”Alte culori”, de Orhan Pamuk
Editura Polirom, Iași, 2019
Traducere din limba turcă și note de Luminița Munteanu
Cu ani în urmă, când am redactat recenzia cărții “Romancierul naiv şi sentimental”, am observat că, întrucât înainte de a se dedica scrisului a cochetat cu pictura, Orhan Pamuk apelează frecvent la paralele rafinate între cele două arte, reuşind să surprindă deosebirile subtile, dar esenţiale, dintre acestea: “Plăcerea care derivă din lectura unui roman este diferită de cea simţită la vizitarea unui muzeu, deoarece, în loc să conserve obiecte în sine, romanele conservă întălnirile noastre cu acele obiecte – adică percepţia noastră despre ele.”
În consecință, nu m-a surprins deloc titlul volumului despre care scriu acum: “Alte culori”. Bogăția de nuanțe și semnificații a textelor adunate aici mi se pare foarte greu de egalat, iar ceea ce remarcă The New York Times este de necontestat: „Orhan Pamuk ia lumea pe care credeam că o cunoaștem și o aduce la viață… El a devenit unul dintre acei scriitori pe care atât Occidentul, cât și Orientul și-i pot numi ai noștri.”
De altfel, cititorii din România vor rezona probabil cu maniera în care descrie Pamuk raportarea turcilor la Europa: un “centru misterios” la care “nu izbutim să ajungem sub nicio formă, care se îndepărtează de noi pe măsură ce îl îndrăgim mai mult, care, pe măsură ce se îndepărtează, este din ce în ce mai ocorât, care ne amărăște și ne întristează, devenind, în consecință, un spațiu accesibil.” Este un tip de abordare obsesivă a proiectului european sau “europenizant” ce se întâlnește adesea la cei pe care destinul i-a plasat la granițele geografice ori politice ale bătrânului continent. Chiar scriitorul mărturisește că polaritatea Occident-Orient corespunde dublei identități a sufletului său…
Dihotomia amintită este prezentă nu doar în textele în care autorul își propune să abordeze frontal această problematică teribil de complicată, ci se insinuează și în celelalte eseuri și în unica povestire din acest volum amplu, toate evocând frământările intense ale unui om care aparține Istanbului (mai precis, țărmului european al acestuia) și mesei de scris. Paginile consacrate Istanbulului m-au făcut să mă întreb – fără a mă încumeta să formulez și un răspuns – dacă Parisul ori Londra au fost vreodată descrise cu rafinamentul și cu luciditatea cu care zugrăvește Pamuk orașul așezat pe două continente, în timp ce eseurile dedicate artei romanului și unor mari scriitori (dintre care nu lipsesc Mario Vargas Llosa ori Salman Rushdie) sunt pline de miez și de vigoare intelectuală.
Calitatea unui roman este în bună măsură dependentă, în viziunea autorului, de autenticitatea și forța textului. Orhan Pamuk mărturisește că „un fragment de roman dens, intens, profund, convingător” îl face mai fericit decât orice altceva și, totodată, îl „leagă de viață”.
Cu toate că o anumită eterogenitate se face simțită la nivelul cărții, dată fiind alcătuirea sa, toate fragmentele oferite publicului sunt de o rară finețe a observației, dar și de o inventivitate copilărească, astfel încât se citesc cu plăcere, ba chiar cu încântare. “Alte culori” m-a convins – dacă mai era necesar! – că, indiferent ce subiect abordează Orhan Pamuk, stilul în care scrie cel care a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 2006 este clar precum cristalul, dar totodată bogat în subtilități uimitoare. Într-un cuvânt, captivant…
Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.
(Sursă fotografii: Polirom.ro, Youth-time.eu)
