”Misterul regelui. Despre scris”, de Stephen King
Editura Nemira, Ediția a II-a revizuită, București, 2016
Traducere din limba engleză de Mircea Pricăjan
S-au scris atâtea cărți despre scris, încât ne-am putea întreba de ce mai este nevoie de încă una. Primul argument ar fi acela că majoritatea cărților scrise cu privire la acest subiect sunt realizate de scriitori ajunși în postura de clasici (cum ar fi, de exemplu, Orhan Pamuk sau Gabriel García Márquez) sau de teoreticieni ai literaturii. De ce nu ar scrie despre acest subiect și autorii cu mare priză la public, autorii așa-zis comerciali? Iar succesul lui Stephen King nu poate fi tăgăduit. În al doilea rând, câteva din ideile de la care a plecat King sunt precizate în (prima) prefață, considerând că niciunul dintre scriitorii de succes nu este consultat cu privire la tehnica limbajului, ci doar cu privire la bani sau la succesul în sine:
”Ceea ce urmează e o încercare de a istorisi pe scurt și cât mai simplu modul în care am ajuns să practic aceste meșteșug, ce știu acum despre el și cum trebuie făcut. E vorba despre meseria de zi cu zi; e vorba despre limbaj.” (pag. 13)
Dacă analizăm capitolele din ”Misterul regelui”, vom descoperi o serie de eseuri biografice, care încearcă, pe de o parte, să explice succesul de care se bucură acum Stephen King și felul în care a evoluat cariera sa, iar pe de altă parte, să dea sfaturi tinerilor (sau mai bătrânilor) scriitori cu privire la calea de urmat în vederea obținerii unui succes asemănător. Astfel, în primul capitol, intitulat simplu ”CV”, ni se dezvăluie ”încercarea mea de a arăta cum s-a format un scriitor”. Este o descriere extrem de amuzantă a vieții sale, plină de momente trăsnite, dar care, după părerea sa, au oarecare legătură sau chiar reprezintă o formă incipientă a viitoarei capacități de a scrie.
De altfel, (auto)ironia se regăsește la fiecare pagină, iar aceasta este una dintre principalele atracții ale cărții, alături de, bineînțeles, sfaturile acordate, din experiența proprie, scriitorilor. Stephen King se consideră oricum un norocos, doar a trecut cu bine prin experiențe grele, precum alcoolismul, consumul de droguri sau accidente aproape fatale, și încearcă să ofere celorlalți o parte din experiența sa. Probabil de aici și succesul cărților de acest gen, întrucât succesul literar se găsește cu greu oriunde în lume, la noi și mai greu, iar sfaturile gratuite constituie o speranță pentru oricine (pe aceleași considerente putem vedea și succesul la public al cărților de dezvoltare personală):
”Ce încerc să spun e că, pentru a scrie cât se poate de bine, e de datoria fiecăruia să-și construiască propria trusă de unelte și apoi să-și dezvolte mușchii necesari pentru a o duce cu el. Astfel, în loc să te trezești în fața unui lucru greu și să te descurajezi, vei pune poate mâna pe unealta potrivită și vei trece imediat la lucru.” (pag. 111)
Așadar, procesul creației de succes poate începe de undeva din gene, în cazul acelor scriitori cu talent înnăscut, dar și aceștia au nevoie de informații, de analize, de sfaturi. Unele dintre ele se pot împrumuta din această carte, chiar dacă ele nu sunt universal valabile, iar altele sunt chiar contestabile. Dar eu consider că orice om care dorește să fie scriitor sau care este, dar cu succes foarte relativ, poate găsi măcar un lucru care să îl ajute pentru viitor. Iată doar câteva dintre sfaturile menționate de Stephen King pentru scriitori, alături de chestii normale precum perseverența și auto-promovarea:
- citiți mult și scrieți mult:
”Dacă vreți să fiți scriitori, trebuie să faceți două lucruri mai presus de toate: citiți mult și scrieți mult. Nu cunosc niciun mod de a ocoli aceste două lucruri, nicio scurtătură.
Eu sunt un cititor lent, dar reușesc de obicei să parcurg șaptezeci sau optzeci de cărți pe an, majoritatea romane. Nu citesc cu gândul de-a învăța meserie; citesc pentru că-mi place să citesc. Asta fac eu seara, tolănit în fotoliul meu albastru. La fel, nu citesc romane pentru a studia arta romanului, ci pur și simplu pentru că-mi plac poveștile. Și totuși, se desfășoară un proces de învățare. Fiecare carte pe care o deschideți are propria lecție sau lecții de oferit, iar destul de des din cărțile proaste ai mai multe de învățat decât din cele bune.” (pag. 141)
- aveți grijă de vocabular și mai ales de gramatică;
- găsiți-vă Cititorul Ideal, de preferință dintre prietenii apropiați (pentru Stephen King, acesta este reprezentat de soția sa, cel mai bun critic din lume. De altfel, am lansat săptămâna trecută o discuție despre acest aspect pe pagina mea de Facebook, iar reacțiile lumii literare au fost împărțite, imediate și de multe ori pertinente. Cei mai mulți dintre prietenii scriitori consideră că dacă nu te citește soția, nu înseamnă că nu ești scriitor, ci dimpotrivă);
”Multe texte despre arta scrisului te sfătuiesc să nu le ceri prietenilor să-ți citească lucrările, sugerând că sunt puține șanse să primești o opinie foarte obiectivă din partea oamenilor care au luat cina acasă la tine și-și trimit copiii să se joace cu copiii tăi în curtea din spate. Nu e corect, potrivit acestei piste de gândire, să-ți pui un prieten într-o asemenea postură. Ce se întâmplă dacă el/ea simte că trebuie să spună: ”Îmi pare rău, bunul meu prieten, ai scris unele istorisiri bune în trecut, dar aceasta pute de la un kilometru”?
Ideea are o doză de adevăr în ea, însă eu nu cred că o opinie obiectivă este tocmai lucrul pe care-l caut. Și sunt de părere că majoritatea oamenilor destul de inteligenți să citească un roman au totodată și tactul necesar să găsească un mod blând de-a spune ”că pute”. (pag. 208)
- renunțați la cursurile de creative writing, nu sunt bune de nimic;
- orice text trebuie revizuit de cel puțin o odată, de preferat de mai mult de două ori, iar proporția textului final să fie pe formula: Ciorna 2 = Ciorna 1 – 10%.
Mi-a fost destul de greu să nu atașez acestei recenzii cele câteva pagini de citate din carte, conținând alte sfaturi, impresii asupra lumii literare sau gânduri despre viață în general. Am citit această carte cu plăcere, imaginându-mă în pielea a diferiți scriitori români contemporani, unii care încearcă să urmeze aceste precepte pas cu pas, alții care le resping parțial, în vreme ce unii nici nu încearcă să citească acest gen de carte, respingând sfaturile cu desăvârșire (inclusiv în ceea ce privește gramatica sau ortografia). Trebuie doar să fiți deschiși, cartea este foarte interesantă și chiar dacă nu veți fi de acord cu unele afirmații din volum, sunt sigur că veți găsi și mici sfaturi prețioase, exemplificative.
Despre această carte, a mai scris pe Filme-cărți.ro prietenul nostru Constantin Piștea.
