Întoarcerea acasă, de Bernhard Schlink

Poate acesta este cazul cu romanele fără valoare care nu transmit mare lucru şi care se pierd într-o maree de banalităţi, literatura pentru gospodine sau, mai nou, pentru doamnele consumatoare de reviste de modă care vor să cunoască arta cheltuirii uşoare a banului şi seducă, deci, să reuşească în viaţă.

Romanul lui Schlink Întoarcerea acasă dezvăluie o poveste serioasă, chiar traumatică însoţindu-ne prin istoria agitată a Germaniei secolului trecut. În mod sigur istoria este un ingredient deosebit de important care, adăugat compoziţiei literaturii, îi conferă valoare. Schlink descrie povestea lui Peter Debauer, un intelectual complex(at), cu nenumărate pasiuni spirituale, obsedat de Teoria Dreptului, dar care ajunge angajatul unei edituri prea puţin importante, coordonând departamentul juridic al acesteia, dar care a rămas traumatizat de lipsa Tatălui. Tată de naţionalitate helvetă care a dispărut în vâltoarea celei de a doua conflagraţii mondiale în timpul sângerosului asediu al oraşului silezian Breslau de către Armata Roşie în anul 1945.

Ce căuta un elveţian neutru în acea zonă rămâne un mister explicat de autor prin personalitatea ciudată a tatălui său a cărui inteligenţă îl împinge către adoptarea ideologiei extremiste de dreapta care domina atât de mult spiritul timpului. Peter Debauer îşi chestionează mama dar, iniţial, fără prea mare succes. Nimic nu anunţă desfăşurarea ulterioara a evenimentelor. În timpul copilăriei sale îşi petrecea vacanţele de vară la bunicii săi elveţieni într-un orăşel de pe malul unui lac, bănuim lacul Zurich, într-o atmosferă idilică, specifică Elveţiei. În timpul serilor, ci doi bunici se ocupau şi cu corectarea şi editarea unei serii de romane populare care, pe vremuri, era la mare voga căci DVD-urile, va puteţi închipui aceasta? sau Messengerul nu erau încă inventate iar oamenii ascultau seara o simfonie – două la radio, sau programul de romanţe luând masa şi, apoi, citind ceva uşor (eventual chiar făcându-se o lectură cu voce tare).

La întoarcerea în Germania federală bunicii îi ofereau şi ciornele romanelor la care lucrau pentru ca nepotul să economisească banii, mama lui fiind destul de strâmtorată, cu rugămintea de a nu citi ceea ce era tipărit pe faţă ci de a folosi doar partea goală de pe verso drept ciorne. După câţiva ani în care şi-a respectat cuvântul, tânărul Debauer a citit textele şi ,disparat, a dat de povestea unui grup de prizonieri de război germani care evadează dintr-un lagăr de concentrare sovietic şi se îndreaptă spre casă, spre Germania. Pe parcursul călătoriei lor aproape toţi mor în diverse circumstanţe, rămânând în viaţă doar eroul principal, un Ulise modern căci autorul romanului se foloseşte din plin de Odiseea pentru a imagina peripeţiile personajului său principal, în ideea de a demonstra că mitul reîntoarcerii este universal valabil şi aplicabil.

Însă cum Peter Debauer nu are decât fragmente din epopeea întoarcerii, neştiind nici măcar numele autorului, începe căutările detectivistice care, în final, îl duc la autorul romanului, nimeni altul decât tatăl său care nu a murit în asediul Breslau-ului de către sovietici, dimpotrivă, după ce a petrecut câteva nopţi cu mama sa în oraş ş-a luat zborul împreună cu gauleiterul Hanke care „fusese iubit de Hitler, atât de iubit încât Fuherer-ul îl numise cu puţin timp înante de a muri, Reichfurer SS în locul lui Himmler.” Motivul pentru care a preferat să se piardă este, evident, colaborarea atât cu regimul nazist cât şi cu cel comunist din RDG căci e bine ştiută recondiţionarea unora dintre nazişti de către noul instalat regim comunist (atât în zona sovietica a Germaniei cat si in România în care comuniştii au acceptat într-o primă fază adeziunea multor legionari). După 1989 Peter Debauer primeşte o carte la editura pentru care lucra scrisă de un important profesor de Drept tocmai din America numit John de Bauer. Tatăl său. Mama sa recunoaşte că tatăl său a şters-o şi a rugat-o să-l proclame mort chiar şi faţă de proprii săi părinţi.

