”Casa de la Marginea Nopții”, de Catherine Banner
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2018, 465 pagini
Traducere din limba engleză și note: Irina Negrea
O insulă poate spune povestea unui întreg secol, ne anunță coperta romanului de debut al autoarei britanice Catherine Banner. „Debut” este, poate, un termen mai puțin potrivit, fiindcă publicarea sa a fost precedată de o trilogie Young Adult care s-a bucurat de mare succes (Eyes of a King – 2008, pe care a început să o scrie la 14 ani!; Voices in the Dark – 2009 și The Heart at War – 2015). Tradus în peste 20 de limbi, primul său roman „pentru adulți” a fost desemnat una dintre cele mai bune cărți ale anului 2016 de către Sunday Express și Irish Independent, în Marea Britanie.
Casa de la Marginea Nopții este, în fapt, o cârciumă aflată într-un sătuc sicilian uitat de lume, pe o insulă imaginară, cu un nume romantic și bântuit: Castellamare. Amedeo Esposito, protagonistul, este cel care o ridică dintre dărăpănături și investește în ea toată energia și dăruirea de care este capabil, după ce, în urma unor neînțelegeri cu autoritățile locale, își pierde dreptul de a profesa pe insulă. Medic ca pregătire, copil înfiat, cu o istorie zbuciumată, Esposito luptă o viață întreagă pentru a-și păstra reputația pătată și, mai ales, familia.
Primul nume al insulei a fost Kallithea (…). Numele putea să însemne „priveliște frumoasă” sau „vatră fierbinte”. Ambele variante păreau posibile, căci insula aceasta era vulcanică; marinarii din Siracuza susțineau că o văzuseră sclipind ca para focului și aruncând flăcări în aer.
Neînțelegerile care au dus la retragerea dreptului de a practica meseria de medic au fost urmare a unui scandal care zdruncinase insula liniștită. Căsătorit cu Pina, învățătoarea din sat, după ce aceasta rămăsese văduvă, Esposito este nevoit să aducă pe lume băiatul alte femei, în aceeași noapte în care vine pe lume și primul său născut. Asupra lui planează suspiciunea că ar fi tatăl ambilor copii; Carmela, soția unui nobil care controlează financiar insula, susține că bărbatul său nu ar fi fost capabil de a zămisli.
Cu toate că acest început pare desprins dintr-un serial sud-american, personajele ne oferă atât de multe lecții de viață, încât „siropul” se diluează imediat. Pina devine un model al rezilienței și capacității de înțelegere și iertare, fiindcă decide să nu plece urechea la zvonuri și să își susțină soțul și viitorii copii, în timp ce își sacrifică tinerețea robotind la clădirea unei afaceri la cârciuma cu pricina. În sine, Casa de la Marginea Nopții reflectă întru totul spiritul insulei și felul în care, odată cu localnicii, este forțată să se adapteze la schimbări.
Se părea că nimeni de pe insulă nu intenționase să voteze pentru fascisti, în afară de il conte și, poate, de Arcangelo. Pentru a remedia acest lucru, il conte își postase doi agenți înarmați cu bâte la ușile primăriei, în seara alegerilor. Prin această metodă, țăranii contelui ajunseseră să se convingă că insula era ca o corabie de pe care il conte putea evacua toți pasagerii rebeli.
Aceste schimbări sunt numeroase și se revarsă asemenea unei cascade de neoprit, fiindcă localnicii, deși semi-izolați, sunt prinși în tăvălugul istoriei. Astfel, Castellamare încasează lovitură după lovitură, după cum se schimbă regimul de guvernare, și după cum „cei de sus” hotărăsc vremuri de pace sau de război. Pina și Amedeo Esposito își văd băieții crescând și plecând într-un război fără nume, în timp ce singura lor fată, Maria-Grazia, în ciuda inteligenței și priceperii sale, decide să rămână pe insulă și să preia cârciuma, fiindcă simte că rădăcinile sunt mult prea puternice și adânci ca să o abandoneze.
Povestea a trei generații este împletită cu basmele și legendele locale, pe care Amedeo le notează metodic într-un jurnal (jurnal care, ani mai târziu, va fi subiect de dispută între nepoții săi). Autoarea, care locuiește în Italia și este căsătorită cu un italian, căruia îi este dedicat romanul, menționează, într-o notă de final, că „Basmele italiene” ale lui Italo Calvino, dar și The Collected Sicilian Folk and Fairy Tales of Giuseppe Pitre, au reprezentat surse inestimabile de inspirație pentru aceste povești care explică fenomene, superstiții și credințe. Ea inventează, însă, și legende proprii – cea mai remarcabilă rămâne cea despre blestemul plânsului, care ar pluti asupra insulei Castellamare și nu le-ar permite localnicilor să își trăiască viața din plin.
Pe lângă personaje puternice, cu destine uimitoare, care înfloresc și dau rod în pe teritoriul propice al acestei saga de familie demnă de un Galsworthy, Banner încântă și prin scriitura ei. Reverențe se cuvin și traducătoarei, Irina Negrea, care a știut să găsească expresii și cuvinte în armonie totală cu atmosfera semi-legendară de pe Castellamare. Aviz amatorilor: cartea creează dependență! Odată începută, nu am putut să o las din mână până când nu am răsuflat, mai mult sau mai puțin ușurată, aflând ce s-a ales, într-un final, de personajele de care ajunsesem să mă atașez.
