”Întâlnire în paradis”, de Ernesto Pinto-Bazurco Rittler
Editura Humanitas, Bucureşti, 2011
Traducere din limba spaniola de Cornelia Radulescu
”Intalnire in paradis” este departe de a fi o capodopera. Este insa, inainte de orice altceva, o carte scrisa intru apararea cu patima a ideii de libertate individuala. Faptele reale si fictiunea se impletesc spectaculos si neasteptat intr-o poveste care ramane tulburatoare chiar si atunci cand isi pierde din verosimilitate, caci maniera in care este relatata se incadreaza in curentul realismului magic latino-american.
Merita spus ca autorul acestui roman de idei este ambasadorul peruan la Bucuresti, care, in calitate de diplomat in Cuba in anul 1980, a deschis portile ambasadei tarii sale pentru multe mii de localnicii care doreau sa paraseasca insula din Caraibe aflata sub dictatura lui Fidel Castro. Acest episod este, de altfel, relatat in roman. Interesant de stiut este si ca Mario Vargas Llosa a avut un rol important in aparitia acestui roman. L-a incurajat pe autor sa scrie o carte pe marginea evenimentului diplomatic mentionat mai sus. Si tot laureatul Nobel este cel care, printr-un articol publicat in anul 1980 despre situatia din Cuba, i-a dat un imbold lui Pinto-Bazurco Rittler sa ofere refugiu cubanezilor nemultumiti de regimul comunist. Si inca o informatie care ar putea capta bunavointa cititorului din Romania: decizia autorului de a scrie aceasta carte a fost luata in primavara lui 2010, in timpul unui concert dirijat de Razvan Cernat la Ateneul Roman.
Acestea fiind spuse, sa revenim la subiectul romanului. Doi emigranti – Carlos, un muzicant sud-american, si Mirela, o avocata romanca, – ajung pe cai diferite in Statele Unite, tinutul visurilor lor. Carlos vrea doar sa supravietuiasca intr-o lume libera, Mirela are ambitii mult mai mari. Pentru Carlos America este doar Tara cea Mare, in timp ce pentru Mirela este Tara cea Grandioasa. Ambii vor insa cu aceeasi disperare sa lase mult in urma lor dictaturile de care au fugit.
Destinele celor doi se intersectează într-o conjunctură cum nu se poate mai dramatică: flautistul columbiano-peruan este condamant la moarte pentru uciderea accidentala a unui politist, iar avocata din Estul Europei vrea sa-l salveze cu orice pret. Are o datorie de platit: si ea fusese candva salvata din Cuba lui Fidel Castro de catre un diplomat peruan curajos. Si mai are si un model de urmat: tatal ei, care fusese un judecator care alesese sa ramana onest, fie si cu pretul vietii sale.
Carlos si Mirela, doi oameni care si-au legat sperantele pentru o viata demna de America, se vad nevoiti sa infrunte o uriasa nedreptate savarsita tocmai pe acest taram al fadaduintei. Imperfectiunile tarii pe care ei o iubesc, caci simbolizeaza libertatea dupa care au tanjit din copilarie, ii dor cu atat mai mult. Cand vii dintr-un iad, e ingrozitor sa vezi ca si paradisul viselor tale poate fi crud si nedrept!
Viziunile despre libertate si dreptate ale celor doua personaje, reflectiile pe marginea destinului lor se intersecteaza, dar se si indeparteaza, pe parcursul romanului. Carlos si Mirela devin insa, pana la urma, complici intr-o tentativa nebuneasca de a cruta o viata de care nimanui nu pare sa-i pese. Ambitia Mirelei de a face o cariera care sa-i aduca faima si avere lasa loc unei mize teribile: oprirea unei executii nedrepte. Nimic nu poate avea prioritate in fata acestei misiuni practic imposibile. Nu se poate lasa oprita in acest demers pe muchie de cutit nici de calculul politic rece al guvernatorului acelui stat american, care are nevoie de executia unui hispanic pentru a-si spori popularitatea, nici de coruptia si lacomia directorului inchisorii, nici de presiunea opiniei publice. Nu poate lasa America, pe care o iubeste, sa comita o eroare ireparabila!
Are de salvat de la moarte un om pasnic, care si-a dorit doar sa traiasca in Statele Unite, dar destinul i-a jucat o festa sinistra si a facut ca, pentru el, Tara cea Mare sa se comprime intr-o celula stramta de inchisoare. Si sa fie condamnat cu multa usurinta la pedeapsa capitala, care – alta ironie a sortii! – nu se mai aplica in tarile din care a plecat, gonit de dictaturi, mafii, terorism si saracie.
Pinto-Bazurco Rittler si-a propus sa ofere „o viziune lucida asupra asupra natiunilor sfasiate de forte tragice”. Forta ”Intalnirii în paradis” sta tocmai in rezistenta in fata nedreptatii si a oprimarii – o rezistenta atat de inversunata incat razbate din fiecare pagina a unui roman inegal, dar atasant, in care personajele sunt doar simple pretexte pentru a aduce in prim-plan valori umane universale, pentru apararea carora insa este nevoie de mult curaj si de la fel de multa pasiune.
Nu pot incheia aceasta recenzie fara sa marturisesec ca s-ar putea sa fiu subiectiv in aprecierile mele. Citind cartea ambasadorului peruan, m-au frapat cateva asemanari cu romanul meu ”Abandonul calului negru”, scris si publicat aproape simultan cu ”Întâlnire în paradis”. Si in romanul meu este vorba despre un tanar care pleaca din Romania in America pentru a se realiza si apoi, la un moment dat, se intoarce in tara natala; si in romanul meu, apar referiri la Peru si la lupta politica in care Vargas Llosa este infrant de Alberto Fujimori; si in romanul meu, calculele politicienilor exclud prea adesea din ecuatiile lor complicate aspiratiile oamenilor simpli; si in romanul meu, personajele au fost construite pentru a purta pe umerii lor povara catorva idealuri si principii.
Din toate aceste motive, este posibil ca eu sa fi fost mai sensibil decat altii la mesajul acestei carti. Dar tot cred ca merita citita, fie si pentru ca Mario Vargas Llosa a crezut ca merita scrisa…
Nota: 8/10
2 comments