Hotul de carti, de Markus Zusak

Hotul de carti, de Markus Zusak
The Book Thief (2005)
Editura Rao, Bucuresti 2011
Cu ilustratii de Trudy White
Traducere din limba engleza de Adelina Vasiliu

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul librariei online Libris.ro.

Am fost inspirata alegand sa citesc “Hotul de carti”, recomandata de faptul ca a castigat premii numeroase de la aparitia volumului in 2005 si pana in prezent si ca a fost listat pe The New York Times Children’s Bestseller List peste 230 de saptamani.

Recomandata pentru mine si prin titlul incitant, pentru ca nu de putine ori m-am gandit ca daca ar fi sa ajung sa fur ceva in viata mea, acel lucru ar fi sa fie o carte (sau mai multe 🙂 )

Si nu in ultimul rand, recomandata si de subtitlul de pe coperta – “Daca moartea spune o poveste, chiar trebuie s-o asculti”.

Pentru ca Moartea este naratorul acestei povesti pe care chiar va trebuie sa o cititi.

De ce?

1. Pentru originalitatea de care da dovada autorul, investindu-si personajul principal, Doamna Moarte (sau poate Domnul, caci nimeni nu a stabilit in vreun fel sexul acestei misterioase identitati) cu caracteristici aproape umane. USOR NARCISISTA, FILOZOAFA, EMPATICA, EXTENUATA uneori, ba chiar si OMNIPREZENTA (vedeti, preiau ideea genului declinarii in limba romana – o moarte/doua morti).

“Orice moarte are o inima” spune personajul.  “A fost un an de pomina (1942), ca ’79, ca 1346, ca sa enumar doar cativa. Uitati de coasa, dracia dracului, am nevoie de o matura sau de un mop. Si am nevoie de o vacanta.”

Sau:

“Cu toata sinceritatea (si stiu ca acum ma plang prea mult), inca ma refaceam dupa Stalin, in Rusia. Asa numita <a doua revolutie> – uciderea propriilor oameni. Apoi a venit Hitler. Se spune ca razboiul este cel mai bun prieten al mortii, dar trebuie sa va prezint un punct de vedere diferit. Pentru mine razboiul este ca seful cel nou care asteapta imposibilul. Sta aplecat peste umarul tau, repetand un singur lucru, necontenit: <Termina treaba, termina treaba>. Asa ca lucrezi mai din greu. Termini treaba. Insa seful nu iti multumeste. Cere mai mult.”

Sau

“Probabil ca este corect sa spun ca, in toti anii aceia in care Hitler a fost la conducere, nicio persoana nu a fost capabila sa-l serveasca pe Fuhrer la fel de bine ca mine. Un om nu are o inima ca a mea. Inima omeneasca este o linie, in timp ce a mea este un cerc si posed abilitatea infinita de a fi la locul potrivit in momentul potrivit. Consecintele acestui lucru sunt ca mereu gasesc oameni in cel mai bun moment al lor si in cel mai rau. Vad uratenia si frumusetea lor si ma intreb cum poate ceva sa fie in doua feluri in acelasi timp. Totusi, ei au lucru pe care il invidiez. Oamenii, lasand la o parte orice altceva, au bunul simt de a muri.”

2. Un alt motiv pentru care va recomand aceasta carte este acela ca este printre putinele care privesc si relateaza povestea anilor grei ai celui de-al doilea razboi mondial – din interiorul Germaniei si din experienta si perspectiva simplilor germani peste care trec grozaviile timpului. Acei simpli germani, de la copii in pragul vietii, la maturi si la batrani avand la activ experienta celeilalte tragedii mondiale – primul razboi – acei oameni cinstiti, care isi pastreaza umanitatea indiferent de amenintari, legi drastice, frica:

„Situatia lui Hans si a Rosei Hubermann
Chiar foarte ingrata,
De fapt infricosator de ingrata.”

“Cand un evreu apare in zorii zilei acolo unde locuiti, niciunde altundeva decat in locul de nastere al nazismului, e probabil sa simtiti un disconfort extrem. Anxietate, neincredere, paranoia. Toate isi joaca rolul lor si toate duc la o suspiciune ascunsa ca urmeaza nu tocmai o binefacere divina. Frica este naucitoare. Cu ochi necrutatori.”

Liesel Meminger, Jans si Rosa Hubermann, Rudy Steiner si familia sa, Ilsa Hermann, Tommy Muller, Frau Holzapfel si fiul ei,  Max Vandenburg sunt acei germani pentru sufletele carora Moartea se simte raspunzatoare, in ciuda faptului ca nu aceasta este sarcina si menirea ei.

3. Pentru scanteile de genialitate ale lui Markus Zusak, un rafinat maestru al frazelor, metaforelor, perceptiei inteligente a universului copilariei si nasterii unui crez si  a unei iubiri pe viata pentru carte si iata doar cateva exemple:

“Pentru mine cerul era de culoarea evreilor”

“Vedeti voi, oamenii v-ar putea spune ca Germania nazista s-a bazat pe antisemitism, un lider prea zelos si o natiune de bigoti hraniti cu ura, dar nimic nu s-ar fi intamplat daca nemtii nu ar fi adorat o anume activitate – sa dea foc”.

“Am urat cuvintele si le-am iubit si sper ca le-am oranduit bine”

4. Pentru subtilul umor amar si acida critica tragica cu care trateaza si ataca stereotipiile, mecanismele si doctrinele nazismului, deoarece continutul paginilor lui Mein Kampf devine sub mana, mintea si sufletul lui Max Vandenburg (care vopsind filele cartii – isi rescrie pe ele propria opera sensibila) “o fabula sau un basm” – “Scuturatoarea de cuvinte” – o culegere de povestiri si schite grafice, o imagine a Germaniei in suferinta si un simbol al adevaratei meniri si puteri a cuvantului.

“Da, Fuhrerul a decis ca va conduce lumea prin cuvinte. <Nu voi trage niciodata cu arma, a spus el. Nu va fi niciodata necesar> Totusi, nu a fost nesabuit. Sa-i recunoastem macar meritul asta. Nu a fost deloc un om prost. Primul lui plan de atac a fost sa planteze cuvintele in cat mai multe regiuni din tara sa natala. Le-a plantat zi si noapte si le-a cultivat. Le-a privit crescand pana cand, in cele din urma, paduri marete de cuvinte s-au ridicat prin toata Germania. Era o natiune de ganduri sadite” – Extraordinara aceasta “Scuturatoarea de cuvinte”, “Hotul de carti” este geniala prin revelarea puterii cuvantului!

5. Si nu in cele din urma – si dupa cum am mai spus, pentru trasaturile fictional-umane conferite Mortii si destainuirilor sale, care culmineaza in finalul romanului cu capitolul RESTITUIREA.

“Da, am vazut foarte multe lucruri in aceasta lume. Asist la cele mai mari dezastre si lucrez pentru cei mai mari raufacatori. Dar mai sunt si alte momente. Exista unele povesti (doar cateva, dupa cum am sugerat mai devreme) carora le permit sa ma distraga in timp ce lucrez, exact cum fac culorile.  Le iau din cele mai ghinioniste si neobisnuite locuri si ma asigur ca mi le amintesc in vreme ce imi fac treaba. <Hotul de carti> este o astfel de poveste.”

Luand dupa multi, multi ani de la terminarea razboiului, sufletul lui Liesel – undeva in Sidney, atat de departe de pivnita de pe strada Himmel (cer, rai – in limba germana), Moartea ii arata acesteia – “Hotul de carti”, cartea negra si prafuita scrisa de fetita de odinioara. O carte pe care Moartea a purtat-o asupra sa toti acesti ani. Si Moartea gandeste:

“Am vrut sa-i vorbesc hotului de carti despre frumusete si brutalitate. Dar ce-i puteam spune despre acele lucruri pe care deja le stia? Am venit sa-i explic ca, in mod constant, supraestimez si subestimez omenirea – ca rareori pur si simplu o estimez. Am vrut sa o intreb cum acelasi lucru poate fi si urat, si plin de glorie, iar cuvintele ei atat de osanditoare si stralucite. Nici unul dintre aceste lucruri insa nu mi-au iesit din gura. Tot ce am fost capabila sa fac a fost sa ma intorc spre Liesel Meminger si sa-i spun singurul adevar pe care il stiu. I l-am zis hotului de carti si vi-l spun acum si dumneavostra

O ULTIMA OBSERVATIE DE LA

NARATOAREA DUMNEAVOASTRA

Sunt bantuita de oameni”

Stiu ca aceasta recenzie abunda in citate, dar va asigur ca ele sunt foarte bine alese, tocmai pentru a va incita catre lectura acestei cartide referinta. Si mai ales, am ales sa nu va povestesc romanul, sa aveti – ca si mine – marea satisfactie de a descoperi singuri o scriere de mare valoare umana si literara.

Citind-o mi-am amintit de compozitorul Viktor Ullmann (student al lui Arnold Schonberg), incarcerat la Terezin si apoi ucis la Auschwitz. In lagar fiind, el a compus in 1943 opera Der Kaiser von Atlantis sau Der Tod dankt ab (Imparatul Atlantisului sau Moartea abdica), pe libretul lui Peter Kien (si el in lagarul de la la Terezin). Ullmann si-a salvat manuscrisul, incredintandu-l dr. Emil Utiz, profesor de filozofie la Universitatea germana din Praga si care lucra in lagar la biblioteca. Utiz a supravietuit razboiului si apoi a incredintat manuscrisul unui alt supravietuitor, dr. Hans G. Adler, un prieten al lui Ullmann Abia in anul 1975 aceasta opera a vazut lumina rampei la Amsterdam si apoi a avut premiera americana in 1977 la San Francisco Spring Opera Theater, pentru ca in acelasi an sa urmeze premiera new yorkeza la The New Opera Theater.

Opera – o alegorie – se bazeaza pe ororile lagarelor de concentrare. Imparatul este Hitler. Libretul spune povestea simbolica a Imparatului care nu mai poate stapani haosul de pe pamant, deoarece Moartea a decis sa intre in greva, adica refuza sa mai faca fata razboiului si foametei. Moartea ia partea oamenilor nefericiti si va accepta sa reintre in ordinea fireasca a lucrurilor, de indata ce Imparatul va fi de acord sa isi accepte propria moarte.

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul librariei online Libris.ro.