„Mistica ebraica. De la origini pana in epoca medievala”, de Joshua Abelson
Editura Herald, Colectia Logos, Bucuresti, 2006
Traducere din limba engleza: Ilie Iliescu
Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii Herald.
Si iata ca din nou, prin intermediul Editurii Herald, am posibilitatea unui instrument prin care – interesata fiind de problematica misticismuluiin general si in iudaism in special – sa pot face inca un pas catre cunoastere.
Desi mi se spune la “In loc de prefata” ca “Lucrarea de fata urmareste sa ofere mai degraba o privire de ansamblu asupra remarcabilelor trasaturi ale misticii ebraice decat o prezentare consistenta a subiectului ca intreg”, totusi structurarea de catre Joshua (James) Abelson (1837-1940) a materialului pe capitole bine gandite: Unele elemente timpurii – Esenianismul / Mistica Merkabah (Carul ceresc) / Philon.Metatron. Intelepciunea / Imparatia cerurulor – Fratia Shechinah / Sepher Yetsirah (Cartea Formarii) / Unele trasaturi generale ale misticii Zoharului / Cele zece Sephiroturi / Sufletul, dimpreuna cu bogata bibliografie selectiva la care se adauga o pretioasa bibliografie a Kabbalei, si in final cateva anexe explicative privind Manuscrisele de la Marea Moarta, Viziunea lui Ezechiel, Cartea lui Enoh si Cartea intelepciunii lui Solomon – reprezinta un fundament serios pentru intelegerea subiectului si pentru drumul pe mai departe, spre aprofundare.
Citandu-o pe Evelyn Underhill (scriitoare si pacifista catolica engleza – cunoscuta pentru lucrarile sale privind religia si practica spirituala si in particular misticismul crestin), Abelson spune: “Mistica ni se infatiseaza nu numai ca o atitudine a mintii si a inimii, ci si ca o forma a vietii organice … Este o recreare a intregului caracter la niveluri superioare in folosul vietii transcendente”.
Autorul incepe prin a ne introduce in caracterul de mare vechime al misticii ebraice, “care este la fel de veche ca Vechiul Testament, ba chiar mai veche decat unele dintre cele mai vechi capitole din Vechiul Testament. Aceasta a dominat, de-a lungul secolelor, istoria Vechiului Testament cu mai multa sau mai putina intensitate. Curentul a inaintat neintrerupt pana in epoca perioadei rabinice. Literatura filozofica si religioasa, ritualul si cultul, caracteristice Evului Mediu ebraic, au devenit mostenitoarele acesteia”.
Si mai departe Abelson ne spune “Bineintels ca daca se afirma ca Vechiul Testament contine elemente de mistica – si se spune acest lucru si despre Noul Testament – trebuie sa se inteleaga ca mistica are o caracteristica implicita si inconstienta, nefiind genul de religie cunoscuta in istorie drept <misticism>. (…) Daca insa luam mistica intr-un sens mult mai larg, ca fiind o religie in faza cea mai patrunzatoare, mai intensa si mai vie, ca o experienta imediata si directa a lui Dumnezeu, atunci atribuirea acestei caracteristici Vechiului si Noului Testament este intru totul corecta.”
Si definitorii sunt cuvintele “In timp ce rationalismul incearca sa rezolve problemele ultime ale existentei cu ajutorul intelectului si al imaginatiei, mistica ia in considerare dorintele inimii si aspiratiile cele mai inalte ale sufletului. Filozofia pura nu va fi in stare niciodata sa dea raspunsul final la intrebarile <ce este deasupra, ce este dedesubt, ce este in fata, ce este in spate?>. Lumea, pentru intelectul pur al omului, consta numai din ceea ce este vazut si din ceea ce este vremelnic. Dar exista o alta lume, care trece dincolo de aceasta, o lume nevazuta si de neinteles, si totusi vazuta si de inteles pentru sufletul care doreste cu ardoare comuniunea cu Divinul. Nici rationamentul si nici silogismul logicii nu pot indeparta valul de pe aceasta lume ce le scapa. Calea care duce acolo trece prin cu totul altceva decat experienta intelectuala sau cea a simturilor. Ea poate fi descoperita numai prin acele miscari interioare, de nedescris, ale sentimentelor si emotiilor care, in totalitatea lor, alcatuiesc sufletul. De aici rezulta ca toti savantii care, fie din naster, fie din deprindere mentala, nu au parte de nicio afinitate emotionala, nu vor fi capabili sa aprecieze uimitoarele lucruri oferite de mistica.”
Caracteristic insa misticii ebraice este “speculatia cosmologica”.
