Misoginism sud-coreean: „Kim Jiyeong, născută în 1982”, de Cho Nam-Joo

„Kim Jiyeong, născută în 1982”, de Cho Nam-Joo
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere din coreeană și note de Diana Yuksel

„Daehyeon nu o mai recunoștea. Soția lui – cea pe care o curtase doi ani înainte de nuntă și cu care locuia împreună de trei ani, cu care înșirase povești fără de sfârșit, ale cărei mângâieri erau ușoare ca fulgii de nea, care o născuse pe fiica lor, picătură ruptă din fiecare – era alt om.” (pag. 11)

Dar cum a ajuns Kim Jiyeong, eroina cărții, la această transformare? Ce eșecuri, ce suferințe a îndurat de a ajuns într-o stare vecină cu demența, cu înstrăinarea, cu închiderea în propria sa lume? Pentru asta, trebuie să-i urmărim cu atenție viața, trebuie să înțelegem puțin din structura ei sufletească și, mai ales, din această țară complicată, complexă și exotică, care este Coreea de Sud. Și asta pentru că, aparent, viața pe care a avut-o Kim a fost simplă și fără complicații inutile, cel puțin la suprafață și asemănătoare cu a multor altor coreence.

Așadar, Kim Jiyeong este o sud-coreeancă obișnuită: s-a născut în 1982, după cum spune și titlul cărții, într-o familie în care părinții munceau din greu pentru supraviețuirea zilnică și pentru creșterea celor trei copii, două fete și un băiat, mezinul familiei. Kim a mers la școală, a avut experiențe traumatizante cu băieții, a reușit apoi să termine o facultate, a intrat pe piața muncii, s-a căsătorit și a născut un copil. Aparent, o viață obișnuită, modernă, capitalistă, pe care am rezumat-o aici destul de mult, pentru că nimic nu a fost obișnuit și nimic nu a fost simplu.

Pentru că aici intervine principala temă a cărții, acel semnal de alarmă pe care autoarea Cho Nam-Joo îl trage asupra vieții femeilor din Coreea de Sud: nu știam (și iată ce descoperire importantă!) că nu este deloc ușor să fii femeie în Coreea de Sud și să reușești, în același timp, în viață. Și vorbim de un succes relativ simplu, pe care femeile din aproape întreaga lume l-ar percepe ca normal: absolvirea unei facultăți și intrarea în piața muncii, unde să fie privite egal, fără preconcepții, unde să primească salarii pe măsura muncii realizate, unde să poate promova în funcție de competență. Dar nu este deloc așa în Coreea de Sud: suntem într-o țară extrem de misogină, care pune, la fiecare pas, bețe în roate fetelor și femeilor, prin reguli absurde:

„Școala avea reguli stricte referitoare la uniforma școlară, mai ales pentru fete. Euyeong zicea că regulile s-au înăsprit după ce școala a devenit mixtă. Fusta uniformei trebuia să acopere genunchii și să nu se muleze pe fund sau pe șolduri, iar pe sub cămașa albă, fetele erau nevoite să poarte un maiou simplu, din cele rotunjite la baza gâtului. Nu aveau voie cu maiouri cu bretele, cu tricouri, cu lenjerie în culori sau cu dantelă. Nici nu intra în discuție să poarte doar sutien pe sub cămașă. Vara, fetele purtau șosete albe peste dresurile de nailon, iar iarna aveau voie doar cu ștrampi negri școlărești pe sub fustă. Dresurile negre fine erau interzise, la fel și șosete. Nu aveau voie cu încălțări de sport, erau permiși doar pantofii de stradă. În miezul iernii, doar în dresuri și în pantofi fără șosete, fetelor le înghețau picioarele atât de tare, încât le venea să plângă.” (pag. 52-53)

Și nu e vorba numai despre reguli, ci și de acțiuni, conștiente sau inconștiente: băieții și bărbații le hărțuiesc și le agresează, femeile muncesc mult și pe bani puțini, accesul la firmele importante este rezervat doar bărbaților, iar după căsătorie, ele sunt văzute doar ca viitoare mame (neapărat unul dintre copii trebuie să fie băiat, altfel totul e în zadar, cred soții lor și rudele acestora) și toată lumea se așteaptă să devină casnice.

”Dacă nu ne duce capul, nu suntem bune pentru că suntem prea proaste, dacă suntem inteligente, nu suntem bune pentru că suntem prea deștepte, iar dacă suntem undeva la mijloc, nu suntem bune, că suntem prea șterse.” (pag. 101)

 

„Cunoscând gradul de dificultate al muncii și specificul ei, președintele firmei nu le considera pe femei drept potențiale angajate pe termen lung, socotind că acestora le era dificil să păstreze un echilibru între atribuțiile de serviciu și viața de familie, mai ales dacă aveau și copii. În mod evident, nu-l preocupa bunăstarea angajaților. Decât să caute soluții pentru a face mediul de lucru suportabil pentru angajați care rezistă în condițiile date. Din același motiv, lui Jiyeong și Hyesu le fuseseră repartizați clienții cei mai pretențioși. Nici vorbă ca managementul să fi avut mai multă încredere în capacitatea lor. Pur și simplu nu voiau să-și extenueze angajații de gen masculin, care aveau să rămână pentru mult timp în firmă.” (pag. 132-133)

Cho Nam-Joo scrie mai puțin o carte de ficțiune și mai mult o carte cu caracter documentar, cu multe note jurnalistice și poate asta, cel puțin din punctul meu de vedere, pierde mult din savoare și din mesajul emoționant și empatic pe care îl preconiza. Acest caracter destul de sec ne oferă însă multe informații clare, bine documentate despre Coreea de Sud a ultimilor decenii (cartea a apărut inițial în limba coreeană în anul 2016): multe note de subsol, informații culese din surse și rapoarte oficiale, date concrete și statistice despre această zonă a lumii, precum informația că, între statele membre ale OCDE, Coreea este țara cu cea mai mare diferență de remunerare între bărbați și femei sau aceea culeasă din ziarul The Economist, unde se spune că statul asiatic oferă cele mai proaste condiții de muncă pentru femei.

Este „Kim Kiyeong, născută în 1982” o carte feministă? Este, dar spre deosebire de unele dintre cărțile militante, aici feminismul este de bună credință, este manifestat pe bună dreptate, mai ales când vorbim despre o țară, Coreea de Sud, pe care o credeam mai liberală, mai tolerantă, mai dreaptă cu toți cetățenii săi. Romanul are, așadar, un caracter de informare, documentar, și trage un important semnal de alarmă asupra condiției femeii din Coreea de Sud și, de ce nu?, din întreaga lume lipsită de înțelegere, de toleranță și de egalitate de șanse.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, The Guardian)