”Gluma”, de Milan Kundera
Editura Humanitas, București, 2013
Traducere din limba cehă: Jean Grosu
S-ar putea spune ca mă țin de bancuri: obiectul precedentei mele recenzii a fost “Istoria comunismului prin bancurile epocii“ de Ben Lewis, iar acum scriu despre “Gluma“ de Milan Kundera… Ambele cărți demonstrează, în maniere diferite, că un regim politic care nu știe de glumă și refuză cu încăpățânare să accepte că poate fi ironizat este cel mai greu de suportat. Iar un sistem politic care pretinde că are mereu dreptate, chiar și atunci când reprimă o glumă, se condamnă singur la eșec.
Deși constituie romanul de debut al lui Kundera, “Gluma“ pare o operă de maturitate, fiind foarte ingenios structurată și excelent condusă de la un capăt la altul. Povestea este spusă, pe parcursul a șapte capitole, de către patru personaje-narator care trăiesc și percep din perspective complet diferite aceleași realități și întămplâri ce le marchează destinele. Conexiunile dintre personajele romanului i se dezvăluie treptat citiorului, pe măsură ce protagoniștii își deapănă propriile povești.
“Optimismul este opiumul popoarelor! O atmosferă sănătoasă miroase a prostie! Trăiască Trotsky!” este textul pe care îl scrie Ludvik în 1948 pe o carte poștală adresată unei prietene, ca replică ironică la scrisorile acesteia, din care răzbate un entuziasm cu totul excesiv față de comunism. Gluma lui Ludvik – care, de fapt, crede și el cât se poate de sincer în comunism, doar că are și simțul umorului! – este luată în serios de Securitate și de Partid, care consideră că a manifesta scepticism sau cinism față de orice ține de ideologia oficială constituie o faptă gravă. Consecințele nu întârzie să apară: spre marea sa uimire, tănârul este exclus din partid și din facultate de către colegii săi extrem de intransigenți din punct de vedere politic. Ludvik este trimis să-și efectueze stagiul militar la un detașament de “dușmani ai poporului“, care, din motivul că nu prezintă suficientă încredere pentru a li se încredința arme, sunt obligați să lucreze în mină. Întreaga viață i se schimbă de la o glumă scrisă pe o carte poștală, iar Ludvik este cuprins de amărăciune și de dorință de răzbunare…
Gluma de pe cartea poștală expediată de Ludvik nu este nici pe departe unica glumă despre care scrie Kundera. Romanul său arată, de fapt, cum, prin absurda sa lipsă de umanitate și de flexibilitate, un regim totalitar de tip comunist transformă viața oamenilor într-o glumă proastă în care prea multe destine sunt deturnate sau distruse fără vreun rost.
“Gluma“ are, fără îndoială, și elemente autobiografice: Milan Kundera a fost expulzat din partidul comunist în 1950, reprimit în 1956 și dat afară pentru a doua oară în 1970, ca urmare a implicării sale în Primăvara de la Praga din 1968. Romanul– scris în 1965 și apărut în 1967 – a fost interzis în Cehoslovacia după intervenția militară a sovieticilor și a aliaților acestora din Tratatul de la Varșovia (mai puțin România). Ca o ironie a sorții, cartea a apărut în Cehoslovacia comunistă complet necenzurată, dar a fost “adaptată“ excesiv când a fost tradusă în limba engleză spre a fi publicată în Occident în anul 1969, Kundera exprimându-și revolta față de acea versiune apărută fără aprobarea sa…
