„Pierdută pentru totdeauna” de Amy Gentry
Editura Paralela 45, Colecția Bestseller, Pitești, 2020
Traducător: Silvia Sbârnă-Bogaciu
Secretele au mereu tendința să devină realitate și oricât de ascunse, de voalate sunt, mai devreme sau mai târziu, acestea devin parte dintr-o normalitate a absurdului. Mă conving deseori de această legitate, atunci când văd cum familii frumoase se destramă brusc și oamenii care înainte se iubeau, acum sunt străini care se dușmănesc. Da, adevărul este, de cele mai multe ori, extrem de incomod și de neplăcut, dar e ca pilula amară care te poate trata, fără să-ți lase sechele de ordin moral. Anume la aceste gânduri am ajuns la finalul lecturii romanului detectiv „Pierdută pentru totdeauna”, semnat de Amy Gentry, tradus la Editura Paralela 45, în 2020.
Romanul demarează cu o scenă absolut obscură și traumatizantă: răpirea Juliei Whitaker, de 13 ani, din camera ei în toiul nopții, sub privirea terifiată a surorii mai mici. Acest moment de ruptură dezbină construcția fragilă a familiei, în care fiecare membru resimte o anumită doză de culpabilitate, pe care o îneacă în muncă, obsesie sau distanțare. Așa se face că, opt ani mai târziu, Julie revine acasă. Dar oare ce a mai rămas din inocența fetiței pe care un infractor necunoscut, în plină noapte, a furat-o din siguranța căminului familial?
Romanul lui Amy Gentry trece dincolo de tiparul simplului roman detectiv, pentru că ridică anumite semne de întrebare cu privire la cât de sinceri și de deschiși suntem în raporturile de familie. În cazul acestei familii, se observă anumite tipare defectuoase, anumite conduite absolut inexplicabile, pe care le provoacă neîncrederea, trădarea sau frica. Da, din paginile acestui roman se resimte o doză înaltă de frică animalică și nu m-a părăsit această senzație de-a lungul întregii lecturi.
Un punct forte indiscutabil este faptul că personajele sunt construite extrem de complex, astfel încât trebuie să despici firul Ariadnei cu mare atenție, ca să nu scapi nici un detaliu, căci anume ele fac diferența. Narațiunea lui Gentry este extrem de ritmică, fără răsturnări abrupte de situație, dar cu intensitate emoțională, accentele fixate pe familie, pe devotament și pe fricile lăuntrice ale oamenilor care au pierdut nu doar o fiică, ci și încrederea în oameni.
Ca fană devotată a genului, țin să menționez că mi-a ars suficiente circuite în minte, astfel încât să dezleg puzzle-ul intrigii, ceea ce plasează cartea în topul unor cărți bune pe care le-am savurat în acest an, din categoria dată. Dinamica romanului, maniera în care Gentry își despoaie personajele și le scoate încet la lumină, mi s-au părut de-a dreptul fascinante, deoarece acest gen de literatură implică multă considerație față de construcția acțiunii și o atenție deosebită pentru a nu deraia de la scopul cărții: construcția unei intrigi puternice. Evident, faptul că „Pierdută pentru totdeauna” este un roman de debut, implică anumite riscuri, pe care autoarea se pare că le-a depășit cu mult rafinament și ușurință, fără a dăuna impresiei de ansamblu pe care romanul o creează.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografie: Daily Texan)
