„Eroii. Muritori și monștri, căutări și aventuri”, de Stephen Fry
Editura Trei, București, 2020
Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu
Scriam acum ceva timp despre „Mythos”, care se anunța primul volum al unei trilogii care să pună din nou în discuție miturile antice grecești, realizată de un autor binecunoscut, Stephen Fry, care încearcă aici să ofere o privire modernă, amuzantă, asupra unor povești parcă știute de toată lumea, dar nu din lecturi originale, ci din reinterpretări. Ceea ce este și trilogia lui Stephen Fry, o reinterpretare excelentă în cheie modernă, sub forma unor povești întrepătrunse și pline de umor.
Am ajuns acum în posesia celorlalte două volume ale trilogiei, apărute în traducerea românească a lui Radu Paraschivescu în 2020 și 2021, care întregesc minunat trilogia lui Stephen Fry. Le-am parcurs cu mare drag, de cele mai multe ori cu aplicația Google Maps deschisă, pentru a urmări isprăvile personajelor mitologice prin zonele grecești pe care le-am parcurs și eu mii de ani mai târziu. Ce-am aflat?
Al doilea volum al trilogiei lui Stephen Fry despre mitologia și istoria Greciei antice se concentrează pe eroi, acei eroi care au luptat contra zeilor și zeițelor, contra urmașilor acestora, pentru a încerca să mai echilibreze cumva acea balanță a istoriei lumii, zei versus oameni. Dacă din „Mythos” am învățat despre olimpieni, dar și despre felul în care au fost creați oamenii, acum este vorba mai mult despre cei din urmă, cei pe care acum îi considerăm adevărații super-eroi ai mitologiei: Perseu, Hercule alias Heracle, Orfeu, Iason, Tezeu, Oedip.
Chiar dacă vorbim despre o multitudine de eroi binecunoscuți și acum, sunt aici, ca de obicei în această trilogie, o mulțime de eroi pe care lumea i-a pierdut din vedere, dar și cunoscutele dispute între zei, zeițe, titani, ciclopi, centauri și alte făpturi care nu vor să piardă disputa cu oamenii. Parcă totul se învârte în jurul lui Heracle, cel care trebuie să îndeplinească zece (plus două) sarcini în zece ani, cunoscute sub numele de Muncile lui Heracle, un personaj care impresionează prin forță și prin dorința de a face pe placul celor apropiați. Dar a fost el un monument de inteligență? Ne ajută să ne lămurim Stephen Fry:
„Uciderea lui Linus a arătat că Heracle avea fitilul foarte scurt, lucru care, în anii următori, avea să-i provoace suferințe atât lui însuși, cât și multor victime ale crizelor lui de nervi. Restul instruirii lui a scos la iveală că… în ce fel s-o spunem ca să nu jignim?… A scos la iveală că – deși natura și soarta îl înzestraseră pe Heracle cu multe însușiri frumoase – ingeniozitatea, înțelepciunea și viclenia nu erau trăsăturile lui forte. Băiatul nu era nici pe departe, cum s-ar spune astăzi, cel mai ascuțit creion din penar. Nu era prost, nu era nicidecum un mocofan fără creier, însă adevărata lui forță era… forța.” (pag. 81)
„Pentru majoritatea grecilor și a altor popoare din lumea mediteraneeană, Heracle a fost cel mai mare dintre eroi, nec plus ultra, cel fără seamăn, paradigma, modelul și tiparul a ceea ce se cuvenea să fie un erou. Atenienii aveau să-l prefere pe Tezeu, rudă cu el, care, așa cum vom vedea, nu dădea dovadă doar de puterea și de vitejia pe care o aștepți de la un mare erou, ci și de inteligență, spirit, pătrundere și înțelepciune – calități pe care atenienii (spre disprețul vecinilor) le considerau reprezentative prin excelență pentru caracterul și cultura lor.” (pag. 167)
Așadar, multe istorii și povești cunoscute – dincolo de Muncile lui Heracle, sunt descrieri și amănunte despre Firul Ariadnei, călătoria argonauților, minotarul – și mai multe necunoscute, într-o nouă călătorie excelentă și amuzantă, plină de învățăminte, a lui Stephen Fry despre lumea grecească.
Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.
„Troia”, de Stephen Fry
Editura Trei, București, 2021
Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu
Cel de-al treilea volum al trilogiei pare a sta sub semnul acestui citat, care sintetizează disputele ultimilor ani ai antagonismului dintre zei și oameni:
„Zeus a oftat din greu.
– Tare-aș fi vrut, demult de tot, ca Prometeu să nu mă fi convins să creez omenirea, a spus el. Am știut că fac o greșeală.” (pag. 348)
Și totuși, cu toții știm (sau putem ști, dacă citim cu deschidere ceva studii științifice) că zeii au fost creați de oameni după chipul și asemănarea lor. Zeii se războiesc, sunt cruzi, sunt violenți, așa cum au fost și oamenii în cei zece ani de asediu al cetății Troia, în care eroi, zei și oameni obișnuiți s-au duelat pentru cucerirea vremelnică a unei cetăți și pentru potolirea tot vremelnică a unor orgolii personale.
Așadar, un conflict care a durat o perioadă foarte lungă, un război documentat în cele din urmă și istoric, și arheologic, la care a participat mare parte din lumea antică grecească, așa cum era cunoscută atunci. Prilej pentru a o cunoaște mai îndeaproape, căci Stephen Fry nu se mărginește la conflictul propriu-zis, ci ne descrie fiecare participant, fiecare erou, fiecare locșor din Grecia sau din Turcia modernă prin care au trecut aceștia sau de unde au plecat, de la Itaca la Kefalonia, de la Sparta la Atena și Corint. Și prilej de a înțelege faptul că, cel mai probabil, războiul troian a fost precursorul atâtor războaie din viitor:
„Istoria relativ recentă ne învață că, dispunând de aceeași tehnologie, aceleași resurse și aceeași inteligență tactică, forțele expediționare încrezătoare și trupele defensive încrezătoare pot ajunge repede în situația fără ieșire a patului din jocul de șah. Știm în ce fel de războaie pe care fiecare tabără credea că avea să le câștige rapid puteau să țină luni sau ani. Grecii și troienii au fost, poate, primii care au descoperit acest trist adevăr.” (pag. 189)
„Troia” este o nouă reconstituire excelentă, plină de informații bine documentate și de umor binecunoscut marca Stephen Fry. Și finalul unei trilogii pe care o voi considera mereu aproape (și pe care o vreau continuată, desigur, cu Odiseea și Eneida. Să sperăm, cine știe?).
