Instalarea fricii, de Rui Zink

”Instalarea fricii”, de Rui Zink

Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2015
Traducere din portugheză de Micaela Ghițescu

Nu știu cât de bine te-ai simți dacă, într-o zi, te-ai trezi la ușa ta cu o echipă de doi oameni, frumos îmbrăcați și culți, care îți spun: ”Bună ziua, dragă d-oamnă, spune cel în costum, cu aerul său vorbăreț. Am venit să instalăm frica.” Desigur, nu ne aflăm în prezent, ci într-o lume ficțională, chiar dacă ea se află chiar în țara autorului acestei cărți neobișnuite, Portugalia, dar chiar și așa, un pic de teamă, de senzație de leșin te poate cuprinde numai din rostirea acestei fraze. Pornind de la aceste cuvinte, Rui Zink imaginează o altfel de distopie, una psihologică și plină de mister, ca un cip plin de gânduri năucitoare introdus într-un creier nevinovat.

Suntem așadar într-un viitor nedefinit, în care autoritatea încearcă să își instaureze puterea prin inocularea unui sentiment atât de obișnuit nouă, dar atât de temut atunci când vine să se răspândească în mintea tuturor, sub diferite faze și în diverse forme, astfel încât să devină un fenomen unic și global. Chiar dacă inocularea fricii pare a fi doar la nivel mental, echipele care merg din casă în casă aduc și o componentă meșteșugărească (dacă îi pot spune așa 😀 ), prin instalarea a tot felul de dispozitive mecanice, în timp ce unul dintre ei povestește, demonstrează, imaginează tot felul de povești pentru a impresiona persoana interlocutoare.

În casa despre care vorbește Rui Zink, o femeie singură aude soneria de la ușă și își ascunde copilul în baie înainte de a răspunde. Pe tot parcurul serii, spune că baia este stricată, pentru a-și proteja copilul, și nu se poate gândi decât la el, ceea ce îi dă stări de frică și de emoție proprii, fără a cădea în multe momente în capcana celor doi veniți cu misiune specială. Vom vedea ce se întâmplă la final, dar, în orice caz, dacă desfășurarea este lentă și cu un dialog plin de substanță, finalul este brusc și năucitor.

Cei doi susțin toată cartea, printr-un ”monolog” al echipei, la care trebuie să fii atent, să fii concentrat, astfel încât să înțelegi toate formele pe care le poate îmbrăca acest sentiment natural, frica. E un frumos joc ceea ce fac ei, se completează foarte bine și, deși există unul dintre ei care conduce convorbirea, ei sunt echipa perfectă, care alternează luarea de cuvânt după aproape fiecare propoziție, astfel încât senzația să fie de putere, de cunoaștere, iar emoția celui care ascultă să fie, la final, destul de simplă: de frică, frică puternică.

Nu e vorba numai de discurs, pentru că, pe parcursul cărții, cei doi aduc în atenție și diferite povești tipice ale diferitelor forme de frică, astfel încât instalarea să nu fie făcută numai prin teorie pură, ci și prin exemple practice, apropiate de lumea în care femeia trăiește: un copil care se rătăcește în pădure și ajunge la casa unui căpcăun, frica de un cartier părăsit și rău famat, răspândirea unui virus mortal pe scară mare, teama de tâlhărie, un ambuteiaj monstru. Nu lipsesc nici referiri multiple la problemele economice (după părerea echipei ”monstruoase”, Piața economică este principala vinovată a existenței fricii la nivel global), dar și momente amuzante, cum ar fi cel în care cei doi consideră că bătrânii sunt de prisos și trebuie cumva eliminați. La final, femeia și cititorii rămân complet confuzi în fața unei asemenea demonstrații de oratorie:

”Femeia nu spune nimic. Se gândește, poate. E ciudat cum frica paralizează gândirea și tot ciudat cum ne face ea să gândim. E totul foarte ciudat, o fi gândind (poate) femeia. Dar unde ne duce asta?”

Nu ar fi nimic imposibil în a se crea o astfel de lume, spre care, trebuie să recunoaștem, tindem, fără să ne dăm seama. Din copilărie, unde am trecut de frica, simplă și propriei ființei umane, de monștri sau de fantome, de întuneric și de singurătate, au început să li se inoculeze micuților tot felul de povești despre hoți și pedofili, necunoscuți, de mașini sau de mâncarea nesănătoasă, astfel încât a ajuns să le fie teamă să stea singuri pe afară, să treacă strada sau să răspundă cu inocență și sinceritate întrebărilor adulților. Așa că, pentru viitor, avem o temere că lumea va fi dominată de o formă sau alta a fricii și că ne vom pierde spiritul de independență. Deci lumea imaginată de Rui Zink nu este așa de departe.

Cu toate acestea, nu este o carte ușor digerabilă, atât în privința temei, cât și în cea a stilului. Dacă imaginea de ansamblu este incitantă (distopie, super!), cum spuneam și mai sus, trebuie să fii într-o dispoziție bună și într-un timp și loc ale liniștei pentru a putea înțelege, savura și simți această carte. Lumea distopică în formă concretă, fizică se întrezărește prea puțin, accentul punându-se pe psihologia acesteia și pe modul în care autoritățile și-au dobândit puterea și, în cele din urmă, își duc mai departe existența în vârf. Depinde deci numai de voi dacă o veți savura, dacă vă place distopia și oratoria, dacă o temă atât de complexă constituie domeniul vostru de interes în beletristică. Totul se reduce, totuși, la frică.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro.