”Inferno”, de Dan Brown
Transworld Publishers, Colecția Corgi Books, 2014
Motto: ”Dragă Doamne, mă rog ca lumea să-și amintească de mine nu ca de un păcătos monstrous, ci ca de salvatorul glorios care, așa cum știi, sunt cu adevărat. Mă rog ca omenirea să înțeleagă ce dar am lăsat în urma mea.
Căci darul meu e viitorul.
Darul meu e mântuirea.
Darul meu este Inferno”
Așa cum era de așteptat, în al patrulea roman despre aventurile profesorului de simbolistică, Robert Langdon, acțiunea se desfășoară în deplină conformitate cu canoanele: Langdon descifrează o nouă șaradă, fuge de poliție și de societăți clandestine, salvează lumea, face cunoștință cu o altă super inteligentă/frumoasă femeie, apropiații căreia ”pe neașteptate” au fost omorâți de niște criminali ticăloși. Pe fundal apare un antierou insidios, hotârât să rezolve problema suprapopulării planetei, o nouă corporație influentă, ce manipulează autoritățile după bunul plac și un nou pachet de conspirații. În aparență, lectura ar fi trebuit să fie plictisitoare, mai ales că, inițial, integritatea mentală a personajului negativ și respectiv a autorului lăsa loc multor întrebări, de exemplu, de ce Zobrist, vrând să execute jumătate de glob, apelează la presă și, conștient, lasă indicii celor care doresc să-i perturbe planurile? Cu toate acestea, în pofida banalității aparente, Dan Brown a însușit lecția de după “Simbolul pierdut”, care s-a dovedit a fi destul de previzibil și absurd. De această dată, absurditatea e devansată periodic prin sclipiri de logică, antieroul nu e nici pe departe nătăfleț, ci mai degrabă un troll iscusit, iar deznodământul – neobișnuit, cel puțin față de creațiile precedente ale scriitorului.
Tema centrală a romanului nu are conotații artistice sau istorice, fiind una demografică, globală. În căutare de faimă scandaloasă, autorul scoate în prim-plan dilema suprapopulării, ca boală esențială a omenirii, promovând printre rânduri ideea unei selecții artificiale globale (deși seamămă mai mult cu o strategie banală de PR). Împânzit cu detalii științifice sofisticate, romanul a devenit și mai superficial decât precedentele. Ignoranța autorului în domeniul științei îți face ochii să te usture, iar plasarea subtilă de produse ridică mari semne de întrebare cu privire la intențiile autorului. Pornind de la două romane curioase și utile pentru dezvoltarea personală, cu fiecare apariție nouă, seria de cărți despre Robert Langdon se transformă într-un surogat superficial, orientat exclusiv spre comercializare, lucru ce înfioară, luând în vedere că recent a fost publicată a cincea carte. “Inferno” pare un rezultat chinuit al muncii scriitorului, fapt ce mă face să cred fie că Dan Brown s-a plictisit de reluarea la infinit a acelorași procedee, fie eu m-am maturizat. Dacă în romanele anterioare, personalitățile, arta și misterele neelucidate ale istoriei serveau ca fundament și punct de pornire pentru narațiune, în “Inferno” – dimpotrivă, acestea nu reprezintă decât elemente de decor pentru liniile de subiect deja prestabilite:
”Iadul lui Dante nu-i o ficțiune… e o profeție! Suferință abominabilă. Chin atroce. Aceasta-i imaginea zilei de mâine. Neținută în frâu, omenirea funcționează ca o molimă, ca un cancer… am devenit tot mai mulți cu fiecare generație, până ce înlesnirile firești care ne-au susținut odinioară virtuțile și camaraderia s-au redus aproape la zero…scoțând la iveală monștrii din noi înșine… ce luptă până la moarte pentru a-și hrăni puii. Acesta e infernul cu nouă cercuri al lui Dante. În vreme ce viitorul se năpusteșe asupra noastră, alimentat de matematica neiertătoare a lui Malthus, noi bâjbâim la buza primului cerc al infernului… gata să ne prăbușim mai fulgerător decât ne-am imaginat vreodată.”
Cu toate acestea, în pofida punctelor slabe, ”Inferno” e un roman digerabil și pe alocuri informativ. Autorul redă maestruos atmosfera îmbibată de artă a Florenței și organizează o scurtă călătorie în creația lui Dante Alighieri, îndemnând cititorul la o cunoaștere mai detaliată a literaturii, istoriei și fenomenelor artistice specifice Italiei. Romanul e bine structurat, dinamic, încărcat de dialoguri inteligente, deși trebuie să recunosc că am dus dorul simbolismului, la care autorul a renunțat. Acesta are toate componentele unui bestseller și chiar dacă duce lipsă de prospețime, profunzime și de acea expresie irepetabilă, specifică primelor romane ale domnului Brown, “Inferno” rămâne o lectură delectabilă.
