Carti Carti de istorie Recomandat

Gandhi. Şi India va fi liberă! (volumul II), de José Frèches

“Gandhi. Şi India va fi liberă!” (volumul II), de José Frèches
Editura Allfa, Colecţia Biografii Celebre, Bucureşti, 2009
Traducere din limba franceză de Roxana Bîrsanu

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Recenzia primului volum aici.

Moto:  „Aş vrea atât de mult ca dragostea să triumfe, ca rasa umană să înceteze să se mai extermine!” (Mahatma Gandhi)

Volumul al doilea al romanului istoric despre Gandhi se concentrează pe activitatea lui spre independenţa şi autonomia spirituală a Indiei, de la venirea sa definitivă din Anglia până la moartea survenită 34 de ani mai târziu. Şi acest al doilea volum este împărţit în două părţi distincte, având mai puţină însemnătate în funcţie de numele purtate de Gandhi, ci mai curând în funcţie de două faze distincte ale vieţii sale în India: cea revoluţionară, când era considerat cel mai puternic om din ţara sa şi conducea destinul naţiunii (partea a cincea intitulată Mahatma Gandhi) şi cea de relativă acalmie, când, îmbătrânit fiind, se concentrează pe meditaţie, post şi este considerat înţeleptul indienilor, i se cere sfatul, dar aproape este ignorat în lumea politică (partea a şasea intitulată Bapuji Gandhi).

Cele două ultime perioade ale vieţii lui sunt fundamental diferite, privite din perspectiva mulţilor ani trecuţi de atunci. Prima perioada, cea mai importantă de altfel a vieţii lui, este concentrată pe obţinerea unor drepturi pierdute de multă vreme de către conaţionalii săi, atât unele simple, cum ar fi producerea şi comercializarea sării, dreptul la vot pentru toate păturile societăţii, dar şi unele mult mai complexe, care necesitau atât permisiunea Imperiului Britanic, dar şi a lumii întregi, cum ar fi independenţa Indiei sau măcar statutul de dominion britanic.

Gandhi a trebuit să lupte pentru toate acestea treptat, răbdător, prin mijloacele sale specifice, cum ar fi nonviolenţa, nesupunerea faţă de britanici sau postul prelungit. A fost considerat, din această cauză, drept un războinic neconvenţional şi a câştigat aproape fiecare bătălie, în principal datorită faptului că lumea nu îl dorea martir, era apreciat de oamenii importanţi ai culturii universale, mai puţin de oamenii politici. Devin astfel exemplare întâlnirile sale cu Romain Rolland, cu Charlie Chaplin, cu George Bernard Show, admiraţia sa faţă de poetul nepereche al Indiei, Tagore sau corespondenţa inedită cu Lev Tolstoi. Adversar perpetuu al oricărei forme de violenţă, inclusiv al celui împotriva Germaniei naziste, a trimis scrisori nenumărate către Hitler şi s-a întâlnit inclusiv cu Mussolini pentru a încerca evitarea războiului şi instaurarea păcii.

Coperta editiei franceze

A reuşit prin discursurile sale nonviolente şi prin atitudinea din perioada petrecută în India să atragă în jurul său aproape toată naţiunea care l-a respectat ca pe nimeni altul. Astfel, străfundurile naţiunii indiene s-au trezit, iar acţiunile concertate au avut efectul scontat: „Trebuie să renunţaţi la violenţă. Ce aţi spune dacă administraţia v-ar arde recoltele? Nesupunerea civică este cea mai eficientă formă de acţiune. Trebuie să luptăm civizat. Aceasta înseamnă să îţi tratezi duşmanul cu amabilitate, să îl respecţi, să nu îl bruschezi, să laşi timpul să acţioneze. Timpul este aliatul principal al satyagrahi-lor. Este nevoie de mii de ani ca apa râului să şlefuiască galetul…”

Din păcate, duşmanii au început să se adune şi în jurul său. Chiar dacă nu era considerat din această categorie, tânărul Nehru a avut mereu o misiune dificilă în a înţelege resorturile acţiunilor lui Gandhi, au avut multe discuţii în contradictoriu, multe certuri, deşi stima reciprocă nu a scăzut niciodată. Nici Rabindranath Tagore, primul care l-a numit pe Gandhi „Mahatma”, nu a fost mereu de partea acestuia: întoarcerea lui Gandhi la valorile tradiţionale şi respingerea cu totul a modernizării l-au determinat pe Tagore că creadă că aceste manifestări sunt o întoarcere la practicile obscurantiste contrare ideii sale de progres spiritual şi moral la care aspira pentru poporul său. A părăsit mişcarea acestuia cu scandal, denunţând noul fanatism al participanţilor care îl considerau pe Mahatma ca pe un adevărat Dumnezeu. Ulterior, a revenit şi au fost prieteni până la moartea lui Tagore, dar acesta este doar un exemplu a căilor uneori greşite pe care a păşit Gandhi.