Profesorul de Drept se specializase în Deconstructionist Legal Theory prin care, rezumând, punea sub semnul întrebării realitatea ca atare considerând-o ca fiind doar rezultatul perceperii noastre subiective. Fapt care conduce către relativizarea noţiunilor de rău şi bine. Fiul trece Atlanticul pentru a-şi cunoaşte tatăl dar nu se duce direct la uşa lui, cum am fi tentaţi să credem ci îi urmează cursul de la una din universităţile new-york-eze, ba mai mult devine un apropiat al său, atât de apropiat încât îi cunoaşte şi noua sa familie, adică mama vitregă, de vârsta lui (în jurul a 40 de ani – mărturisesc că niciodată nu le-am înţeles pe femeile care preferă să se căsătorească şi să aibă copii cu bărbaţi care le-ar putea fi cu uşurinţă taţi dacă nu chiar bunici! ) şi fraţii lui vitregi, nişte puşti.

Exoticul profesor organizează un seminar special într-o zonă izolată şi montană la care participă în fiecare an doar cei mai înzestraţi studenţi. Seminarul se dovedeşte a fi doar un experiment social al profesorului care plăteşte câţiva actori plini de muşchi să terorizeze într-un hotel dărăpănat şi izolat grupul de studenţi nevinovaţi pentru a le dovedi acestora că în cazul unor condiţii de viaţă extreme orice liant uman dispare fiind înlocuit de un egoism crud şi lipsit de remuşcări. „Cum se comportă nişte studenţi, viitori politicieni, judecători, oameni de afaceri şi alţi inşi purtători de răspunderi, supuşi unor condiţii extreme? Cât se dovedesc de solidari, cât de egoişti? Cât de fermi în principiile lor, cât de dispuşi să colaboreze? De ce anume este nevoie, ca să se trădeze reciproc, ca să se întoarcă unii împotriva celorlalţi? Cât de frig, câtă foame, tensiune, frică sunt trebuincioase, ca să cadă de pe lustrul civilizaţiei? Totodată, nici un participant la experiment nu e lăsat să moară de foame, de frig, sau să sufere o vătămare gravă. Trebuie să existe strictul necesar de pături, strictul necesar de hrană pentru prima seară, ocupanţii trebuie să aducă strictul necesar pentru toţi (…)” (pag. 373)

Profesorul John de Bauer, tatăl său, rămăsese cu sechele de pe urma mai vechii sale pasiuni totalitare din tinereţe şi dorea să recreeze, e drept, la scară micro, un univers totalitar căci la o scară mai mare, oare nu cumva toate societăţile totalitare erau dominate de aceleaşi reflexe? ( frig în apartamente dar nu atât de mult încât să îngheţi şi să mori, lipsuri alimentare flagrante dar care permiteau o minimă supravieţuire care de altfel permitea aplicarea celebrului principiu roman Divide et Impera). De altfel succesul serialului Lost trebuie căutat şi în această direcţie: cum şi de ce e nevoie ca oamenii să se transforme în altceva?

Însă Fiul îşi dă seama după două zile de jocul inventat de tatăl său care-şi urmărea cobaii prin intermediul unor camere video şi cere să fie scos din şaradă, preferând să plece rapid din America fără a-şi denunţa direct tatăl impostor, fără măcar a-l înfrunta preferând să scrie un amplu articol pentru ziarul the New York Times, lăsându-l unui prieten cu condiţia de a nu fi publicat decât în forma redactată de el ceea ce ziarul refuză.

După mai mulţi ani un ziarist a pus mână pe acest subiect suculent şi l-a exploatat distrugându-i reputaţia academică a lui John de Bauer. Dar chiar şi de această răzbunare tardivă fiul nu se bucură căci răzbunarea nu-şi mai are sens, fiul având nevoie de tată şi ca reper moral în timpul dezvoltării sale şi nu la maturitatea târzie când zarul este aruncat. ( Iacta alea est). Lectura agreabilă a romanului ne-a adus aminte de disputa legată de legionarismul lui Mircea Eliade şi de felul cum acesta l-a urmărit, asemenea personajului ficţional John de Bauer, profesor celebru precum Eliade, în noua viaţă în America. Ambii au refuzat să se disocieze total de fantomele trecutului şi de păcatele tinereţii dar trecutul i-a urmărit cu consecvenţă ceea ce din păcate nu prea s-a întâmplat cu mulţii colaboratori (idealişti sau cumpăraţi, nu importă) ai totalitarismului comunist.

Puteti comanda cartea acum pe Cartepremium.ro.