”Hotel Universal”, de Simona Sora
Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2012
Hotel Universal este o carte pe care o citesti urmand-o! Urmand-o la propriu prin incursiuni nostalgice stradale si urmand-o la figurat, haladuind prin toate informatiile istorice livresti acumulate in memoria propriei vieti, culminand cu evenimentele contemporane.
O carte pe care o vei iubi pentru ca te prinde la suprafata si in subterana ei si te leaga cu magie, dar si cu realism, de tine… fiinta ce vii de undeva si ajungi pana astazi si pana aici. Pentru ca, pana sa fii cine si ceea ce esti, radacinile tale s-au ivit, au crescut si s-au hranit din ingemanarea ursitelor generatiilor precedente.
O carte cu pagini fotografice… scaldate dupa timpurile prezentate… in molcoma-dulce nuanta sepia a trecutului… sau in gri-cenusiul-amar-prevestitor al zvarcolirilor anilor apropiati. Fotografii cu personaje feminine in prim-planuri si “ceilalti” in spate, in planuri secundare, micsorati, supti parca din pantecele si vitalitatea femeilor care i-au nascut sau care le-au marcat pasii.
Am citit si mi-am asezat gandurile si am restrabatut la pas vechea vatra bucuresteana si mi-am reasezat gandurile, incercand sa separ fictiunea de realitate. Si am gresit, pentru ca numai fantazand in realitate, viata capata acel inteles adanc, misterios si parfumat al timpului in nemiscare, cutreierat de omul in vesnica miscare.
Oamenii in vesnica miscare ai Simonei Sora au incremenit timpul intr-o carte de mare profunzime. O carte a Gabroveniului/Lipscanilor in fotografii nemuritoare in fata vietii muritoare.
Hotel Universal este o poveste stratificata istoric.
Daca ati strabatut zona veche, Lipscaniul si strazile adiacente, in anii 2009-2010, la momentul zvarcolirii in sapaturi si dezgoliri halucinante de pivnite caramidarite si boltite, de tuneluri serpuitoare si umezite de infiltratiile si aluviunile Dambovitei, de urmele pline de funingine, suferinta si lacrimi ale incendiilor devastatoare, veti intelege si veti iubi romanul Simonei Sora. Si il veti intelege o data in plus privind aceasta zona la inceput de an 2013, in haina noului strat arheologic/istoric romanesc, o haina a carei croiala si cusatura s-a branduit in ultimii douazeci si doi de ani.
Construita arhitectural, pe fundatii, schelet si plansee istorico-psihologice, structura romanului se constituie din capitolele repetitive numite “Reguli”, “Meditatii”, “Recompuneri”, “Contemplatii”, datorita carora cititorul penduleaza intre fascinatia misterioasa si plina de magie a destinelor femeilor (Rade si Marii) si barbatilor (Vasile Capsa) care si-au depanat viata in conexiune cu Hanul-Hotel al secolului 19, pana la tablourile ilustrand vremurile “strategului domn Dinca”, cand “La sfarsitul anilor 90’, (…) Hotelul Universal din strada Gabroveni de la numarul 12 a fost transformat in camin studentesc. Delabrat si igrasios, plin de sobolani ce misunau pe lungile culoare acoperite cu mocheta de culoarea mustarului vechi, din care, mai ales vara, iesea un miros de mlastina statuta, Universalul a fost cedat, dupa nopti intregi de negocieri prefacute, Ligii Studentilor din Universitate”.
Si nu intamplator, urmasa acelor Rade si Marii, Maia in contemporaneitate, purtand greutatea genetica a predecesoarelor sale si adusa aici de “mana destinului” in “douajdoiadoispea” 1989! O Maia contemporana noua, dar cu radacinile in stra-strabunica ei Rada care “vedea insa altfel (…) Ea vedea intai inima omului, apoi din inima vedea urcand un cerc de lumina colorata pana deasupra capului si altul multicolor, coborand pana la pamant”.
De la Hanul Teodoraki la Hotelul Universal din strada Gabroveni.
Hagi Tudorache “avea bani sa-l faca singur (hanul) si sa-l numeasca chiar asa cum visase, Hanul Teodoraki, vedea uneori, seara, firmamentul stralucind intre lampase cu petrol, il vedea bine inaltat, detasandu-se ziua, printre cele doua caturi, dintre carpelile negustoresti bune pentru gabroveni. La ultima intalnire cu fratii insa – era o intrunire anuala, la sfarsitul lui aprilie, cu cei mai bogati negustori din Bucuresti, la care participa, daca nu aghiotantul domnului, macar un trimis special al negustorilor din Lipsaca -, fusese sfatuit sa se intovaraseasca, pentru hanul de la mijlocul Ulitei din Fundul Curtii, cu Manoach si San Marin.”
Calatorim prin timpurile in care oamenii aveau vreme si aplecare sa aleaga si sa aplice “Regulile” si “Meditatiile” nascute din experienta strabunilor si inca atat de universal valabile:
– “N-ai de unde sa stii dinainte de cine poti sa dai cand dormi sau cand nu stii de tine. De asta e bine sa afli din capul locului ca vazul e poarta raului (…) Raul a fost insemnat inca de pe vremea cand binele era peste tot, ca sa stie oamenii sa se fereasca. Binele ar trebui insa sa ne sara in ochi, acum cand raul ne covarseste”
– “Daca n-ar fi prosti, si orbi, si lenesi, oamenii ar intelege ce li se arata in fata ochilor”
– “Sunt momente in viata cand, brusc si fara avertisment, esti cu toate, trupul tau de carne nu mai e greu si impartit intre tine si lume”
– “Mancarea e intotdeauna semn de viata”
– “Cand ii dai limbii sa simta totul, sa nu te miri ca n-o sa cauti altceva. “
– “Sa-ti afli singura masura si, daca poti – desi ai incercat -, sa citesti in carti, sa faci exercitii, sa-ti cauti indreptare. Cat esti copil, mai poti sa cauti, dupa aia trebuie sa afli, iar la sfarsit sa stii. Cea mai buna masura e cea care abia te tine in viata”
– “Sa bagi de seama, de cate ori te asezi la masa, sa nu-ti pui sufletul pe tava. Sa-l tii cu tine, sa nu-l amesteci nici cu mirodenii, nici cu peste, sa nu-l torni in pahare si sa nu-l infasori in zahar.”
– “Nu-i nicio fericire sa vezi ce-i inlauntrul omului, pentru ca nici acolo, nici in afara lui lucrurile nu sunt asezate o data pentru totdeauna si se schimba pana sa apuci ce si cum”
Calatorim prin timpurile si vietile lui Vasile Capsa si ale Radelor si Mariilor sale. Creionarea figurii lui Vasile Capsa, legenda, fantasma si realitate – este magistrala, captivanta, luminoasa, dar si intunecata, amestec si irizari de Eliade si Voiculescu. Taxidurile sale sunt ritualuri de breasla, dar si inedite aventuri picaresti prin locuri, momente istorice, medii sociale diverse, arome, culori si gusturi desavarsite, intovarasit mereu de un Sancho Panza grijuliu-pazitor. Simturile exacerbate poetic devin hrana pentru suflet si pentru minte, pentru indrazneli, dar si pentru lasitati. Dulceata sa de trandafiri! Magia ciocolatei! Magie care este descrisa de autoare cu o subtila si aleasa gurmanderie:
“N-a adus Capsa ciocolata in Bucuresti, dar el a stiut cum s-o vanda”
Magia ciocolatei este de-a dreptul rocambolesca: “Atunci cand punea insa pe limba o bomboana cu straturi, din cele pe care Capsa le scornise in lungile sale nopti nestiunte de nimeni (…) isi simtise (…) maxilarele largindu-se, ca o cupa rotunjita, limba curbandu-se si adaptandu-se printr-o mie de senzori noi imploziei, peretii obrajilor secretand un fel de licoare astringenta in care urma sa se dizolve, dupa stratul de nuca pralinata, visina tinuta in alcool, cu samburele ei rotund pe care-l pastra in gura, plimbandu-l dintr-o parte in cealalta…”
Capsa – un “geniu al gustului” in bucatarie.
“Capsa – un bucatar de geniu, maestrul siropurilor si al zaharicalelor nemaivaute, pazitorul retetelor si virtuozul improvizatiilor rare.”
Dulceata sa de trandafiri, ca si scrisorile sale, un fel de “algoritmul alegerii” transmise prin vremuri ca mostenire femeilor daruite vietii lui Capsa … “Muraki mi – Maia mi”, leaga cu fir rosu Hanul Gabroveni al secolului 19 de Hotelul Universal al secolului 20.
Acel vesnic Han-Hotel Universal care adapostea “de la ibovnicele negustorilor din primii ani, pana la tarfele proletare si, mai apoi, la studentii-bisnitarii-procurorii care gasisera in simulacrul de bezesten din centrul Bucurestilor pamantul mai multor fagaduinte.”
Cum te influenta, cum te transforma ca femeie puternica, intalnirea cu un barbat?
Iata una dintre explicatii in capitolul “Contemplatie pentru a dobandi iubire”:
“Rada stia ca asa va fi viata ei, injumatatita, ca a oricarei femei, de frici si ocolisuri. Iar de ce ti-e frica nu scapi – de fapt, nu scapi asa cum ai putea scapa daca nu ti-ar mai fi frica. Iar frica ti-e din slabiciune si cea mai mare slabiciune e prostia asta pe care voi o numiti iubire.” Caci toate femeile “ frumoase sau urate, destepte sau proaste ca noaptea, bune la suflet sau rele ca talpa iadului, barfitoare sau mute, toate asteptau – cu teama si indoioala – venirea sau revenirea unui barbat.” Penelope puternice, din antichitate pana in timpurile moderne.
Pana in timpurile moderne ale Hotelului Universal, in care se aduna toate povestile din spate, marcand inceputurile viitorului, intr-un prezent tulbure si socant, in care se traieste, se moare, dar mai ales – se coc si se construiesc cariere si vieti pe care tot mai incercam, iluzoriu, sa ni le explicam tehnic.
Simona Sora, cum spuneam, penduleaza intre aceste lumi ale Hotelului Universal, cea veche, studiata si cea noua, traita personal si retraita prin Maia, stra-stranepoata Radei, poposita intr-un Bucuresti al lui decembrie 1989 si in mijlocul evenimentelor: “Asa se incheie si revolutia Maiei si asa ajunse ea sa ia parte, doar fiindca fusese de fata, la transformarea Hotelului Universal in camin studentesc. Printr-o potrivire care nu avea nimic mistic – era vorba mai curand de o refolosire a unui loc din buricul targului pe care il vana multa lume – Maia ajunse sa primeasca o camera in Hotelul fara nicio stea unde locuise o vreme stra-strabunica ei, Rda, fata de aur adusa de Vasile Capsa de langa Varna, ca suvenir al primului taxid esuat la Sevastopol.”
Un Hotel fantomatic oferit dupa lupte si stratageme si manipulari, studentimii si altor “oameni noi la vremuri noi”, care inca se mai lamenteaza: <<“Pentru ce-am murit noi in decembrie?” ultimul raspuns, abisal si care isca inca hohote de ras, era tot acesta: “Pentru Universal”>>
Fauna din acele zile din Bucuresti, demisoluri, holuri, hoteluri, cantine “Universalul devenise deja important, prin pozitia sa centrala si prin mutarea acolo a catorva personaje – oameni care nu aveau inca nici putere, nici bani, dar stiau cum se fac amandoua si asteptau momentul potrivit s-o arate.” Sfanta noastra naivitate din acele timpuri!
