”Hitler, vecinul meu. Amintirile unui copil evreu”, de Edgar Feuchtwanger cu Bertil Scali
Editura Meteor Publishing, București, 2014
Traducere din limba franceză de Dan Criste
Moto: ”Pe un panou agățat la intrarea într-o prăvălie, am citit: ”Interzis câinilor și evreilor”
Adolf Hitler s-a mutat în München de la Viena în 1913 și a trăit mulți ani acolo, într-o clădire fastuoasă, locul de unde își va netezi calea spre conducerea Germaniei, spre atrocitățile de dinaintea și din timpul celui de-al doilea război mondial. El nu știa sau nu îi păsa că, peste drum, într-o altă casă, o familie de evrei – Feuchtwanger – îl urmărea cu atenție și încerca să stea cât mai departe de el, pentru că simțeau deja duhul răului. Printre ei, Edgar, copilul familiei, în vârstă de cinci ani în 1929. El a trăit mulți ani după război, locuiește acum în Anglia, iar în 2012 și-a pus pe hârtie, împreună cu Bertil Scali, amintirile despre Hitler.
Timp de zece ani, Edgar l-a privit de peste drum pe Hitler și pe cei care-l păzeau sau care-l vizitau. Acum, după foarte mulți ani, chiar dacă nu a avut jurnal păstrat din acele timpuri (nici nu avea cum probabil la cinci ani), își reamintește. Întreprinderea este cu atât mai extraordinară cu cât s-a încercat (și s-a și reușit!) ca amintirile să fie potrivite și spuse în așa fel încât să se surprindă vârsta autorului la fiecare moment al acestora. Dacă la început poate să vi se pară rânduri infantile, aceasta s-a dorit: în 1929, cum spuneam, Edgar avea doar cinci ani, iar Edgar cel de peste ani a reușit să-și ordoneze gândurile și amintirile întocmai ca un copil de acea vârstă. Și a făcut la fel cu fiecare an de până la plecarea în Anglia, evoluând treptat în gânduri și în gânduri, până la adolescentul de aproape 15 ani care a părăsit Germania din calea ucigașului de peste drum.
Familia Feuchtwanger era una bine situată în Germania de după primul război mondial, bogată și fără prea multe griji financiare pentru tânărul Edgar: tatăl său, Ludwig, era un editor de succes, iar unchiul său, deseori evocat în carte, era cunoscutul dramaturg și romancier, Lion Feuchtwanger. Primii săi ani de copilărie stau sub semnul jocului și învățăturii, fără să îi pese prea mult de ceea ce se întâmplă în jur. Primele semne că Hitler intră în viața lor, anii Marii Crize Economice, alegerile legislative dese sunt trecute rapid în revistă, probabil pentru ca povestea să fie pusă în context mai mult decât să constituie amintiri de sine stătătoare ale unui copil de cinci-șase ani:
”Razele soarelui îmi încălzesc picioarele care-mi ies din ascunzătoare. Ascult ce zic. Vorbesc despre unchiul Lion și despre Adolf Hitler. Unchiul Lion crede că, într-o zi, Hitler va fi șeful și că, în acea zi, îi va omorî pe toți evreii. Nu știu cine este Hitler. Buzele îmi tremură, îmi vine să plâng. Ies din adăpostul meu și mă strecor în brațele părinților. Ei nu înțeleg de ce plâng în hohote. Nici eu. Le spun că îi iubesc și că îmi doresc să nu moară niciodată. De aia m-au podidit lacrimile. Din fericire, acum s-a terminat.”
Hitler, vecinul de vizavi, a constituit o prezență permanentă în viața lui Edgar. Îl privea deseori de peste drum, îi urmărea ferestrele și santinelele, mașinile din ce în ce mai pretențioase cu care soseau în vizită marii demnitari străini erau fascinante. Cu toate acestea, treptat, cercul se strânge și evreii devin din cetățeni respectați victime tot mai dese ale represaliilor naziste. Cea mai apropiată victimă este chiar unchiul Lion, care părăsește Germania pentru totdeauna, în vreme ce Hitler i-a retras cetățenia după ce a fost caricaturizat într-un roman al acestuia și a ordonat să-i fie arse toate cărțile. Edgar simte așadar pe propria piele primele mișcări violente ordonate de Hitler, iar personalitatea copilului ia pentru prima dată atitudine, chiar dacă acum o putem privi ca puerilă, oarecum iresponsabilă și fără consecințe:
”-Comuniștii voiau să împartă totul, erau pentru egalitate, le-au luat în trecut apărarea muncitorilor pentru ca ei să se poată odihni duminica. Toată lumea a uitat asta! Acum, se preferă să voteze cu Hitler, care n-a muncit niciodată în toată viața lui. Am hotărât că, atunci când voi fi mare, mă voi face comunist.”
Mai târziu, atenția lui Edgar este din ce în ce mai profundă, iar amintirile lui se pot corela cu evenimentele istorice din Germania și din lume. Cele mai puternice astfel de momente sunt chiar din Noaptea de cristal (9-13 noiembrie 1938), în care au fost distruse case, magazine evreiești, sinagogi, au fost omorâți mulți evrei, iar peste 20.000 dintre ei au fost trimiși în lagăre de concentrare. Printre aceștia și tatăl său, o adevărată dramă pentru familia sa, un șoc căruia cu greu i-a făcut față. Nu se așteptau la aceasta, deși era clar pentru oricine că zilele până la această arestare erau numărate, pentru o familie de evrei care avea ”vina” de a nu se alinia, ba chiar de a respinge, nazismul. Miraculos, tatăl s-a întors după aproximativ șase săptămâni, complet schimbat, dar capabil să organizeze urgent emigrarea lor. Edgar a plecat primul, ușurat sufletește:
”De când am primit confirmarea plecării la Londra, nu pot să nu zâmbesc seara, când zăresc fereastra luminată a Fuhrerului. El nu știe că eu îl privesc, că sunt aici, nu bănuiește că, exact vizavi de el, timp de zece ani a crescut un copil care, într-o zi, va depune mărturie. Inima îmi bate tare când trec prin fața ferestrei. Tresar și acum când pornește noaptea o mașină sau când, dimineața devreme, răsună pași pe scară.”
”Hitler, vecinul meu. Amintirile unui copil evreu” este o carte interesantă și dintr-un alt punct de vedere: dacă până acum cărțile de memorii pe care le citisem ilustrau viața unor oameni care au trăit ca adulți evenimentele celui de-al doilea război mondial, aici avem un copil evreu ce își amintește transformările sociale ale Germaniei acelor ani. Cum putea să privească un copil de cinci-zece ani oamenii din jur, cum îi putea privi pe ceilalți copii, care astăzi îi erau cei mai buni prieteni, iar peste un an nu îl mai salutau, îl tratau ca pe un câine? Cum putea înțelege un copil faptul că doica familiei și cea mai bună prietena a sa nu mai are voie, într-o bună zi, să îl mai vadă, să îl mai salute și trebuie să dispară pentru totdeauna, numai pentru că, printr-o lege tâmpită, evreii nu mai au voie să angajeze germani de sub 40 de ani? Ce poate să zică un copil atunci când află că vecinul aparent cumsecade de peste drum este responsabil de moartea a milioane de oameni? Acestora și altor întrebări li se poate răspunde după ce citim cartea lui Edgar Feuchtwanger.
