”Desculță în Amazon”, de Luminița Cuna
Editura Paralela 45, Pitești, 2018
Pasiunea pentru Amazon a Luminiței Cuna și dorinţa de a apăra pădurea și locuitorii ei, au dus la crearea organizației Maloca Communities, care dorește să sprijine comunitățile indigene pe care le-a vizitat și desfășoară campanii de conştientizare a publicului. De asemenea, participă anual la Forumul Permanent al Națiunilor Unite pentru Probleme Indigene, însoțind şi sprijinind lideri indigeni în lupta lor pentru a-și apăra drepturile și teritoriile.
”Deasupra bazinului amazonic curge un adevărat râu ceresc, sunt vaporii rezultați din respirația bilioanelor de copaci ai pădurii. Aceștia duc umezeală și ploaie pe întregul continent sudamerican și în sudul Americii de Nord. Bazinul Amazonului este o forță atât de importantă pe planeta noastră, încât defrișările din Amazon reduc cantitatea de ploaie și zăpadă din Himalaya.”
”Mersul îndelungat prin junglă pune mare presiune pe corp și pe minte. Orizontul este finit, la câțiva pași în față, totul arată la fel, ceea ce face mersul mai dificil. Nu îți poți lua un punct de reper la orizont să zici hai, mai rezist până acolo. Trebuie să gestionezi senzații de foame, de sete, de epuizare, îți vine să te dai bătut, să încetinești, dar nu poți, altfel rămâi în urmă sau te prinde noaptea pe drum.”, spunea Luminița Cuna într-un interviu mai vechi.
O multitudine de senzații neplăcute îți pun corpul la încercare și creează o stare de profund disconfort. Senzațiile din interior se combină cu semnalele provenite din afară și senzații, iar dacă nu reușești să te stăpânești tot timpul și să te ții de ghid, o secundă de neatenție te poate costa viața. Mersul devine hipnotic, se instalează o stare de detașare, iar mintea se eliberează de stresul acumulat. Devii aproape o mașină de mers, este forțat să trăiești la extrem și ajungi să simți altfel pădurea și întreg mediul care te înconjoară. Curiozitatea și dorința de cunoaștere sunt principalele mobiluri care au determinat-o pe Luminița Cuna să facă primele incursiuni în America de Sud. Fiecare călătorie a lăsat un semn în interiorul său, a schimbat perspectiva asupra vieții și i-a încântat sufletul. Și nu e puțin lucru.
”Datorită indigenilor am descoperita valoarea unei comunități sttrânse în care unul dintre principiile de bază este cel al reciprocității: ca să primești, trebuie mai întâi să dai. Acolo am putut să trăiesc în prezent. Nu am mai făcut asta din copilărie. Acolo mi-am recăpătat acea seninătate interioară pe care o aveam doar atunci când nu mă mai îngrijoram de viitor.” (pg. 13)
Prima plecare a fost în Ecuador, cu o incursiune de câteva zile în Quito, apoi alături de Liana, prietena sa de călătorie, cele două corporatiste au poposit în Tena. Zilele în comunitatea Quechua au fost frumoase, treptat cele două fiind acceptate în comunitate. Timpul curgea acolo diferit, chiar fără ceas, însă tot timpul exista un program pe care indigenii îl respectau cu strictețe. Au experimentat mâncăruri, au participat la fiesta și ceremonii șamanice, au băut ayahuasca autentică, o cafea vâscoasă, cu puternic gust acru amar.
A doua parte se axează pe huaorani, populație care a rămas complet izolată în junglă până în 1950. În traducere înseamnă oameni adevărați, iar limba lor, huato tereo nu face parte din nicio familie de limbi cunoscute în lume. Traiul nomad, talentul în materie de construcții, vânătoare și culesul fructelor sunt principalele lor caracteristici. Misionarii americani au dorit să îi civilizeze la începutul secolului XX, dar în aceste misiuni și-au pierdut viața mii de oameni, mai ales din partea indigenilor. Însă versiunea acestora este diferită, ei susținând că singuri au ales să schimbe anumite aspecte ale vieții lor și a se apropia de civilizație.
”Copacii nu își lăsau la vedere coroanele și le ascundeau sus, deasupra noastră, dincolo de stratul de liane. Eram în jungla adevărată. Atunci mi-am dat seama că pădurea pe care o cutreierasem în călătoriile la Galeras fusese o glumă în comparație cu ce vedeam acum. De data asta era clară diferența dintre pădurea primară și pădurea secundară, înțelegeam ce înseamnă o pădure neatinsă de milenii. Coloanele drepte, groase, netede, impresionant de înalte ale copacilor mă făceau să mă simt într-un templu străvechi. Pluteau într-un constant sentiment de smerenie și uluire.” (pg. 240)
Dincolo de aspectele impresionante, comunitățile indigene sunt afectate negativ de lumea modernă. Banii distrug comunitățile tradiționale și deja a pătruns cam peste tot. Inițial se bazau pe economia de schimb și pe reciprocitate, principii diferite de cele ale economiei de piață din sistemul capitalist, iar indigenii nu înțeleg funcțiile banilor care creează conflicte. Alt aspect negativ este este presa care prezintă doar senzaționalul din viața acestora, creând o imagine falsă a acestora, realitatea fiind cu totul alta. Supraviețuirea oamenilor este strîns legată de mediu care este în continuă degradare.
”Companiile petroliere au construit căi de acces în jungă, distrugând florea și fauna pe zeci de kilometri. Drumurile au atras colonizare, au dat acces camioanelor până în cele mai îndepărtate puncte ale junglei și au înlesnit exploatarea ilegală a mii de metri cubi de lemn prețios. Drumurile au fragmentat jungla în care trăiau huaorani.” (pg. 262)
Indigenii, la fel ca toate popoarele lumii, se schimbă în timp, nu sunt o civilizație încremenită. Există trei mari categorii de indigeni – contactați, recent contactați (sau în curs de contact) și necontactați. Aceste contracte au produs schimbări, ceea ce este normal. Indigenii și pădurea lor sunt invadați de ONGuri, reprezentanți ai guvernelor, misionari, oameni de știință, jurnaliști, fotografi, turiști care modifică viitorul popoarelor indigene și al pădurii, iar indigenii trebuie să se acomodeze și să găsească noi căi pentru a supraviețui.
Incursiunile Luminței dovedesc determinare, dorința de a cunoaște civilizații diferite și de a încerca să trăiască experiențe noi în interiorul unor altfel de comunități, eliberată de prejudecăți. Nu este ușor să te adaptezi unor situații critice să faci față unui efort fizic susținut, să te descurci atunci când ești abandonat de ghid în junglă, să își menții echilibrul mental atunci când fizicul este asaltat de boli sau insecte, căldură excesivă și umezeală, infecții. Un vis din copilărie și o mare dragoste pentru natură au culminat într-un volum incitant, presărat cu experiențe inedite.
„M-am dus acolo să trăiesc cu intensitate maximă. Ani de zile nici nu m-am gândit să scriu o carte. Am ținut pur și simplu un jurnal al călătoriilor, așa, să nu uit momentele interesante, că au fost foarte multe, să nu uit povești, detalii, nume de plante sau obiceiuri întâlnite”, Luminița Cuna.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Sursă fotografii: EdituraParalela45.ro, tribuna.ro)
