„Limba lui Hristos”, de Adrian Lesenciuc
Editura Corint Fiction, Bucureşti, 2024
Poate nu de puţine ori, atunci când răsăritul soarelui ne vesteşte că a sosit momentul să păşim într-o nouă zi, mintea cea mult prea extenuată şi acaparată de iureşul cotidian tinde să pornească în căutarea acelor oaze unde liniştea domneşte, îngăduind tuturor incertitudinilor şi prejudecăţilor să îşi găsească răspunsuri pline de înţelepciune. La rândul lui, acest drum presărat cu lumină se dezvăluie ca fiind unul sinuos, fiecare picătură dintr-un elixir dătător de viaţă şi speranţă putând da naştere, la rândul ei, unei dorinţe nestăvilite de a fugi cât mai departe de lumea cea atât de condamnată la dezlănţuirea haotică, refugiindu-ne într-un turn de fildeş. De dincolo de zidurile reci, el îşi va deschide porţile pentru a ne prinde în capcana periculoasă a nemărginitelor însingurări şi deznădejdi. Însă atunci când mirajul dispare, la fel ca oricare altă bulă fragilă de săpun, durerii îi va lua locul un dor nestăvilit după acel elixir binefăcător al dragostei care leagă sufletul omului de mâna părintească a unei instanţe divine.
Şi astfel, la graniţa dintre adevărurile de necontestat ale istoriei şi tainele poveştii, rugăciunea renaşte în şi dincolo de noi, ca semn al comuniunii indestructibile dintre om şi Dumnezeu, iar mai apoi ca o barieră de lumină, ieşită în faţa unei lumi subjugate de noianul zgomotelor sfâşietoare care traversează, neîncetat, istoria. Călăuziţi fiind pe firul ei, ne va fi dat, fără îndoială, să înţelegem că un oarecare astăzi este menit să rescrie toate acele zile de ieri în care lumea părea că se împarte în două. Căci pătrunzând în tainele scrierilor plăsmuite în tindele bisericilor, nu vom putea să trecem prea uşor peste acele mărturii care atestă că, în numele iubirii pentru Dumnezeu, mulţi dintre cei înscrişi deja în rândul sfinţilor au dus o luptă pe viaţă şi pe moarte cu toate acele instanţe care guvernau lumea în spiritul dragostei pentru plăceri deşarte. Iar în rînd cu aceştia, omul de astăzi, nu pare să îşi cunoască pe deplin statutul de fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dată fiind preocuparea vocilor puterii de a demonstra cu tărie că „pacea este pentru cei slabi”, iar menirea noastră este aceea de a juca, pe rând dar cu aceeaşi destoinicie, rolul victimei, al criminalului şi al condamnatului la moarte.
Cu nostalgie, un oarecare Eu rătăceşte pe străzile Libanului, în căutarea păcii, a liniştii şi a inocenţei scufundate în neantul însângerat al războiului. Iar atunci când calea lui se împleteşte cu cea a lui Adel, un alt locuitor al aceluiaşi tărâm aflat sub straja ameninţării nevăzute, soluţia pare să fie una singură: aceea de a redeveni cruciat, pornind pe calea care leagă graiurile lumii de Limba lui Hristos. Căci fiecare pas prin această nouă lume în care simplul gest de a pretinde libertatea a căpătat dimensiunile unui act cu totul nebunesc şi blasfemiator, însăşi cruciada se impune ca orice altă călătorie iniţiatică pe drumul acelui Adevăr care leagă fiecare tresăltare zbuciumată a conştiinţei de glasul Dumnezeului dătător de pace.
Şi aşa se face că din mijlocul unui Orient în care toţi oamenii urează pace celorlalţi, dar unde toţi au cuţitul ascuţit pregătit de crimă, sau arma şi cartuşiera, sau grenadele, sau vesta cu încărcătură explozivă, o voce încărcată de viaţă se face auzită, de dincolo de timpuri şi de graniţe.
Rând pe rând, ea străbate Libanul scufundat în moarte şi drumurile pline de sânge ale Damascului, pentru a ajunge către cele mai adânci încăperi ale unui sine rătăcit, poate pentru totdeauna, prin oceanul adânc al grijilor şi iluziilor. Iar în vreme ce lupta pare a fi pierdută, într-o altă lume, ascunsă privirii, începe să se nască un nou Jihad, o altă luptă sfântă pe care conştiinţa este chemată, de această dată, să o poarte, pe calea credinţei, în numele salvării acelui firicel de lumină plăsmuit din legătura tainică a omului cu Dumnezeu. Căci la capătul unui drum ce se arată nesfârşit şi anevoios, o poartă primitoare pare să întâmpine fiecare colţ al minţilor, sufletelor şi inimilor care au înţeles că a sosit momentul să pătrundă pe o altă Cale.
În vremurile de demult, pe Ea au poposit, pentru totdeauna, generaţii întregi de prezenţe care au ajuns până la noi, înscrise fiind în filele calendarelor. Iar astăzi, de poala lor pare a se prinde, cu hotărâre, un arab creştin fără identitate, dar înzestrat cu un glas tot atât de puternic. Prezenţa lui statornică ne aminteşte tuturor că deşi limba lui Hristos fost la rândul ei anihilată de terorişti, ea va dăinui veşnic, scrijelită fiind în inimi şi în cugete cu slovele de aur ale credinţei, nădejdii şi dragostei celei îndelung răbdătoare şi nezdruncinate. Iar pe măsură ce acest grai tainic se va lăsa (re)trezit, întregul arsenal de reguli ale lumii scufundate în vise şi aburi, ale acestui joc de râsu’plânsu’, înroşit de mult sânge crud şi nevinovat îşi va primi la rândul lui replica binemeritată. De dincolo de şoaptele şi zgomotele timpurilor, ea ne demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că cei cu adevărat binecuvântaţi sunt cei curaţi cu inima, cei blânzi, cei milostivi, cei făcători de pace, cei care, tremurând, ascultă iar mai apoi împlinesc cu bucurie fiecare cuvânt al acelui Dumnezeu care, în bunătatea-I nespusă, nu răsplăteşte răul cu rău, vestind Iubirea fără de sfărşit în orice loc şi vreme.
Puteți cumpăra cartea: Editura Corint/Libris.ro/Cartepedia.ro.
Surse imagini: https://edituracorint.ro/, https://fictiunea.ro/, https://www.facebook.com/corint.editura.
