Carti Carti de fictiune

Iadul se ascunde în mințile noastre. „Ascensiunea”, de Nicholas Binge

„Ascensiunea”, de Nicholas Binge
Editura Rao, București, 2023
Traducător Roxana-Cristina Gheorghe

Se spune că iadul nu este altceva decât pedeapsa pe care ne-o creăm în interiorul minților noastre. Cineva se autobiciuște, altcineva se retrage undeva în pustietate, altcineva renunță la o relație – toate aceste răspunsuri mentale nu sunt altceva decât iadul pe care ni-l clădim cu temeinicia unui Sisif. Dar de ce acest Sisif urcă dealul? 

Romanul „Ascensiunea” de Nicholas Binge, tradus la Editura Rao, este de departe un răspuns excelent la întrebarea de ce ne aruncăm în brațele propriului iad. Un grup de specialiști din cele mai diverse domenii (sociologie, geologie, fizică și biologie) sunt atrași într-o misiune deloc facilă trebuie să analizeze apariția subită a unui munte în mijlocul Oceanului Pacific. Cum a apărut? De unde s-a luat un munte vechi în inima celui mai mare ocean planetar? Ce taine ascunde? 

Istorisirea „curge” prin scrisorile omului de știință Harold Tunmore, un adevărat geniu cu probleme de socializare, un veritabil ascet care începe să-i scrie scrisori nepoatei sale. Fiecare nouă epistolă ne duce tot mai adânc în interiorul muntelui și ne face părtași la această călătorie spre abisurile minții umane. 

Nicholas Binge este una dintre descoperirile mele din acest an. Apropiindu-se de stilul lui Lovecraft, dar într-o variantă mult mai soft, acesta încearcă să ne creioneze un scenariu în care Providența se întâlnește cu știința, în care păcatele dau mâna cu resemnarea, în care oamenii se întâlnesc cu viitorul. Scrisă cu fermitatea unui connaiseur, cartea ne duce tot mai repede, aidoma unei avalanșe, spre un deznodământ greu de perceput, șocant, dar foarte la locul său în acest puzzle narativ. 

Tunmore este un personaj foarte bine stratificat. Un om genial care renunță, într-o tentativă de autopedepsire, la toată viața sa și se aruncă exclusiv în brațele studiului, acolo unde își poate regăsi calmul și își poate răscumpăra într-o atare măsură sufletul. Călătoria sa este de fapt o incursiune a Sinelui în pragul eșuării, iar ceilalți oameni de știință și militari fac aproape o suită apostolică, fiecare purtându-și propriile bătălii în interiorul minții. 

Într-o oarecare măsură, acest roman modern mi-a amintit de volumul „Teroare” de Dan Simmons, cu similitudini de idei, de construcții și de plot twist. Simbolica plecare în neant, dorința ardentă de cunoaștere și împingerea limitelor spre acea zonă gri a științei, unde moralitatea face loc supraviețuirii – aceste elemente formează tot acel farmec narativ cu care Nicholas Binge jonglează. 

Cred că astfel de cărți nu sunt doar forme clasice de a instaura suspansul, ci mai degrabă sunt tentative de a ne reaminti cât de neputincioși, cât de vulnerabili suntem în fața necunoscutului și cât de ușor putem fi ademeniți în mrejele propriului egoism. 

Nicholas Binge se înscrie în lista autorilor pe care îi voi urmări cu interes și care sper să fie tradus în continuare pentru că are toate elementele necesare ale unui autor de succes: stil, pregnanță, consecvență și pragmatism. 

Puteți cumpăra cartea: Editura Rao/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă imagine autor: https://www.amazon.com/stores/author/B0865KRWXR)

Articole similare

Partea întunecată a prieteniei: „Pétronille”, de Amélie Nothomb

Carmen Florea

Top 3 filme românești de care poate nu ai auzit

Corina Moisei-Dabija

Un accident mortal ce dezvăluie o lume: „Ceilalți americani”, de Laila Lalami

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult