Intriga matrimonială, de Jeffrey Eugenides

“Intriga matrimonială”, de Jeffrey Eugenides
Editura Polirom, Colecţia Biblioteca Polirom, Iaşi, 2011
Traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun

Nu citisem nimic din cărţile lui Jeffrey Eugenides, deşi ele au fost lăudate destul de mult atât de criticii avizaţi, cât şi de cititorii simpli, aşa cum suntem noi, cei din blogosfera românească. După unele recenzii recente citite la prietenii noştri, am zis să fac o încercare cu ultima carte a sa apărută în traducere românească la Editura Polirom, „Intriga matrimonială”. Jeffrey Eugenides este un autor de succes. Primul său roman, The Virgin Suicides, i-a adus primele elogii şi a devenit şi o ecranizare de succes, in regia Sofiei Coppola. Al doilea roman, Middlesex, pe care cu siguranţă nu o sa îl ratez, i-a adus şi Premiul Pulitzer în 2003, pentru ca acest din urmă roman să continue construirea unei faime de autor bun, iar ecranizarea lui (de altfel, preconizată şi de mine atunci când l-am citit) să fie posibilă undeva în viitor, se pare în 2015.

Ce este „Intrigă matrimonială”? Voi răspunde la această întrebare pe scurt, conştient fiind că această carte nu are nevoie de o prezentare pe larg, ci de o lectură atentă, pasionată, care în mod sigur va captiva orice cititor. Pentru că, odată intrat în această atmosferă prietenească şi apropiată nouă din universităţile americane, din jurul acestora şi din locurile unde ne-au dus studiile, ne dăm seama că am trăit aceste vremuri, am încercat să ne dezvoltăm mintal odată cu studiile, că personalitatea noastră era pe cale să devină adultă şi că atunci a fost momentul în care încercam să ne găsim un rost.

Este aşadar un roman al maturizării unor personalităţi după ani întregi de şcoală, în care au umblat mai mult după distracţii şi învăţătură şi nu s-au gândit niciun moment la viitor. „Intrigă matrimonială” începe de altfel chiar cu ziua absolvirii eroinei principale, Madeleine, zi în care părinţii vin în prima vizită de după mult timp şi în care ea nu reuşeşte să se dezmeticească: ce doreşte cu adevărat, încotro să o ia, să plece cu Leonard, iubitul ei de acum, sau să se gândească la Mitchell, colegul şi amicul ei, cu care a petrecut câteva zile cândva la ea acasă, dar pe care nu mai poate să îl sufere?

De altfel, acesta este triunghiul matrimonial în cadrul căruia se petrece acţiunea, evenimentele şi subiectul principal al romanului. Fiecare personaj ni se mărturiseşte, le aflăm gândurile şi (in)satisfacţiile, simpatizăm şi antipatizăm pe rând pe fiecare sau pe toţi, principala calitate a romanului fiind aceea că introduce cititorul în poveste, îl poartă în trecut şi în prezent şi determină formarea unor sentimente faţă de cei trei eroi (personal, eu l-am plăcut pe Mitchell şi am sperat mereu într-o împăcare a lui cu Madeleine).

După ce termina universitatea, Madeleine îl urmează pe Leonard, un bărbat fatal, dar care pare că nu are scânteie odată ce a găsit femeia care să îl divinizeze şi care ascunde şi un secret teribil, o boală psihică care îl urmărea de mai mult timp. Gândurile ei sunt însă sincere şi nu îi trebuie mult timp până să îşi dea seama că era îndrăgostită: „În mod clar, după ce şi-au petrecut următoarele trei zile la Leonard, făcând dragoste şi mâncând pizza, după ce se relaxă destul ca să poată avea măcar din când în când câte-un orgasm şi, în cele din urmă, să nu se mai streseze atâta din pricina orgasmelor, fiindcă pofta de Leonard era cumva satisfăcută de satisfacţia lui, după ce-şi permise să stea goală pe canapeaua lui greţoasă, să se ducă la baie ştiind că el se uită la fundul ei (imperfect), să cotrobăiască după mâncare prin frigiderul lui dezgustător, să citească jumătatea de pagină genială din eseul la filosofie care ieşea din maşina de scris şi să-l audă cum urinează cu forţă taurină în vasul de toaletă – la sfârşitul celor trei zile Madeleine ştiu în mod clar că e îndrăgostită.”

De Mitchell uitase. El nu o va uita însă niciodată, în ciuda hotărârii pe care a luat-o, de a pleca împreună cu prietenul şi colegul său în Europa şi în lume: va străbate pe rând Parisul, Grecia, India, pentru a face cumva uitată o pasiune izvorâtă, considera el, din aproape nimic şi care ar trebui să dispară pentru a face loc altor fete, mai frumoase şi mai atrase de el. Gândurile îl purtau spre frumuseţi feminine, încerca să reziste, să uite, să îşi concentreze mintea spre ceea ce trebuia să facă, nu spre ceea ce dorea cu adevărat: „Probabil era adevărat că reifica femeile, le vedea ca pe nişte obiecte. Nu se gândea la ele tot timpul? Şi le privea mult. Iar gânditul şi privitul nu erau legate de sânii, buzele şi picioarele lor? Făpturile feminine erau obiectul celor mai intense şi amănunţite cercetări şi analize din partea lui Mitchell. Şi totuşi un cuvânt ca „reificare” nu explica felul cum îl făceau să se simtă aceste creaturi atrăgătoare (dar inteligente!). Când vedea o fată frumoasă, Mitchell simţea mai degrabă ceva dintr-un mit grecesc. Era ca şi cum frumuseţea l-ar fi transformat într-un copac, înrădăcinat instantaneu şi pentru totdeauna de forţa pură a dorinţei. Nu puteai să simţi pentru nişte obiecte ce simţea Mitchell pentru fete.”

În acelaşi timp, cel de-al treilea personaj al romanului, Leonard are o criză şi cea care trebuie să îl îngrijească este Madeleine, după ieşirea din spital. Devine dependent de ea, dar cel mai grav este că intră într-o stare de moliciune perpetuă, dată atât de lipsa de putere, cât şi de medicamentele zilnice prescrise de medici. Prima senzaţie este că nu va scăpa niciodată de această stare, care îl îndepărtează atât de oameni, dar şi mai important şi de ea. Iar ea nu este acel gen de oameni, care acceptă monotonia (sau lipsa de sex) la nesfârşit: „Până la externare, adică după trei săptămâni, dinamica puterii se inversase cu totul. Acum el era cel slab. Era adevărat că o recăpătase pe Madeleine, ceea ce era minunat. Dar fericirea lui Leonard era umbrită de teama constantă că o s-o piardă din nou. Aspectul său inestetic scotea în evidenţă frumuseţea lui Madeleine. Când stătea alături de ea în pat, se simţea ca un eunuc durduliu. Fiecare fir de păr de pe coapse îi ieşea dintr-un folicul inflamat. Uneori, când Madeleine dormea, Leonard trăgea încet păturile de pe ea ca să-i admire pielea rozalie şi radioasă. Interesant era că, atunci când tu erai cel slab, te simţeai mult mai îndrăgostit. Aproape că merita. Leonard se ferise toată viaţa tocmai de genul ăsta de dependenţă, dar acum n-o mai putea face. Îşi pierduse capacitatea de a fi ticălos. Acum era îndrăgostit lulea, iar senzaţia era fabuloasă şi, în acelaşi timp, înspăimântătoare.”

Şi nu am dezvăluit decât o mică parte din această carte, care vă va delecta cu siguranţă: sunt flashback-uri spre începutul relaţiei dintre Leonard şi Madeleine, sunt descrise momentele de apropiere dintre aceasta din urmă şi Mitchell, avem parte de frumoase rânduri despre aventurile lui Mitchell din Paris sau India, dar şi despre întoarcerea acestuia în America, unde dorul de ea este la fel de nestrăvilit, oricât timp a trecut de la plecarea sa în lume. Cu un final superb, Eugenides a făcut aici o probă a talentului său literar şi, cum această carte este perfect ecranizabilă, abia aşteptăm filmul preconizat a apărea peste 3 ani.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Librăriei online Libris.ro.