Unul dintre cele mai impresionante momente ale campaniilor lui Gandhi a fost Marşul sării din 1930. El mărturisea înainte opoziţia vehementă asupra impozitului pe sare impus de Imperiul britanic în India, într-o scrisoare adresată lordului Irwin, viceregele Indiei în acea perioadă: „Dacă nu dispuneţi de niciun remediu pentru aceste rele şi dacă scrisoarea mea nu vă impresionează, atunci în cea de-a unsprezecea zi a lunii curente, împreună cu toţi compatrioţii care vor putea să mi se alăture, voi trece la încălcarea dispoziţiilor legii sării. Din perspectiva celui sărac, consider acest impozit ca fiind cel mai nedrept dintre toate.”

La data de 11 martie 1930, Gandhi şi susţinătorii săi au început la Ahmedabad, Marşul sării, parcurgând în 24 de zile 385 km, până la oraşul Dandi, pe malul Oceanului Indian. Acolo a dezvoltat rapid comerţul (ilegal, conform legilor britanice de atunci) cu sare: „Administraţia fiscală va asista la acest spectacol, fără a putea face nimic. Dacă poporul se mobilizează va reuşi să obosească puterea foarte repede. Mobilizarea va fi totală. Nu mă îndoiescu nicio clipă că vom învinge. Sarea vorbeşte poporului mult mai bine decât termenii de dominion sau Swaraj, care nici măcar nu rămân în mintea majorităţii. Sarea este vitală. Dacă nu suntem în stare să le arătăm ce va schimba concret independenţa în viaţa or, lupta nu are niciun rost. Poporul are nevoie de lucruri foarte clare, s-a săturat de vorbărie.”

Gandhi

Ultimii ani ai vieţii sale au fost umbriţi de o cu totul altă atitudine. Arestat de mai multe ori, implicat mai mult în viaţa socială decât în cea politică, a devenit treptat un bătrânel care spune aforisme, care se implică mai mult pentru integrarea în societate a „castei celor care nu trebuie atinşi” – dalitii – decât pentru autonomia şi independenţa Indiei. Deşi era încă ascultat de lume, de oamenii importanţi din punct de vedere politic, pare că nu vrea el însuşi să se implice.

Apar deja câteva scandaluri căruia îi face parte cu greu. Pe de o parte, în plan politic, nu se integrează perfect sistemului şi este aruncat în mijlocul conflictelor politice şi religioase dintre hinduşi şi musulmani, care vor determina atât divizarea statului indian între India şi Pakistan, cât şi conflicte sângeroase după cel de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, după moartea soţiei sale Kasturbai, practică o metodă inedită de a-şi conserva puritatea şi jurământul de abstinenţă şi doarme cu diferite tinere voluntare, ceea ce îi atrage treptat antipatia celor din jur, care nu îi înţeleg mesajul pe care îl doreşte a fi transmis. Cei din jur – Nehru, Patel şi alţii – îl bănuiesc chiar de uşoare tulburări psihice, iar finalul tragic îl ajută să iasă din scenă ca un martir şi adevăratul erou al naţiunii indiene.

Romanul lui José Frèches nu ezită să ne poarte prin fiecare moment al vieţii lui Gandhi, atât prin momentele în care era în culmea gloriei şi apreciat de fiecare indian, atât musulman, cât şi hindus, creştin sau sectant, dar şi prin perioadele în care nu era el însuşi, când a comis greşeli grave de strategie, care au adus prejudicii atât indienilor, cât şi imaginii personale. Nu a considerat niciodată că are adversari, filosofia sa îl împiedica de la acest lucru, a încercat să aibe relaţii de comunicare cu toată lumea, deşi a avut duşmani de frunte cum ar fi Churchill, care nu a avut niciodată în vedere independenţa Indiei şi îl numea în derâdere pe Gandhi drept „fachirul pe jumătate gol”, sau Mohammed Ali Jinnah, cu care avea dispute interminabile şi ireconciliabile, devenit mai târziu fondatorul Pakistanului. Ziua lui de naştere – 2 octombrie – a devenit sărbătoare naţională în India, iar pe plan mondial este recunoscută drept Ziua Internaţională a Nonviolenţei. Este categoric cel mai cunoscut indian în lume, iar viaţa sa a devenit un model al luptei pentru libertate, independenţă şi morală exemplară.

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (4 – 17 august 2014)

Jovi Ene

3 filme in care mi-ar fi placut sa joc – leapsa cinefila

Jovi Ene

Epidemii, cutremure și dereglări climatice: ”Scurtă istorie a dezastrelor naturale”, de Lucian Boia

Jovi Ene

2 comments

Monica Tarţa 15 noiembrie 2010 at 20:32

Ţie nu îţi este mai greu să citeşti biografii decât autobiografii? Eu simt un fel sfială faţă de “biografiat”, a cărui viaţă este lăsată în mâinile interpretative ale unui alt autor.

Reply
Jovi 15 noiembrie 2010 at 22:17

Nu imi e mai greu neaparat, prefer autobiografiile. Cu toate acestea, spre deosebire de biografii (care sunt supuse interpretarilor unui tert), este posibil ca autobiografiile sa aiba un caracter profund subiectiv, putine persoane putandu-se judeca obiectiv si cu sinceritate.
Pe Gandhi il admiram de mult si este singura carte pe care am gasit-o despre el, publicata in ultimul timp. Am citit, acum cativa ani insa, si Jurnalul lui Nehru, contemporanul si prietenul sau.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult