Misterul Regelui. Despre scris, de Stephen King

Misterul Regelui. Despre scris, de Stephen King
Editura Nemira, Bucuresti, 2007
Traducere de Mircea Pricăjan

Literatură dezbrăcată de adverbe

Un guest-post de Constantin Piştea

Am citit, în ultima vreme, mai multe cărţi de teorie a scrisului. În relaţie cu celelalte (scrise, printre alţii, de Umberto Eco sau Orhan Pamuk), cea semnată de Stephen King mi s-a părut foarte practică. Mai puţin teoretizantă şi mai plină de exemple sau concepte pe care n-ai cum să le uiţi dacă ai chef să te apuci de scris.

Înainte de toate, Stephen King îşi aminteşte câteva episoade din copilărie şi tinereţe, momente definitorii pentru formarea sa ca scriitor (a crescut fără televizor, iar lucrul acesta se pare că l-a ajutat; asta până când, pe la 12-13 ani, a început să se uite la filme de groază). Am fost impresionat să aflu că drepturile pentru primul său roman, Carrie, s-au vândut pentru 400.000 de dolari, dar şi să citesc paginile în care recunoaşte că a fost dependent de alcool şi droguri. „Tabby (soţia) a început răsturnând pe jos un sac de gunoi luat de la mine din birou: cutii de bere, chiştoace de ţigări, cocaină în flacoane de-un gram şi cocaină în punguţe de plastic, linguri murdare de muci şi sânge, Valium, Xanax, flacoane de sirop Robitussin şi Nyquil împotriva răcelii, până şi sticle de apă de gură.”

În partea cărţii care se numeşte „Despre scris”, Stephen oferă mai multe sfaturi, multe dintre ele cunoscute. „Dacă nu aveţi timp să citiţi, nu aveţi timp (sau uneltele necesare) să scrieţi. Mai simplu nici că se poate… (Dacă trebuie să pierd timpul în purgatoriu înainte să merg mai ştiu eu unde, cred că aş putea suporta dacă aş găsi o bibliotecă de unde să împrumut ceva (dacă este, probabil că e aprovizionată doar cu romane de Danielle Steel şi cărţi de bucate, ha-ha, ai căzut de fraier, Steve)); „Nu vă apropiaţi cu lejeritate de pagina albă”; „Folosiţi primul cuvânt care vă vine în minte, dacă e potrivit şi colorat”; „Evitaţi forma intranzitivă a verbelor”; „Adverbul nu vă este prieten (adverbele sunt ca păpădiile. Dacă ai una pe peluză, arată frumos şi deosebit. Dar, dacă n-o scoţi din rădăcini, în ziua următoare vei găsi cinci…)”; „Utilizarea strictă a regulilor gramaticale poate înţepeni paragraful… Limbajul nu trebuie să poarte întotdeauna cravată şi pantofi cu şireturi.”

Stephen King a suferit un accident (a fost lovit de o maşină) chiar în perioada în care scria la această carte. Episodul este povestit în detaliu, poate pentru că, nu la mult timp după operaţia necesară, scriitorul s-a aşezat din nou la masă (chiar dacă poziţia îi provoca durere). Scrisul, aşa cum îl vede el, nu e deloc o treabă simplă. Este, într-adevăr, pasiune, dar şi foarte multă muncă. „Muza locuieşte sub pământ”, spune Stephen King în una dintre secvenţele mele preferate. „Îi place să stea în beci. Trebuie să coborâţi la nivelul ei şi, odată ajunşi acolo, trebuie să-i mobilaţi un apartament în care să trăiască. Cu alte cuvinte, voi trebuie să faceţi toată munca fizică, în vreme ce muza şade şi fumează trabucuri, şi-şi admiră cupele câştigate la popice, şi se preface că nu vă vede.”

Lucrează la prima formă a unui roman trei luni. 10 pagini pe zi, adică 2.000 de cuvinte, care duc la 180.000 de cuvinte în trei luni. După ce termină prima formă, aplică formula rescrierii: ciorna 2 = ciorna 1 – 10%. Pare simplu, dar nu e. Scrisul nu e o formulă. A fi scriitor este, după varianta Stephen King, o chestiune legată şi de dotarea genetică. „Deşi este imposibil să faci dintr-un scriitor prost unul competent şi deşi este la fel de imposibil să faci un scriitor excelent dintr-unul bun, este totuşi posibil, cu multă muncă grea, dedicare şi ajutor din partea altora, să faci un scriitor bun dintr-unul doar competent.” În rezumat, cine vrea să ajungă scriitor trebuie să citească şi să scrie mult, să nu aştepte inspiraţia, ci să o caute (iar când o găseşte, să o curteze), şi să fie atent la vocabular, gramatică şi stil.