O lume populata de “Cei de aici (care) vad prezentul, dar nu sunt inca copti sa vada viitorul …” (pe viitori procurori puternici de exemplu 🙂 ).
Simona Sora dovedeste o subtila stiinta a psihologiei faunei umane din acei ani, a legendelor urbane mai vechi si mai noi, dar si a buna cunoastere a omului care a batut la pas strazile zonelor centrale ale orasului care i se dezvaluia. Probabil ca autoarea chiar “se ciocnise de generalul Chitac, viitorul ministru de interne, care lasase putin revolutia in desfasurare ca sa-si plimbe catelul iubit” :).
Grotescul, ironia, absurdul, jegul caracterelor in formare in vremuri tulburi … Personaje bine determinate caracterologic, o atmosfera alunecoasa si ambigua in care Maia incearca sa reziste si sa se salveze prin nopti de somnambulism petrecute invaluita in patura pe balconul mansardei Hotelului Universal.
Un Hotel Universal populat in anii ’90 de pepiniera sociala a celor din Liga Studentilor, care “Purtau haine lungi de piele, despicate in spate, ce fluturau de-o parte si de alta”, justitiari-bisnitari.
Recompunerea locului: “Universalul e lumea de apoi (…) odata ajuns aici, nu mai ai unde te duce”
Recompunerea unor figuri emblematice, printre care profesorul Pavel Dreptu. Si ma tot framant … cine i-a fost model scriitoarei? Sau l-a recompus din suma mai multor personaje reale? Un Pavel Dreptu – <<un provocator patetic? Un betiv ratat? Bautura indestulatoare amorteste regretele – “Intelesese ca nu era nimic de inteles”>> Un Pavel Dreptu care “are carti din fondul secret al Bibliotecii Universitare, aia arsa la Revolutie” J. Un Pavel Dreptu care “Stie multe, despre toti si toate”.Cine este acest prof de greaca veche? Si te intrebi, din nou fara sa vrei, incepi sa legi informatii si sa te gandesti ca de fapt sunt o suta de personaje reale ingemanate in unul singur. “E informator? Linia vietii ii lipsea din palma”.
O “hazna orientala” in timpuri moderne!
Simona Sora si Maia sa din vremea de azi se intoarce mereu in urma, la timpuri si la personaje, incercand sa gaseasca explicatia prezentului!
„HARAM GHELDI, HARAM GHITI, de haram a venit, de haram s-a dus”. Conteaza si atarna mreu cel fel de alegeri faci ca sa-ti pastrezi sanitatea cugetului si a vietii! Si trebuie sa fii mereu atent la memorie, la acea memorie a “celulelor corpului tau – care au alta memorie decat cea a sinapselor”. Am putea-o numi memorie genetica!
Pentru a-si conserva sinele si mostenirea memoriei, pentru a se salva de atingerea si contactul impovarator, dar finalmente eliberator cu Hotelul Universal, Maia, ca si antecesoarele sale, scrie, scrie terapeutic. Terapia o va elibera.
“Terapia prin cuvant poate insemna foarte bine terapie prin cuvant scrsi, prin desen, uneori chiar si prin anumite forme de tacere expresiva. (…) principalul tel al oricarei terapii e punerea in contact cu sine insusi si, prin asta, recastigarea dorintei de viata pierdute intr-un fel sau altul sau macar descurajarea, temporara, a pulsiunii de moarte.”
Mereu faci alegeri in viata …
Alegeti, va recomand, lectura acestui Hotel Universal, despre care Ion Vianu spune ca “reface o lume preponderent orientala, al carei centru simbolic si geografic este locul geometric al pasiunilor noastre, Bucurestii vechi, mai precis Gabrovenii.”
Scris de o autoare despre care Dan C. Mihailescu spune: “Cred cu tarie ca in Simona Sora se ascunde un prozator cu simtire acuta, cu gustul misterului psihologic turnat in retortele unui senzualism ardent.”
1 comment