Carti Literatura romaneasca

„Literatura la feminin. O antologie”. Aducere aminte despre puterea feminismului în literatură

„Literatura la feminin. O antologie”
Editura Seneca, București, 2021
Coordonatoare: Adina Dinițoiu
Ilustrații de Sorina Iuganu

Îmi place să cred că vom ajunge curând să locuim într-o lume a femeilor emancipate, într-o lume în care fiecare acțiune întreprinsă de o femeie să fie remunerată în egală măsură cu cea a unui bărbat. Veți menționa că probabil deja trăim într-o astfel de societate, dar permiteți-mi să nu fiu întru totul de acord, or încă mai există multă neîncredere față de potențialul feminin în cele mai diverse segmente. Scriitoarele au fost și ele multă vreme catalogate drept simple animatoare, iar scriitura lor a fost denigrată sau lăsată neobservată de critica literară. În timp, acest lucru s-a dovedit a fi fatal pentru unele reprezentante din panteonul literar român, iar pentru altele a însemnat o continuă luptă pentru un loc sub soare.

Mă bucură însă tenacitatea cu care continuăm să scriem și să citim, să punem pe hârtie ceea ce credem și în ce credem, dar mai ales că scăpăm încet, dar sigur de sub pojghița misogină a patriarhatului literar. Acum nume mari ale scriitoarelor ajung pe rafturi în categoriile de bestseller, dar și în listele de literatură obligatorie pentru orice cititor versat. Ne eliberăm. Ne eliberăm cu prețul unor exerciții repetitive, atente, migăloase.

Un astfel de exercițiu creativ întâlnim în paginile antologiei „Literatura la feminin” de la Editura Seneca, colecție coordonată de Adina Dinițoiu și ilustrată de Sorina Iuganu. Pentru început, trebuie să recunosc că după finalizarea lecturii, mi-am sunat mama care e profesoară de limba și literatura română și i-am promis să îți transmit cât de curând cartea, în speranța că o va citi alături de elevele, dar și de elevii săi.

Cu o structură tripartită, formată din confesiuni, eseuri și proză scurtă, volum adună în paginile sale nume din literatura română contemporană pe care le-am citit deja, precum Gabriela Adameșteanu, Ioana Pârvulescu sau Simona Preda, dar și autoare cu care am avut primul rendez-vous literar, precum e Dorica Boltașu, Anca Goja sau Alina Gherasim. Anume această structurare de natură crescendo, de la sinele autoarelor la sinele eroinelor pe care le plăsmuiesc, au dat volumului greutatea unei cărți-hartă, care te poartă prin diverse stiluri literare, prin voci mai profunde sau mai domoale, prin adâncimea unui trecut demult uitat sau prin tulburătorul prezent în care contează fiecare gest de creație.

Mi-a plăcut, în mod special, povestirea „Problemele altora” semnată de Gabriela Adameșteanu, confesiunea Adinei Dinițoiu din „Locul în care mă regăsesc” sau misterioasa narațiune din „Inelul cu capac” semnată de Ohara Donovetsky. Aș fi egoistă dacă m-aș rezuma doar la câteva mențiuni, pentru că am ferma convingere că nu există nici un rând în această carte care nu și-ar găsi cititorul.

„Literatură la feminin” e o aducere aminte respectuoasă a puterii feminismului în literatură, este o regândire a ceea ce înseamnă să fii femeie care scrie cu și despre femei, este un tandem armonios de voci care vin să ne adune în jurul unui fir narativ, cel al femeii în triplă ipostază: iubită, mamă, bătrână. Tinerețea versus bătrânețea, delirul versus raționamentul, visarea versus realitatea – fiecare povestire pare a fi un soi de spovedanie, o litanie armonioasă adusă vocilor feminine din literatura mondială.

Puteți cumpăra cartea: Editura Seneca/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Articole similare

Trei autori români și cărțile lor recente: Radu Paraschivescu, Lucian Boia, Mihail Vakulovski

Jovi Ene

Jurnalul complet adevărat al unui indian cu jumătate de normă, de Sherman Alexie

Jovi Ene

Frumoasele străine, de Mircea Cărtărescu

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult