Mon voyage en U.R.S.S., de Léon Nicole
Editions du Faubourg- Geneve, 1939
Léon Nicole s-a născut la 10 aprilie 1887 în mica localitate Montcherand din liniştitul canton elveţian Vaud, din partea francofonă a Confederaţiei helvete. După studiile primare şi secundare a fost înscris la Şcoala de Administraţie din Saint Gallen devenind funcţionar al Poştei (o instituţie foarte respectată şi performantă a Elveţiei) între 1905-1919. În 1920 a fost ales secretarul sindicatului Poştei Confederale, cariera lui cotind în mod decisiv către viaţa politică orientată către stânga, în rândurile Partidului Socialist Elveţian, conducând o bună perioadă de timp Partidul Socialist din Geneva. În 1919 a fost ales în Consiliul Naţional (Parlamentul Confederaţiei) unde şi-a păstrat locul până în 1941 iar apoi, din nou, în perioada 1947-1953. A fost ales şi în Marele Consiliu al Genevei cumulând această funcţie cu cea din Consiliul Naţional, ocupând-o de-a lungul a trei perioade (1919-1933, 1936-41 şi 1945-55). Această enumerare este menită a dovedi importanţa politică în context elveţian a lui Leon Nicole.
La începutul anului 1939 a efectuat o călătorie ghidată în URSS. Declarându-se favorabil Pactului Ribbentrop-Molotov care a bulversat nu numai statele direct afectate dar şi întreaga mişcare socialistă şi comunistă din celelalte state europene, a fost exclus din Partidul Socialist în septembrie 1939 însa filialele socialiste din cantoanele Geneva şi Vaud, fiefurile sale, l-au susţinut permiţându-i să înfiinţeze o nouă mişcare politică de stânga, Federaţia Socialistă Elveţiana. In 1941 in contextul dominaţiei naziste asupra Europei si a declanşării atacului asupra URSS autorităţile de la Berna, prevăzătoare, pentru a nu oferi Germaniei nici un pretext, desfiinţează organizaţia lui Leon Nicole si-i retrag mandatele politice atât din Marele Consiliu al Genevei cat si din Consiliul Naţional al Confederaţiei. Insa Nicole nu a abandonat lupta politica infiintand in 1944 când deja înfrângerea Germaniei naziste apărea la orizont Partidul Elveţian al Muncii ( Parti Suisse du Travail) care in timpul alegerilor din 1945 pentru Marele Consiliul al Genevei (Parlamentul cantonal) a reportat 36 de mandate iar in timpul alegerilor naţionale din 1947 a reuşit sa câştige 7 mandate in cadrul Consiliului Naţional. La scurt timp insa si-a dat demisia din funcţiile deţinute in cadrul Partidului Elveţian al Muncii pe care l-a acuzat, păstrându-si cu fidelitate linia stalinista, de naţionalism si titoism. Neobosit, a fondat un nou partid de stânga, Partidul Progresist, care a obţinut in 1954 şapte mandate in Consiliul Naţional. Boala care-l va răpune l-a împiedicat ca in ultimii zece ani din viata sa se mai implice in lupta politica, Leon Nicole murind la Geneva, la 28 iunie 1965.
Mon voyage en U.R.S.S.[1]
Călătoria lui Leon Nicole în URSS şi transpunerea ei într-o carte de propagandă nu reprezintă în epocă o noutate căci Leon Nicole a făcut parte din categoria, mai numeroasă, a celor care l-au slujit cu fidelitate pe Stalin şi regimul sovietic spre deosebire de categoria (minoritară numeric) a scriitorilor sau oamenilor politici care şi-a păstrat uzul raţiunii şi, chiar dacă resimţeau simpatii polticie de stânga, odată vizitând raiul muncitorilor au scris critic la adresa celor desluşite prin vălul de ceaţă (Panait Istrati, André Gide, Liam O’Flaherty etc.) Sub oblăduirea lui Leon Nicole Partidul Socialist Genevez publica în epocă ziarele Travail (apărea la Geneva) si Le Droit du Peuple (tipărit la Lausanne) care, începând cu anul 1927 s-au pus în slujba viziunii staliniste asupra comunismului. Propaganda continuă a acestor ziare încerca cu destul succes să distrugă credibilitatea informaţiilor îngrijorătoare care răzbăteau cu chiu, cu vai din URSS în perioada interbelica (colectivizarea agriculturii 1930-31 urmată de marea foamete din 1932-33 sau procesele de la Moscova si represiunea sălbatică ce le-au urmat în 1937-38). Leon Nicole a susţinut aderarea Partidului Socialist Elveţian la Comintern însă s-a regăsit foarte izolat în rândul propriului partid fapt ce nu l-a împiedicat să fie preşedintele filialei elveţiene a Asociaţiei “Prietenii U.R.S.S”, o modalitate de intoxicare folosită de serviciile secrete sovietice din epocă. În acest context Nicole a întreprins o vizită standard în URSS în perioada februarie-martie 1939. Nu ştim cine a avut iniţiativa acesteia.
Interesantă ni s-a părut şi viziunea standard al unui astfel de vizitator dinainte convins de justeţea şi avansul societăţii sovietice care viziune, în epocă, era cea normală spre deosebire de cele disidente chiar dacă în mod deloc paradoxal, cele care au supravieţuit timpului nu au fost minciunile şi imaginile trunchiate/decupate de aparatul propagandistic special însărcinat cu dirijarea vizitatorilor străini care au fost preluate cu entuziasm de aceştia, spre veşnica lor ruşine ci tocmai relatările veridice, minoritare din punct de vedere numeric. O altă dovadă a importanţei rostirii adevărului (“Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi” Ioan 8.32 ) care, mai devreme sau mai târziu, iese la iveală.
Leon Nicole şi-a început volumul adresându-se direct, onest, tovărăşeşte, potenţialilor cititori, avertizându-i că “însemnările călătoriei care urmează au fost scrise la sfârşitul fiecărei zile a sejurului meu la Moscova şi Leningrad. Au fost scrise în viteză, sub impresia lucrurilor văzute, înţelese şi trăite cu câteva ore înainte. Au fost scoase în mod liber din Rusia fără să fie verificate de nimeni şi fără ca cineva să fi intervenit asupra conţinutului lor in nici o forma, direct sau indirect (…) Este o relatare căreia i-am putea critica marea rapiditate cu care a fost scrisa si lipsuri de ordin literar insa căreia nu-i putem pune la îndoiala întreaga buna credinţa. Prima mea intenţie mergând în Rusia a fost aceea de a mă informa la faţa locului şi de a intra în legătură cu oamenii care iau parte în mod efectiv la viaţa economică, socială şi politică. De douăzeci de ani, mai precis supus de când muncitorii şi ţăranii ruşi au lichidat clica ţaristă, incapabilă şi corupta care conducea Rusia, Consiliul federal de la Berna a refuzat sa restabilească relaţii diplomatice normale cu URSS iar eu, in calitatea mea de om politic elveţian am dorit sa aflu daca aceasta atitudine este justificata.” In mod evident, nu căci “am regăsit cele două mari oraşe ale Rusiei, Moscova si Leningradul intr-o linişte totala, poliţia fiind aproape invizibilă. Nu am văzut soldaţi decât mergând la manevre exact cum s-ar întâmpla la noi. Nu am observat niciunde incalcari ale drepturilor si libertăţilor poporului din partea autoritatilor.” Naivitatea politicianului elveţian era delicioasa, ne întrebăm dacă el chiar se aştepta ca raziile sa se desfăşoare ziua in amiaza mare si, eventual, chiar in apropierea hotelului unde era cazat el sau de-a lungul itinerarului vizitelor sale tematice ? Insa acest tip de om era atât de bine impregnat in propaganda stalinista incat chiar daca ar fi văzut ceva suspect ar fi găsit, in mod sigur, o justificare simpla de genul “de fapt omul ridicat era un hot sau un falsificator de carnete de economii.”
Vizita lui Leon Nicole a început la 18 februarie 1939 când deja ajunsese la Moscova şi se încheie la 10 martie 1939. Volumul Mon Voyage en U.R.S.S. redă cu fidelitate fiecare etapa a sejurului omului politic socialist din Geneva. Cum arăta un astfel de traseu perfect, care erau punctele de atracţie trecute în itinerarul standard al VOKS căci, in mod sigur, lui Nicole nu i se aplica decât procedura normală având in vedere ca importanta sa politica nu era deosebita pentru Stalin. Cum ajunge la Moscova Nicole ii face o vizita lui Manuilski, secretarul Comitetului Executiv al Cominternului căruia ii face un raport detaliat asupra situaţiei politice din Occident si din Elveţia unde Partidul Comunist fusese obligat sa se topească in cel Socialist in numele unităţii luptei de clasă. Manuilski ii comunica faptul ca urmăreşte cu mare interes activitatea clasei muncitoare din Geneva căreia la Moscova i se acorda o mare importanta având in vedere ca Geneva era un oraş internaţional, sediul Societatii Naţiunilor, din acest motiv o mişcarea politica rămasă fidelă socialismului revoluţionar fiind cu atât mai importantă. După finalul întrevederii cu demnitarul stalinist, Leon îşi încheie ziua revenind in camera de hotel unde regăseşte fructe, limonada, fructe uscate, ia cina în compania tovarăşilor cehosolavaci (probabil cei ramaşi după Marea Epurare din 1937-38 care a afectat in mod deosebit membrii Cominternului).
(va urma)
[1] Editions du Faubourg- Geneve, 1939
3 comments