”Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor”, de Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga
Editura Corint, Colecția ”Istorie cu blazon”, București, 2015
Cuvânt de încheiere: Florica Bucur și Elena Mușat
Ilustrații: Arhivele Naționale ale României
Am fost mereu un gurmand și nu știu dacă mă pot vreodată lepăda de asta. Sunt un adept al mâncărurilor tradiționale în bucătărie, îmi va fi mereu greu să mă adaptez unor cerințe impuse în materie de gastronomie, fie că vorbim de vegetarianism, raw-vegan sau fusion, fie că vorbim de prea multă eleganță atunci când suntem la masă sau invitați în cadrul unei ceremonii prea fastuoase. Așadar, am fost atras imediat de această apariție de la Editura Corint, pentru că în vremurile de demult eram mult mai tradiționali, mai deschiși, mai puțin sofisticați, capabili să observăm gustul într-o mâncare și nu aranjamentul sau caloriile.
”Mesele de odinioară” este alcătuită din două părți distincte, bine puse în valoare: prima dintre ele este o incursiune foarte bine documentată printre mesele secolelor al XIX-lea și al XX-lea, cu multiple referințe bibliografice, aduse la un numitor comun de către Ana Iorga și Filip-Lucian Iorga. Chiar dacă imaginile din partea a doua au propria importanță, aici este punctul-cheie al cărții: aflăm amănunte despre mâncărurile tradiționale românești și cele importate, despre moravurile societății, despre bucatele despre care am auzit cu toții, dar astăzi sunt aproape uitate (cum ar fi, de exemplu, șerbetul foarte dulce, pe care mi-l aduc aminte din copilărie, sau braga, pe care nu am gustat-o decât o dată), despre berăriile, restaurantele, hanurile, vânzătorii ambulanți, tot ce a definit din punct de vedere gastronomic România secolelor trecute.
Vom descoperi treptat că aproape niciuna din mâncărurile care par acum tradiționale nu sunt autentic românești, că nu am avut prea multe idei nici sub acest aspect sau că acestea s-au pierdut sub influențele de lângă noi și că trebuie să fim conștienți, astfel, că suntem extrem de influențabili, că ne pierdem conștiința națională lângă o putere mai mare:
”Ghiveciul, musacaua, pilaful și ciorbele ajung la noi din sud, alături de șerbet, cafea și delicioasele deserturi cu foi și umplutură de nuci (baclavaua, cataiful și sarailia). Mâncărurile cu carne de porc și anumite preparate din carne – cum sunt salamul și șunca –, cartofii și preparatele cu varză dulce și murată ajung la noi din Europa Centrală. Fără să intrăm într-o discuție prea complicată asupra specificului culinar național, trebuie spus că bucătăria românească este și rezultatul variatelor influențe pe care le-a suferit, le-a integrat și le-a reinterpretat de-a lungul vremii.” (pag. 9-10)
Cu toate acestea, au rămas anumite reguli de protocol, de politețe la masă, care par autentic românești (deși promotorul inițial al lor a fost un despot luminat, desigur influențat de marile dregătorii europene), deși autorii ne descriu nu numai protocoalele oficiale – fie că vorbim de cele din armată sau din școală –, ci și din rândul muncitorilor sau al țăranilor. Peste veacuri, rămân sfaturile simple ale lui Neagoe Basarab, în celebrele Învățături:
”În secolul al XVI-lea, Neagoe Basarab își povățuiește fiul, pe Theodosie, să fie înțelept și cumpărat la astfel de ospețe: să nu se veselească peste măsură, dar nici să nu se lase pradă tristeții, să-și țină aproape boierii și sfetnicii și să-i îndepărteze pe cei revoltați, să-și însoțească ospețele cu muzică și voie bună, să bea cu măsură ca să nu-și încețoșeze mintea și să aleagă corect locurile pentru oaspeți, pentru a nu jigni pe nimeni.” (pag. 11)
Partea a doua a cărții este constituită dintr-o suită de imagini de arhivă cu privire la mesele de odinioară, toate extrase din Arhiva Națională a României. Sunt imagini extrem de sugestive, din care am selectat și eu o grămadă pentru pagina Bere și literatură, și ating aproape toate subiectele dezbătute în prima part, fie că vorbim de meniuri de revelion, meniurile regale sau meniurile unor restaurante (majoritatea, a se vedea, în limba franceză), reclame la vin, bere sau cafea, fotografii din epocă, rețete celebre sau cârciumi. O lume adevărată, reală, din care s-a păstrat prea puțin, acum, peste zeci și sute de ani.
”Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor” este o carte delicioasă, după cum îi spune și numele. Dacă nu sunteți atrași de această problematică din punct de vedere istoric, măcar gurmandul din voi va găsi oarece delectare.
