“Inima întunericului”, de Joseph ConradEditura Univers, Colectiile Cotidianul, Bucureşti, 2008
Traducere de Emilia Comănici
Joseph Conrad, pe numele lui real Józef Teodor Konrad Korzeniowski, a fost fiul Evelinei Korzeniowski şi al lui Apollo Nalecz Korzeniowski (traducător, scriitor şi patriot polon antiţarist). S-a născut pe 3 decembrie 1857 în orasul Berdicev din Imperiul Rus. Părinţii săi au fost surghiuniţi, împreună cu fiul lor de patru ani, în regiunea Vologda, pentru că tatăl său a ajutat la organizarea Revoluţiei polone din 1863-64. Amândoi parintii s-au îmbolnăvit de tuberculoză şi au murit, aşa că micul Józef a rămas în custodia unchiului său dinspre mamă, Tadeusz Bobrowski, un om mai prudent decât tatăl său. Acesta n-a fost tocmai încântat să afle că puştiul, care primise atâtea lecţii particulare (de la latină la limbi străine, geografie şi matematică) visa să facă înconjurul lumii pe mare dar decât să fie recrutat de armata rusă, l-a lăsat să plece la Marsilia.
În următorii cincisprezece ani, Conrad a fost pe mare şi prin porturi, făcând şi contrabandă, şi datorii la jocuri de noroc, vrând chiar să se sinucidă din cauza uneia in 1878. A scăpat, dar a fost oblogat să părăsească vasele franceze în favoarea celor britanice. Şi-a dat examenele, şi-a luat un certificat de navigatie, a devenit cetăţean englez, şi tot atunci şi-a schimbat şi numele. A invatat limba engleza abia cand avea douazeci de ani si de-a lungul intregii sale vieti a avut un accent polonez pronuntat fapt ce nu l-a impiedicat sa scrie bine in limba engleza. Stilul lui narativ a infleunta multi scriitri anglofoni precum Ernest Hemingway, D.H. Lawrence, F. Scott Fitzgerald, Graham Greene, William S. Burroughs, Joseph Heller sau J.M. Coetzee.
Recent a aparut în cadrul colecţiei Cotidianul la Editura Univers volumul „Inima Întunericului“ unul dintre cele mai controversate cărţi a lui Joseph Conrad. În acest volum este relatată experienţa avută de Conrad în postura de comandant de vas cu aburi în apele fluviului Congo, cel mai mare fluviu din Africa. In acea perioada zona Congo-ului era organizată sub forma unui aşa-zis Stat Liber al Congo-ului (Free State of Congo), in facto, o colonie belgiană. Ca în multe alte romane Conrad se foloseşte de vocea lui Charles Marlow, un personaj, pentru a depăna firul narativ. Cruzimea şi haosul unui ţinut străin şi înspăimântător, continentul negru şi ostil, au bruscat sensibilităţile contemporanilor şi continuă să intrige şi azi, deşi pe temeiuri diferite.
Principalele critici care i se aduc azi lui Conrad vizează privirea tipic occidentală cu care autorul a ales să dezvăluie inima continentului african, unghi taxat de mulţi intelectuali devotaţi studiilor postcoloniale ca fiind viciat de prejudecăţi rasiste. Evident daca privesti acest volum din perspectiva political corect rişti să ai probleme, să fii indignat, să dispreţuiesti aşa-zisele prejudecăţi ale autorului însa trebuie subliniat şi amintit faptul ca Joseph Conrad nu stia ca peste un secol nu vor mai exista imperii coloniale, nu stia nici ca va fi foarte dificil sa depui marturie si nici nu stia ca statele africane se vor fi dezvoltat intr-o maniera atat de spectaculoasa, devenind cele mai performante democratii si economii din lume.
Este dureros, suntem siguri pentru intreaga ierarhie stiintifica din centrele universitare occidentale sa accepte imagini si povesti precum cele spuse de Conrad in intreaga sa opera nu numai din volumul „Inima intunericului” pentru ca arunca o lumina nu foarte favorabila asupra lumii celor oprimati , cuceriti de invadatorii crestini vest-europeni. Daca in alte zone ale lumii puteriile coloniale europene ( Anglia, Franta, Spania, Portugalia, Olanda si, mai tarziu chiar si Belgia, Germania sau Italia) au descoperit civilizatii demne de acest nume chiar daca din punct de vedere tehnologic ramase in urma Europei Occidentale, in schimb in Africa diferentele erau uriase. Probabil si aceasta este una explicatiile pentru care a fost initiat abominabilul comert cu scalvi din Africa si nu, de exemplu, din Asia. Una dintre explicatii.
Descinderea în teritoriul tenebrelor, în care teama, nesiguranţa şi necunoscutul spulberă normele uzuale de vieţuire nu numai a individului cu semenii săi, ci chiar a sinelui cu sine, a alimentat o plajă generoasă de interpretări psihanalitice. Cunoscut este însă faptul că multe dintre ungherele care generează angoasă în cartea lui Conrad au fost explorate de scriitor însuşi, îmbarcat pe o navă franceză, finanţată de Societé Anonyme pour le Commerce de Haut Congo. Călătoria în Congo, din 1890, l-a zguduit pe polonezul călit deja în nenumărate voiajuri pe mările şi oceanele lumii. I-a slăbit sănătatea, şi aşa fragilă, şi l-a apropiat de punctul terminus al incursiunilor în cele mai îndepărtate porturi. Trăirile pe care i le-a declanşat descinderea în Congo sunt consemnate într-un jurnal de călătorie, transformat apoi în această carte.
Acest volum l-a inspirat şi pe celebrul regizor Francis Ford Coppola în realizarea filmului Apocalypse Now (1979). Coppola a schimbat locaţia geografică mutând-o în Vietnamul anilor 1960 în plin război necruţător, păstrând în mare actiunea: un ofiter american este trimis impreuna cu unitatea sa sa recupereze un alt ofiter american pierdut in jungla vietnameza care o luase razna, devenind zeul-conducator al unui trib inapoiat. Deranjanta pentru mediile universitare stangiste din Occident imaginea din inima Congo-ului este una plina de exotism, de farmec in care personajul principal se defineste in raport cu o situatia existentiala foarte primejdioasa. Dintr-o alta perspectiva, Conrad condamna fara drept de apel in acest volum lacomia celor implicati in afacerile coloniale ale timpului, sfaritul secolului al XIX-lea, implicare care de foarte multe ori a dus la moartea albilor colonizatori sau exploatatori. Pana la urma ii putem considera pe cei care au ales acest drum foarte riscant drept simplii oameni de afaceri care, de foarte multe ori, şi-au pierdut atât banii cât şi viaţa aiurea prin Africa sau Asia, fapt ce se spune mai putin de catre acest mediu academic mult prea grabit sa arunce vina in totalitate pe exploatatorul om alb. Judecată abruptă retrospectivă nu este cel mai bun garant al unei judecăţi de valoare indiferent dacă se pretează modelor în vigoare.
1 comment