”Mary”, de Aris Fioretos
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2017
Traducere din suedeză și note de Elena-Maria Morogan
Motto: ”Săpun, o celulă și zgomotele înăbușite ale celorlalte deținute. Lumea mea a devenit atât de strâmtă.” (pag. 52)
Dacă săptămâna trecută vă prezentam, prin intermediul recenziei asupra cărții lui Nikos Kazantzakis, ”Fratricizii”, o etapă importantă a istoriei moderne a Greciei, respectiv războiul civil de după cel de-al doilea război mondial, astăzi, prin intermediul cărții lui Aris Fioretos, trecem în revistă un alt moment important al istoriei recente, aproape deloc cunoscut la noi, respectiv revoltele studențești din noiembrie 1973 și urmările acestora.
Astfel, între 1967-1974, Grecia a fost condusă de o juntă militară, cunoscută sub numele de ”dictatura coloneilor” (mulți dintre conducători nu erau nici măcar generali, ci doar colonei, precum Georgios Papadopoulos sau Nikolaos Makarezos), care a ajuns la putere după o lovitură de stat. O dictatură care a însemnat foarte multe lucruri, care vin împreună cu fiecare dictatură, precum restrângerea libertății de exprimare, închisori peste închisori, dar și exilul regelui și apoi, chiar dacă prin referendum, abolirea monarhiei. Dictatura s-a terminat în 1974, după conflictul din Cipru, care a dus și la împărțirea insulei între greci și turci, dar se consideră că junta a suferit multe prejudicii, de imagine, de efective și nu numai, ca urmare a revoltelor studențești din anul 1973.
Aris Fioretos s-a născut la Goteburg, dar rădăcinile sale grecești (tatăl său era un grec emigrat după războiul civil) se întrevăd perfect în romanul ”Mary”, care cuprinde o relatare ficțională (dar bazată în mare parte pe amintiri anomine ale unor oameni care au trăit vremurile) a revoltelor studențești de la Politehnică, din noiembrie 1973, și a urmărilor acestora în viața studenților prinși pe străzi de Securitatea Statului. Mary este arestată în fața Politehnicii din Atena, fiind prietena unuia dintre liderii importanți ai revoltei, Dimos, cel care, de la microfonul radioului studențesc, îi persiflează și îi numește, cu toate datele, pe cei care sunt agenți infiltrați pe străzi și în universitate:
”E ziua a treia de proteste. Lumea merge grăbită pe străzi; mulți duc scânduri sau cărămizi, alții – alimente. Viitorul țării se hotărăște acum, la Politehnică. A început iarna trecută la economiști și a continuat în primăvară la juriști, prima izbucnire după ani de acalmie. Vara, protestele au continuat, chiar și în restul țării, și acum s-au umflat într-un val de nemulțumire.” (pag. 21-22)
După acest moment, romanul devine o analiză atentă a vieții din închisorile grecești (care poate fi lărgită, cu ușurință, a viața din închisorile dictaturilor din toată lumea), completată, din când în când, cu flash-back-uri în viața anterioară a lui Mary și a lui Dimos, fie că aceasta ne duce la amintiri universitare sau din copilărie, fie că vorbim de Atena sau de satele grecești de munte, unde cei doi călătoreau deseori cu motocicleta. În ceea ce privește primul plan – roman-jurnal al închisorii –, Mary trece prin toate încercările deținuților politici din oricare formă de dictatură, iar marele merit al romanului este că Aris Fioretos este un scriitor ca vocație și de talent și poate transforma niște relatări terne ale universului concentraționar (care a avut, desigur, scriitorii săi, dar de multe ori aceste relatări sunt schematice și impresionează mai mult prin trăirile dramatice decât printr-un text desăvârșit) într-o analiză atentă a felului în care gândesc cei care organizează represiunea și a personalității umane, care se transformă enorm în condiții de închisoare.
Mary este adusă, inițial, într-una din închisorile Securității din Atena, apoi este transportată pe una din insulele-închisoare, despre care lumea crede că nu mai există, sunt ținute secrete tocmai pentru a nu stârni revoltă diplomatică în străinătate. Aici, ea și cu alte cinci femei, împreună cu Băiatul uneia dintre ele, au ca sarcină curățenia generală pe timpul iernii, în condiții foarte grele, cu mâncare aproape inexistentă și fără medicamente, pentru a transforma insula-închisoare într-un loc mai bun pentru viitorii deținuți bărbați. Între timp, sunt torturate și violate, supuse carcerii în puțuri și însingurării în golfurile din calea furtunilor, cu scopul de a semna declarații, de a da nume, de a divulga care sunt capii revoltei studențești.
”Când câștigătorul începe să facă ce fac bărbații, încetez să mai fiu Mary. Pășesc, în afara mea, acolo unde lumea e albă, goală și fără memorie. Undeva fulgeră, ca atunci când strângi prea tare ochii. Dar durerea e bine-venită, ea mă face să mă gândesc la pistrui și moțuri de papură și la boabe de orez mici, tari – la orice altceva decât la ceea ce se întâmplă. Prin urmare așa e lumea, gândesc eu, în afara lui Mary-Mary, în țara viitorului. Până și aerul este alb și zgrunțuros, așa cum îmi imaginez că poate fi zăpada uscată, strălucitoare.” (pag. 71)
În plus, romanul este și unul al maternității, pentru că, aflăm imediat după ce este închisă, Mary este însărcinată, știa acest lucru cu puțin timp înaintea revoltelor la care a participat și singura ei încercare și dorință devine protejarea vieții embrionului, fătului, față de gardieni și poliție. Chiar dacă nimeni nu știe despre sarcina sa, dar cu timpul colegele bănuiesc, ea nu mărturisește acest lucru tocmai pentru a-și proteja copilul nenăscut, conștientă fiind că o eventuală mărturisire ar determina noi chinuri, noi torturi, iar ea a plecat la acest drum cu o tăcere prelungită – nimeni nu îi știe numele adevărat – și cu scopul de a ține secret numele iubitului și sarcina. Tocmai de aceea, spre final, tendința este de a renunța la toate și la tot, când suferința închisorii devine insuportabilă:
”Dimos sau piersica. Există alegeri așa de cumplite, că mai bine dispari decât să le faci.” (pag. 273)
Îmbinarea dintre suferința închisorii și suferință tăcerii ne aduce în fața unui roman dramatic și tulburător despre sentiment și suflet, maternitate și implicare politică, dragoste și încălcarea drepturilor omului în dictatură. Cititorul va trebui să se aștepte la o poveste tristă și cutremurătoare, doar așa a fost viața întotdeauna într-o închisoare dictatorială, dar în același timp bine scrisă, cu suflet, cu durere, cu sentiment.
