”Jurnalul unui călător boem. 1001 de femei”, de Ciprian Enea
Editura Rao, Bucureşti, 2012
Am lecturat cu atenţie cartea lui Ciprian Enea, fiind curios dacă publicitatea cumva agresivă pe care a avut-o jurnalul său se justifică sau nu. Eram conştient că de obicei dacă îţi faci reclamă puternică la o carte există două motivaţii: în primul rând, îţi permiţi ori tu personal ca autor, ori editura (şi aici, doar editurile puternice fac asta, când este vorba sau despre o capodoperă, sau despre o carte a unui autor celebru, ce poate da rateuri este nevoie de o creştere a vânzărilor); în al doilea rând, vrei să înfrumuseţezi inutil o carte medie sau mediocră, care prin publicitate va fi cumpărată, laudată, promovată măcar de oamenii din trustul propriu sau pasionaţi cu adevărat de subiect. Cred că a doua motivaţie este cea care se regăseşte şi în cazul „Jurnalului unui călător boem. 1001 de femei”, semnat de Ciprian Enea.
Aşa cum spunea şi în recenzia mea pentru ClubDiverta.ro, cartea lui Ciprian Enea este structurată pe trei paliere diferite, complet opuse şi de aceea inegale din punct de vedere al valorii literare (sau, mai bine zis, din punct de vedere al valorii jurnalistice, pentru că trebuie să recunoaştem că autorul nu este un scriitor în „Jurnalul unui călător boem”, ci mai degrabă un jurnalist de călătorii de succes, care încearcă să scrie aici impresii despre călătoria prin propria viaţă şi prin toate colţurile lumii):
-1. Palierul unu: jurnalul de călătorie. Aceasta este, din punctul meu de vedere, cea mai consistentă parte a cărţii. Nu este uşor lucru să ajungi în cele mai importante locuri ale lumii, să cunoşti oameni şi obiceiuri, să fii printre românii care au privilegiul să poată ajunge în orice colţ al lumii, dar Ciprian Enea şi-a permis toate acestea. Prin nu ştiu ce noroc sau cunoştinţe acumulate, a reuşit să îşi îndeplinească visul de a călători oriunde doreşte, în primul rând fiindcă a reuşit din punct de vedere financiar: „Ce mai e milionul în ziua de azi, când e vorba despre aspiraţiile pure şi neîntinate ale unuia care, de plictiseală, vrea să mai bea, să mai mănânce, să se mai plimbe şi să mai cunoască nişte fetiţe şi de pe la Ecuator, şi de pe la Poli, şi din Oceanu Indian, şi din sudul Asiei, şi din America Centrală?”
Să spunem că această parte a cărţii va plăcea cu siguranţă oricui: de la cei care sunt pasionaţi de călătorii la acea tagmă a oamenilor care nu îşi permit să călătorească, dar sunt avizi de informaţii din toate părţile Globului, primite prin orice mijloace, de la jurnale de călătorii în formă scrisă până la Wikipedia sau Discovery. Ciprian Enea, în ciuda unor ţinte mai ciudate ale călătoriilor sale (cum ar fi cea cu 1001 femei), îşi documentează foarte strict viitoarele destinaţii, oferindu-ne şi nouă, însoţitori-cititori ai plimbărilor sale pe aiurea, informaţii detaliate: suprafaţa, număr locuitori, ţări vecine, industrie şi locuri care merită vizitate, monumente istorice sau muzee locale, mâncare tradiţionale şi meşteşuguri unice, etc. Oare de ce nu a fost în stare să îşi construiască toată cartea la fel de abil?
-2. Palierul doi: literatura pornografică. Cam asta şi-a dorit Ciprian Enea, şi cam asta a şi reuşit. Nu ştiu dacă în cazul lui numărul de „1001 femei” este doar o legendă sau chiar o realitate (chiar dacă nu este susţinută numeric în carte, fiind mai degrabă o raţiune de propagandă şi publicitate, vezi 1001 filme, 1001 cărţi, etc.), dar a reuşit să imprime acestui jurnal atât aparenţa de pornografie, cât şi realitatea unei astfel de cărţi.
Nu sunt un pudibond, dar este clar că multe dintre descrierile autorului cu privire la femei şi la aventurile cu acestea, depăşesc stadiul unui erotism excitabil, ajungând în patria literaturii pornografice, emasculate, misogine şi chiar scârboase pe alocuri. Nu este o eroare de la început până la final, dar să spunem că nu este ceea ce ne aşteptam. De multe ori, suntem puşi în faţa unor dileme, cum ar fi: cum poate fi privit de propria soţie, iubirea sa de o viaţă, un om care are astfel de aventuri, le descrie cu maximum de amănunte, recunoaşte printre rânduri că, în unele călătorii, ea era de faţă sau măcar prin preajmă? A acceptat ea toate acestea, este vorba de o familie supermodernă sau totul este doar o exagerare a autorului?
Ce părere are, de exemplu, Clara, soţia autorului despre o astfel de frază? Este ea de acord cu toate aceste aventuri, cât de stabilă este ea emoţional? Cum aţi privi voi, doamnelor ce citiţi aceste rânduri, dacă soţul dvs. propriu şi personal ar gândi astfel viaţa?: „Unii bărbaţi sunt fideli unei singure femei toată viaţa, alţii sunt fideli la trei-patru în acelaşi timp. Există bărbaţi care sunt credincioşi unei partenere, doar că, după câteva săptămâni, rup relaţia şi devin credincioşi alteia. În fine, mai există şi indivizi care, de regulă, îşi încep relaţia de tineri cu marea iubire a vieţii lor, dar pe parcurs descoperă binefacerile altor nuri, dulceaţa altor buze şi rotunjimea altor fese. Sunt bărbaţi care-şi împart viaţa amoroasă în două. Jumătate este exclusiv destinată femeii iubite, mereu aceeaşi, mereu soţie şi mamă a copiilor pentru care au un adevărat cult. În timp ce jumătatea cealaltă este de o destrăbălare fără margini. Rup tot ce prind: amante, vagaboande, femei uşoare, mironosiţe, frigide căzute-n capcană, femei divorţate, domnişoare nefericite, fete petrecăreţe, liceene curioase, studente rele de muscă şi câte altele.”
-3. Palierul trei: amintiri din copilărie. În final, cel de-al treilea palier pe care încearcă Ciprian Enea este unul extrem de dificil, respectiv reconstituirea unei copilării care l-a făcut omul care este azi (din nou, o sarcină grea, pentru că este greu de catalogat un om pe care nu îl cunoaştem decât din propriile descrieri şi impresii). Tataia Tulai şi tatăl Victor nu sunt tocmai exemple de urmat, poate doar pe calea băuturii şi al femeilor, iar „micul Chris” nici nu a avut ce altceva să aleagă decât aceste drumuri pline de urme ale predecesorilor săi.
Interesant este faptul că, dincolo de o oarecare monotonie ce se iveşte printre rândurile în care îşi povesteşte copilăria şi adolescenţa, sunt câteva momente în care autorul a avut remuşcări, idei grozave, care l-au dus pe drumul cel bun. Dacă impresia despre colegii săi, care muncesc pe brânci, este fundamental greşită (nu oricine poate avea ştiinţa sa de a dezvolta o afacere sau poate chiar norocul său chior, dacă nu e vorba de altceva: „Obişnuia să spună despre amicii săi care preferau slujbele călduţe că le place să fie câini, în lesa unui salariu. Dulăi în lanţ, care trebuie să suporte biciul stăpânului de dragul străchinii cu mâncare. El era însă un lup sălbatic; genul de om care nu suporta să fie legat…”), la final îl descoperim că a înţeles cu adevărat viaţa şi copilul său îi aduce cea mai mare satisfacţie, nu cele 1001 femei :D: „Încetul cu încetul, descopeream pe propria piele o chestie teribil de interesantă. Angoasele unui suflet de om nu puteau fi tratate nici de poeţi, nici de filosofi, nici de conturile bancare sau de carierele de succes ori de cele o mie şi una de femei. Boala unui suflet de om nu poate fi tratată decât prin comuniunea cu un alt suflet de om.”
Pentru mine, a fost o carte supraapreciată, pentru că mă aşteptam la amănunte picante, dar nu pornografice, mă aşteptam la o descriere a femeilor adevărate din toate colţurile lumii, nu la o evaluare luată separat a prostituatelor din America Centrală, Asia sau Amsterdam. Ciprian Enea şi-a permis multe femei pentru că a avut bani, le-a cumpărat fără a le seduce. Şi, până la urmă, iubirea adevărată era acasă… Departe de un jurnal de călătorii autentic, care să ne aducă satisfacţiile unor informaţii din lumea largă. Pentru altceva, exista Kama-Sutra. Am scris despre această carte şi pe ClubDiverta.ro.