“Daca este adevarat sa se spuna ca iudaismul sufera pe alocuri de un element prea mare de formalism, legalitate si exteriorizare, tot atat de adevarat este sa spunem ca multe din aceste neajunsuri sunt indreptate si atenuate prin contributia misticii. Si cu toate ca tratamentul aplicat sufletului este in multe privinte extenuant si exagerat, e bine sa stim ca exista o parte a iudaismului care pune accentul, nu numai pe asigurarea fericirii noastre, sau pe rasplata in aceasta viata pamanteasca, dar si pe viata de dincolo”.
In Vechiul Testament, deci, gasim “conceptia de baza a intregului misticism” Si aceasta, in legatura cu paternitatea lui Dumnezeu. Pentru ca avem “posibilitatea comunicarii cu cineva care, cu toate ca este mai puternic si mai insemnat decat noi insine, este in acelasi timp iubitor si binevoitor, interesat in mod personal de noi. Nu putem sa ne rugam decat cuiva care ne aude, nu-l putem iubi decat pe acela care stim ca ne va iubi la randul sau”.
Autorul ne spune ca toate acestea insa sunt doar “un preambul la problema unui tip explicit, constient, clar si pronuntat personal de mistica ebraica, care constituie subiectul cartii de fata.”
Si mai departe, abordand cele mai vechi manifestari acreditate, atribuite esenienilor (care “pareau ca traiesc la granita unui extaz neobisnuit, simtind extraordinare revarsari ale Divinitatii”), mai apoi abordand problema “Carului ceresc” (Capitolul I din Ezechiel) – “staruind in mentinerea unor criterii morale si religioase la nivel foarte inalt”, volumul avanseaza oferindu-ne observatii, citate, interpretari pertinente, ajungand la mistica Zoharului – “prin excelenta manualul misticii iudaice medievale”. Intelesul mistic al Legii este “sensul cel mai inalt si mai adevarat”, “cu alte cuvinte, Universul este expresia exterioara a gandirii interioare Divine”. Mai exact spus “Ceea ce Zoharul urmreste sa ne invete este ca omul, care se bucura de privilegiul de a vedea imaginea Divinitatii peste tot – lumea fiind o intruchipare a lui Dumnezeu – poate sa-si aleaga calea catre Autorul nevazut al tuturor lucrurilor”.
Foarte dens este si capitolul dedicat Celor Zece Sephiroturi, de fapt sunt constienta ca trebuie sa revin asupra acestor pagini pentru a incerca sa le inteleg si sa le interpretez, dimpreuna cu Capitolul dedicat Sufletului (Nefesh) , acea entitate care joaca un rol foarte important in teologia Zoharului (tributara a celor doua surse revelate – invataturile talmudice si invataturile neoplatoniciene). Si ne spune autorul ca “exista un grad foarte inalt de optimism in ceea ce priveste abordarea sufletului in Zohar”. Pentru ca “fiecare evreu in parte, prin efortul de a-si imbogati propriul sau suflet, determina de fapt bunastarea neamului din care face parte. De fericirea si nenorocirea sufletului sau depinde fericirea si nenorocirea poporului sau”.
“In aceasta contopire voita si dezinteresata a intereselor mai mici ale partii cu ineteresele mai mari ale intregului se afla cea mai mare parte a secretului indelungatului sir al sfintilor si eroilor lui Israel, al martirilor si misticilor sai.”
“Revelatia” – ne spune Abelson – “care este una dintre pietrele unghiulare ale credintei ebraice – trebuie sa fie concordanta cu ratiunea. Potrivit lui Maimonide, toate adevarurile enuntate de Platon si Aristotel sunt anticipate in scrierile profetilor si ale catorva intelepti ai Talmudului. Profetii erau recipienti ai unui set de de doctrine filozofice transmise pe cale orala din tata in fiu, din generatie in generatie, pana in epoca Talmudului. Filozofia este un ecou al lor. Ce efect osificator si deteriorant trebuie sa fi avut asupra iudaismului raspandirea acestor invataturi daca li s-ar fi permis sa continue fara afi verificate! Verificarea a venit sub forma misticii. Ea a refacut echilibrul, a lasat sa se inteleaga ca iudaismul era o religie a sentimentelor, dar si a intelectului. Ea a aratat ca eterna cautate a evreului nu a fost aceea de a fi fidel lui Aristotel, ci de a fi fidel lui Dumnezeu. A aratat ca in sanul iudaismului exista loc atat pentru Ratiune cat si pentru Iubire. A aratat ca viata evreului era, nu o viata a armoniei exterioare cu reguli si prescriptii, ci sio o viata a atasamentului interior fata de Viata Divina, care este prezenta pretutindeni, si ca desavarsirea su cununa tuturor eferturilor consta in gasirea unei cai directe catre adevarata prezenta alui Dumnezeu.”
