”Ambasadorul invizibil”, de Nichita Danilov
Editura Polirom, Colecția Top 10+, Iași, 2018
„Cât timp un singur fir de nisip / Se va împotrivi deşertului,
Cât timp un singur strop de apă / Se va împotrivi mării,
Fiii lui Satan vor stăpâni pământul…”
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Nichita Danilov (n. 7 aprilie 1952) este absolvent al Facultatii de Stiinte Economice si al Scolii Postliceale de Arhitectură, Iași. Debutul în presă a avut loc în anul 1979 în paginile revistei „Dialog”. Debutul editorial în anul 1980, cu volumul de poeme Fântâni carteziene, Editura Junimea. Semnează alte șase cărții de poezie, un volum de proză scurtă și unul de portrete literare. Recviem pentru ţara pierdută, publicat la Editura Cartea Românească, 2016, a primit Premiul USR – Filiala Iaşi). Alte volume: Nouă variaţiuni pentru orgă (antologie de poezie, 1999, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Tălpi. Şotronul (roman, 2004, Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi), Maşa şi Extraterestrul (roman, 2005) şi Locomotiva Noimann (roman, 2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul pentru Proză al revistei Argeş, Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi).
Nichita Danilov construiește în Ambasadorul Invizibil un devărat labritint. Evgheni Lein, poet și ambasador povesteşte unui prieten de la Iaşi cele şase tablouri ale romanului Ambasadorul invizibil, lângă turnul Shelly. Vii și morții se mănâncă între ei pentru o supraviețuire la limita de jos a umanului. Cadavrele sunt, paradoxal, sursă de viață, alături de anghile sau ţipari, liant al celor şase povestiri. Morții de la început revin în poveștile următoare, apare Lenin cu turban în loc de şapcă. Anghilele fraţilor Leons şi Briedis devorează cadavrul tatălui lor înecat, iar secta scopiţilor se va îmbogăți din vânzarea de sicrie și bunuri ale morților deshumaţi.
”Mereu îmi veneau în cap tot alte scene. Am vrut, la un moment dat, să fac din „Ambasadorul invizibil” un roman interactiv, care să se continue la nesfârșit. În partea a șaptea a cărții, cea mai consistentă, mă refer aici nu numai la numărul de pagini, dar şi la mesaj, apare salonul președintelui Letinski, populat de sosiile unor dictatori, filozofi, poeți şi alte personaje celebre. Deschizând un asterisc, vroiam să-i îndemn pe cititori, ca, prin intermediul poștei electronice, să contureze câte o sosie sau să-şi exprime punctul de vedere, sub formă de narațiune, scrisă cumva în stilul autorului, asupra altor personaje istorice. Deschizând această acoladă, mă gândeam să realizez acea carte infinită la care visa, în „Moartea şi busola”, Jorge Louis Borges. Ar fi ieșit un roman baroc, ce s-ar fi putut continua la nesfârșit”, spunea Nichita Danilov într-un interviu.
Cele șase povești imaginate de Nichita Danilov ilustrează un posibil de groază, cu scene care se derulează rapid, iar proza care dă titlul volumului, Ambasadorul invizibil, rememorează peripeții ale propriei biografii, la ambasada Rusiei dintr-o țară baltică. Țesătura scriitorului propune scenarii în care adevărul este prezent într-o formă aproape insesizabilă, fiind nevoie să fie căutat în zecile de fațete propuse. Prezentul şi trecutul se îmbină, uneori nefiind posibil să de desparți sau deosebești. Povestirea lui Alexei, un nebun care se crede fiul ultimului țar al Rusiei (O zi din viața lui Vladimir Ilici. Blestemul Casei Romanovilor) este poate cea mai potrivită ca exemplu în acest sens.
”Vladimir Ilici părea să aibă un braț mai scurt decât celălalt și, în loc de bărbuță, o mustață groasă, cu vârfururile ușor în sus, ce-i conferea un aer țanțoș. Era îmbrăcat într-o manta militară, lungă până aproape de călcâie, și încălțat în niște cizmei moi, ce scoteau un scârțâit plăcut pe dușumea. Vladimir Ilici fuma pipă, umblând încoace și încolo prin salon. La un moment dat, când s-a apropiat de patul meu, călcând ușor pe vârfuri, mi-am dat seama că în fața mea nu se afla Lenin, ci Stalin…
Eu am fost răul necesar, zise omul cu manta.
[…] Am visat și turnul Shelly, cădit din cochilii imense de scoici, în care se adăposteau șerpi, crabi, homari, languste și alte animale marine. Mă trezeam și adormeam din nou, trecând dintr-un coșmar în altul.” (pg. 234-235)
Sunt multe detalii livreşti, suprarealism, iar personajele istorice (Cezar, Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare, Dimitrie Cantemir, Vlad Țepeş, Dante, Shakespeare, Lenin şi Stalin) joacă pe o scenă populată cu fantasme, într-un labirint de forme și straturi, uneori extrem de dificil de urmărit și înțeles.
”În timp ce ne îndepărtam de grupul lui Vlad și al lui Ivan, președintele îmi spuse: După cum vezi, ne aflăm în plin Ev Mediu. S-au scurs atîtea veacuri de la fondarea Romei, dar oamenii nu s-au schimbat. Caligula și Nero persistă în fiecare. Dă-i pe mână unuia puterea și vei vedea atunci cum unul și altul își scot capul la suprafață. […] La început ai vrea să faci numai bine și să îndrepți lucrurile, dar în scurt timp ai lua-o rău pe arătură, ajungând un mic Caligula Conteporan.” (pg. 380)
Nichita Danilov are în vedere, dincolo de proza în sine, recuperarea unor adevăruri istorice, pe care le analizează într-o manieră inedită, apelând la o metafizică a istoriei în care veșnicia să își facă loc. Apelând la simțurile care ar putea accesa memoria dincolo de civilizație, aduce în prim plan revelația ca instrument de identificare a adevărurilor. Ambasadorul invizibil este o lucrare amplă, cu mize care transcend textul în sine, scris cu umor și mare atenție pentru detalii, dar și cu pretenția de a descoperi sensuri mai adânci în și dincolo de faptele în sine. Cu o arhitectură complexă, romanul sigur va satisface și cele mai exigente gusturi în materie de scriitură, dar va surescita interesul și prin temele propuse, deși trebuie menționat că se observă pe alocuri faptul că autorul a scris/rescris anumite părți, astfel încât întregul devine greoi în câteva puncte. Care sunt acestea, vă las pe voi să descoperiți. Spor la citit!
