduc o băcănie și o cafenea, și lumea din ce în ce mai burgheză la care educația ei îi dă acces. Tatăl lui Ernaux a avut norocul de a rămâne în învățământ până la vârsta de 12 ani, când a fost retras pentru a se ocupa de mulsul vacilor. Orizonturile i s-au lărgit prin armată, iar după această experiență a lăsat agricultura pentru fabrică și, în cele din urmă, a cumpărat o cafenea. Ernaux împărtășește cu cititorul amintiri, observându-și tatăl și propria conștientizare crescândă a distanței dintre existența și modul său de a fi și cele din casele prietenilor pe care îi cunoaște, în timp ce ea se află la mijloc. Scrisul ei, deși controlat, dezvăluie totuși curenții emoționali profunzi; portretul tatălui este fascinant și frustrant, mai mult decât un simplu decalaj între generații.
”Ceva așteptat poate, de ani de zile, o grijă mai puțin. Acum era sigur că n-aveam să iau pe oricine sau să devin o dezechilibrată. A vrut ca economiile lui să slujească la ajutorarea tinerei căsnicii, dorind să compenseze printr-o extremă generozitate diferența de cultură și de putere care-l despărțea de ginerele lui. «Noi nu mai avem nevoie de mare lucru».” (pg. 69)
Locul este o explorare puternică și a rolurilor de gen, a dinamicii familiale și a așteptărilor societății. Portretizarea sinceră și nuanțată a complexității identității de gen și a impactului normelor patriarhale asupra relațiilor personale este unul dintre punctele forte ale textului. De asemenea, modul în care Ernaux îmbină narațiunea personală cu critica socială, creând un text provocator despre intersecția dintre experiențele individuale și forțele culturale mai mari. Textul este lăudat pentru onestitatea și perspicacitatea sa în ceea ce privește complexitatea relațiilor de gen, ceea ce îl face o lectură relevantă și cu impact în peisajul literar contemporan.
În 1963, la vârsta de 23 de ani, naratoarea romanului Evenimentul descoperă că e însărcinată. Într-o Franță în care avortul este ilegal, ea va trebui să-și asume „evenimentul”, știind că mai presus de lege se află rușinea pe care o va aduce asupra familiei sale. Folosind însemnările din jurnal, Annie Ernaux readuce în prim-plan trauma a avortului clandestin. Celebrată ca fiind una dintre cele mai bune din Franța, într-un gen în care francezii excelează: autobiografia, scriitoarea introduce acest eveniment în multe dintre textele sale, însă aici face o investigație directă a realității acestui eveniment de neuitat.
Cartea, publicată în 2000, este o explorare unică a memoriei, a identității și a puterii limbajului. Annie Ernaux reflectează asupra propriei experiențe de scriitoare și a luptei sale de a găsi cuvintele potrivite pentru a surprinde esența amintirilor și emoțiilor sale. Narațiunea aprofundează complexitatea limbajului și limitele acestuia în transmiterea adevărurilor și experiențelor personale. Textul este și un experiment al limbajului și al unei structuri narative deosebite. Annie Ernaux se joacă cu diferite stiluri și tehnici pentru a transmite natura fragmentată a memoriei și provocările pe care le presupune reprezentarea în scris a experiențelor trăite. Granițele dintre ficțiune și autobiografie sunt estompate și cititorii sunt invitați să reflecteze asupra naturii povestirii și a construcției identității prin intermediul limbajului. Este o explorare provocatoare a interacțiunii dintre memorie, limbaj și autoexprimare.
Cum să spui o poveste care nu poate fi spusă, dintr-o perspectivă care este în mod inerent nesigură? Și de ce? La ce bun? Textul scriitoarei franceze este o încercare de a revedea fiecare imagine din perioada respectivă, chiar și cafelele pe care le bea în fiecare zi la barul studențesc, chiar și acul de tricotat pe care și-l introduce în vagin, chiar și perdelele de la fereastra de la avort. Cea mai brutală imagine este cea a avortului din baia ei, iar pentru cititor această încercare de a povesti orice detaliu este angoasant.
”Fetele ca mine le strică ziua doctorilor. Fără bani și fără relații, ele îi forțează să își amintească legea care i-ar putea trimite la închisoare și le-ar interzice să mai profeseze pentru totdeauna. Ei nu îndrăznesc să spună adevărul, că nu aveau de gând să riște să pairdă totul pentru ochii frumoși ai unei domnișoare suficient de proaste încât să pice cloșcă. Doar dacă nu preferau sincer să moară decât să încalce o lege care lăsa femeile să moară. Dar toți trebuie să fi crezut că, chiar dacă le împiedici să facă avort, ele ar găsi cu siguranță o cale. În fața unei cariere distruse, o andrea în vagin nu cântărea prea mult.” (pg. 112)
Demersul lui Annie Ernaux este important nu doar din cauza subiectului, ci și din cauza modului în care îl predă: contradicțiile subtile; stoicismul său nepasionat, amestecat cu sălbăticie; povestirea detaliată, amestecată cu text fragmentat și lipsit de detalii. Și, cel mai important, descrierea colegei sale de cameră care, după cum notează Ernaux, are idealuri burgheze și poate chiar opinii anti-avort, dar care nu va fi cruțată sau protejată de acestea atunci când realitatea evenimentului insistă asupra ei.
Evenimentul este însă și un text despre amintiri – și despre scris. De-a lungul cărții, Ernaux împrăștie paranteze, punându-și la îndoială propriile cuvinte, întrebându-se despre memorie (și despre lacunele din propria memorie), explicând cum și de ce abordează subiectul așa cum o face. Întâmplarea este în sine, atunci când devine publică, va fi complet dincolo de controlul ei: ”Nu voi mai avea nicio putere asupra textului meu”. Este și un roman despre maturizare. Avortul a fost o inițiere în viața de adult pentru Ernaux. Ea nu poate apela la ajutorul părinților ei, ci trebuie să rezolve singură această problemă. Nici bărbatul care a lăsat-o însărcinată nu este de ajutor, Ernaux nu este complet singură, este hotărâtă și, chiar dacă este un pas dificil, reușește să îl depășească.
”Am șters singura vinovăție pe care am simțit-o vreodată față de acest eveniment care mi se întâmplase și nu făceam nimic cu el. Ca un cadou primit și risipit. Pentru că dincolo de toate motivele sociale și psihologice pe care le pot găsi pentru tot ceea ce ma trăit, există unul de care sunt sigură mai presus de toate: totul mi s-a întâmplat pentru a depune mărturie despre asta. Și adevăratul scop al vieții mele este poate doar acesta: ca trupul meu, senzațiile și gândurile mele să devină scris, adică ceva inteligibil si general, existența mea complet dizolvată în mințile și viețile celorlalți.” (pg. 164)
Două texte puternice, versatile, care se remarcă prin claritate, precizie și onestitate. O proză minimalistă, pe care o folosește pentru a explora teme și emoții complexe cu un limbaj crud și lipsit de artificii. Am apreciat stilul introspectiv și contemplativ, presărat cu propoziții scurte, simple și descrierile puține, care permit difuzarea mai rapidă a emoțiilor. Structura narativă reflexivă și fragmentată, mișcarea fluidă între trecut și prezent, mixul de elemente din viață personală și reflecții sale despre scris și identitate sunt alte câteva elemente care m-au atras în paginile celor două volume scurte.
Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: pandoram.ro, newyorker.com)
