”Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vișniec
Editura Cartea Românească, București, 2013
Citeam zilele trecute o carte și mă întrebam unde au dispărut mult iubiții mei clasici, cei care mă jucau pe degete cu intrigile, gândurile și întrebările lor. De curând am avut o revelație, ei încă există. Și m-am bucurat să-i reîntâlnesc de curînd în persoana lui Gabriel Liiceanu, cu Dragul meu turnător sau a lui Matei Vișniec cu ale lui începuturi de roman. Dovadă clară că literatura română nu a murit, că frica lui Liiceanu din anii 1970, când își manifesta îngrijorarea asupra investiției minime sau chiar inexistente care se făcea în realizarea unei culturi române care să-și arate valorile și peste decenii, nu mai este de actualitate. Avem scriitori care atacă subiecte universale, reale, din care facem parte cu toții fără să realizăm.
Ne facem probleme pentru lucruri minore de la serviciu, despre vecinul care are capra și despre un altul care are varza, când problema noastră reală este că secolul XX, începând cu 1957, a rămas fără mamă (idee preluată din romanul lui Vișniec), Astăzi a murit mama (Străinul, Albert Camus), și continuăm să trăim fără ea, eveniment cu efect ireversibil asupra ființelor noastre atât de ….artificiale și anonime.
Prezentat de către autor drept un roman caleidoscop, Negustorul de începuturi de roman reprezintă o combinație de imagini și povești simetrice, care privite în oglindă, dezvăluie alte înțelesuri și idei. Romanul este o privire analitică asupra societății de consum, precum și a omului contemporan, o ființă ce devine din ce în ce mai individualistă, ce nu mai are nevoie de talente și personalități pentru întărirea sentimentului de apartenență. Încadrarea într-o generație nu mai sunt necesare acestuia. Însă, ca și când nu ar fi fost de ajuns, rămas singur în lupta cu complicațiile și misterele vieții, individul alege calea greșită a artificialității.
Omul contemporan, devenit un mutant genetic al societății de consum, este mai mult decât obsedat de începuturi, el are o foame de începuturi. (Matei Vișniec)
Romanul lui Matei Vișniec se concentrează în jurul acțiunii de a scrie și asupra perisabilității acestei actiuni, o temă des întâlnită în opera autorului. Conștientizând că suntem atrași de începuturi și mai puțin de partea complicată a cuprinsului, Vișniec face o incursiune în lumea literaturii începând cu Străinul lui Albert Camus și, continuând cu Kafka, Joyce, Wells, Thomas Mann sau Ernesto Sabato, arată puterea începutului (Și se făcu lumină). Fiecare dintre ei are un stil propriu: cel care marchează locul și timpul, cel care delimitează spațiul sau un altul care crește suspansul, aduce mister sau prevestește ceva rău. Indiferent de tipul ales, un început de roman trebuie să atragă cititorul, așa cum o face și Vișniec cu romanul său:
Prima frază a unui roman trebuie să conțină ceva din energia unui strigăt inconștient care provoacă o avalanșă…
Cartea îmbină mai multe începuturi de roman, create de către Domnul M. În încercarea lui de a primi acel început ce va duce la scrierea romanului ce-l va încununa cu un premiu Nobel, din partea Domnului Guy Curtois, cel care deține o societate veche, furnizoare de-a lungul timpului de idei precursoare a unor romane de referință din literatura universală.
Romanul dă dovadă de o creativitate extraordinară și de o îmbinare cu stil a mai multor teme și subiecte de actualitate, cititorul fiind acaparat cu totul de stilul concis și fluid al acestui autor care cunoaște individul și dorințele acestuia prin intermediul pieselor de teatru ce-i poartă semnătura. Vișniec te îndeamnă la reflecție și aceasta este calitatea lui primă. Cu siguranță suntem ființe perisabile a unei realități incerte, dar indiferent de „culoarea” situației, merită să continuăm și să luptăm, răspunzând astfel strigătelor de alertă inițiate de oameni precum Vișniec, care observă iluziiile ce ne tentează la tot pasul.
1 comment