History and Memory in Modern Ireland (II)

History and Memory in Modern Ireland
Edited by Ian McBride
Cambridge University Press, 2001

Puteti cumpara cartea acum, de pe Books-Express.ro.

Prima parte aici.

Una din cele mai mari probleme memoriale care exista in Irlanda de Nord nu de ieri, de azi ci probabil de când englezii au decis sa colonizeze cu fermieri scoţieni si englezi vechea provincie a Ulster, o constituie hipertrofierea conştiinţei istorice fapt ce continua sa reprezinte o piedica serioasa in vederea reconcilierii celor doua tradiţii. Acest aspect disecat de Edna Longley in capitolul dedicat Irlandei de Nord a fost folosit de-a lungul timpului in scopuri politice atât de către tabăra nationlist-republicana, in plina ofensiva pentru a distruge un sistem discriminatoriu si injust cat si de către cea unionista-protestanta, in defeniva, încercând sa-si apere poziţiile privilegiate justificate tocmai prin legăturile speciale de fidelitate fata de Marea Britanie.

În aceste condiţii siturile memoriale sunt de fapt doar locuri generatoare de conflict, ambele tabere păstrând amintirea intactă printr-o adevărată artă murală menită atât a ridica un zid cât se poate de tangibil înainte de 1998, mai permeabil după Acordurile de Pace cât şi a glorifica actorii principali ai conflictului, rezistenţei, victimele sau combatanţii în altare suis-generis al eroilor. Această artă murală, dacă o putem numi astfel, este constituită din imense picturi pe calcanul caselor. Din fericire şi paradoxal, aceste vestigii ale unui trecut violent au devenit atractive pentru industria turistică fiind vizitate în cadrul unor turnee trans-confesionale! Una din caracteristicele esenţiale ale memoriei comunitare din Irlanda de Nord este dată de capacitatea fiecăreia din cele două comunităţi de a reprima şi exclude, cum sunt excluse şi şterse victimele provocate de tabăra noastră şi, de asemenea, cum sunt uitate, pe drum, experienţele pozitive comune.“A-şi aduce aminte de victimele catolice nu reprezintă o prioritate pentru marea majoritate a protestanţilor.

În comemorarea victimelor conflictului, se urmează curentul european fiind reţinută amintirea individuală (precedentul Zidul Vietnamului din Statele Unite fiind deseori invocat). Cel mai important efort de documentare şi păstrare a memorie războiului civil din Irlanda de Nord a fost consemnat în 1999 când  a apărut volumul bine documentat Lost Lives,  The stories of the men, women and children who died as a result of the Northern Ireland troubles şi care face un bilanţ pertinent al violenţelor intercomunitare dar nu numai, având în vedere că o mare parte din efortul IRA s-a concentrat împotriva prezenţei Poliţiei Regale din Ulster (dominată de comunitatea protestantă) şi Armatei Britanice ”Până în decembrie 1997 3.585 de oameni au fost ucişi, 91 % bărbaţi, 74% având vârsta sub 39 de ani, 53% civili, 28,8% membrii ai forţelor de ordine, 12,5% paramilitari republicani, 3% paramilitari protestanţi.”[1]

Un capitol înrudit cu cel precedent este şi cel intitulat  For God and for Ulster (preluând una din devizele protestanţilor nord-irlandezi) scris de David Officer, referitor la soarta dar şi reflexia în timp a sacrificiului soldaţilor din Divizia 36 a Armatei Britanice compusă cu predilecţie din protestanţi din Ulster. În dimineaţa zilei de 1 iulie 1916 această unitate a atacat poziţiile de la marginea pădurii Thiepval, parte a unui efort general al Aliaţilor de a ieşi din războiul tranşeelor prin preluarea unei ofensive strategice, cea de pe râul Somme. Chiar dacă ofensiva Diviziei 36 a cunoscut un relativ succes, tipic pentru felul cum s-a desfăşurat războiul tranşeelor din 1914-18, reuşind să cucerească primele trei linii ale defensivei germane, contra-atacul german din aceeaşi zi a respins trupele britanice înapoi de unde plecaseră, preţul plătit de divizia protestanta fiind mare: 5000 de morţi într-o singură zi.

Evident, comunitatea protestantă din Irlanda a folosit acest masacru inutil idealizându-l, folosindu-l în scopuri pur propagandistice pentru a evidenţia suplimentar ataşamentul ei faţă de cauza imperială britanică. În timp ce Sudul tocmai fusese frământat de Rebeliunea din Săptămâna Paştelui din Dublin când naţionaliştii-republicani se ridicaseră împotriva ocupantului englez, militarii protestanţi sângerau pentru Coroana britanică. Acest eveniment sângeros şi banal pentru Primul Război Mondial era descris astfel în presa unionistă „numele Ulster-ului a fost scris în paginile fiecăruia din capitolele glorioase ale istoriei britanice de trei secole, iar acum, un nou capitol s-a deschis.” sau „Oamenii din Ulster pot fi distruşi dar nu se vor plânge niciodată atunci când cauza lor este cea dreaptă”. În mod paradoxal, prima victimă înregistrată de către Divizia protestantă a fost soldatul catolic Patrick Hanna.

Una dintre cele mai interesant contribuţii la materia volumului o reprezintă capitolul dedicat memoriei irlandezo-americanilor.[2] Din start memoria lor a fost puternic ancorată de evenimentul major din istoria poporului irlandez, Marea Foamete din anii 1850 care a dus la înjumătăţirea populaţiei insulei de smarald, de la aproximativ 8 milioane de suflete la doar 4, jumătate murind de foame, jumătate luând calea exilului (cifre aproximative, căci şi astăzi aceste cifre sunt imposibil de stabilit cu exactitate). „În societăţile cu o agricultura de subzistenţă, recolte proaste, molimele animalelor care duceau la lipsuri alimentare erau frecvente şi, de asemenea, se cunoşteau foarte bine strategii de supravieţuire. Eşecul recoltelor era interpretat de regulă într-o cheie supranaturală. Dacă recoltele erau proaste, animalele mureau toate acestea puteau fi consecinţa unui atac de natură magică din parte inamicului. Atunci când întregi comunităţi se confruntau cu astfel de fenomene, vina nu era atribuită decât unei pedepse de natură divină.”[3] Chiar dacă sentimentele antibritanice ar fi trebuit să-i apropie pe imigranţii irlandezi cu americanii de souche, integrarea lor nu a fost deloc uşoară căci, în afara acestui sentiment comun, totul separa cele două grupuri. În fond, irlandezii catolici, într-o mare măsură vorbind gaelica au dat în America peste aceeaşi elită anglo-saxonă protestantă, mult mai întreprinzătoare şi liberală dar, în esenţă, la fel de temătoare faţa de virusul celtic. Ceea ce a schimbat această percepţie a majorităţii americane a fost implicarea trup şi suflet a irlandezilor catolici în sângerosul război civil american dintre 1861-65. Chiar dacă iniţial irlandezii nu au susţinut abordarea radicală cu privire la abolirea sclaviei în statele din Sud, odată conflictul izbucnit, s-au aflat trup şi suflet alături de noul stat de adopţie.

Curajul regimentelor irlandeze din tabăra nordista căci în statele pro-aboliţioniste din Nord se afla concentrată cea mai mare parte a comunităţii irlandeze (mai ales în oraşele New-York şi Boston) i-a făcut pe unii istorici americani să afirme că fără Marea Foamete care i-a obligat pe irlandezi să părăsească în număr mare Irlanda, soarta războiului de secesiune ar fi fost alta, Armata Nordistă fiind învinsă. În plus, participarea masivă a emigranţilor irlandezi le-a oferit prilejul de a depăşi şi în propriul lor mental imaginea eşecului naţional dat de calamitatea Marii Foamete cu care debarcaseră in America. Cea mai celebră luptă la care au luat parte irlandezii din regimentul 28 Massachusetts a fost cea din preajma oraşului Fredrickburg din Virgina, din 13 decembrie 1862 când au luat cu asalt poziţiile puternic fortificate ale Confederaţiei, suferind pierderi însemnate. Din cei 1200 de irlandezi care făceau parte din brigadă înaintea şarjei, 545 au murit în acea zi fatidică, inclusiv 3 din cei 5 comandanţi.

„Istoricii şi adepţii comemorărilor nu se află în relaţii prea prieteneşti dacă nu sunt de-a dreptul duşmani” dar şi unii şi alţii sunt dependenţi de istorie. Având în vedere tendinţele istoriografice romaneşti, ne puteam deci linişti, problema rolului imaginarului şi memoriei este una care preocupă multe alte cercuri universitare străine care încearcă să decripteze semnificaţiile trecutului, pentru a stabili rolul pe care acesta continuă să-l joace în prezent căci trecutul „is a very unfinished business”, iar în Irlanda aceasta este mai mult decât evident.

Puteti cumpara cartea acum, de pe Books-Express.ro.