”Fraier de București”, de Florin Iaru
Editura Polirom, Colecția Top 10+, Iași, 2015
Un an nou a bătut la ușile noastre, iar căldura de afară, dacă nu cea sufletească, ne-a determinat să-l primim cu brațele deschise. Un an nou care poate să fie așa cum vrea fiecare dintre noi, sau cel puțin așa ne place să credem, un an în care putem să descoperim și să ne descoperim deopotrivă.
București, un oraș frumos, cândva un Mic Paris, aglomerat și divers din multe puncte de vedere. Un oraș al stilurilor diverse, cu construcții din diverse epoci, care cumva au învățat să conviețuiască. Un oraș ce-și merită titlul de capitală măcar prin prisma unei anumite bunăstări economice pe care o oferă populației din diverse locuri ale țării, populație ce a ales drumul capitalei când locațiile natale nu reușesc să ofere mare lucru.
Acesta este Bucureștiul de astăzi, cu bune și rele; un oraș pe care probabil nu-l explorăm suficient de mult. Cel puțin, nu eu! Și dacă recunosc că nu mă avânt prea des în expediții, trebuie să admit că poveștile mă câștigă de fiecare dată! Bucureștiul ca personaj a apărut în operele multor autori autohtoni, un interes aparte asupra acestui personaj avându-l criticul literar Andreea Răsuceanu (Cele două Mântulese, Bucureştiul lui Mircea Eliade şi Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului). Florin Iaru aduce Bucureștiul în atenția cititorilor volumul de povestiri Fraier de București, însă într-o manieră unică, prin intermediul întâmplărilor ce pot avea loc într-un oraș ce găzduia vremuri comuniste cu restricții ce s-au dovedit a fi originea celor mai hilare situații, cu prezența unui comic de situație de care Caragiale ar fi fost mândru.
Cunoscut mai degrabă prin prisma poeziei, Florin Iaru fiind unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste, în ultima vreme poveștile sunt cele care au câștigat atenția plurivalentului Iaru. Florin Iaru a fost unul dintre membrii proeminenţi ai „Cenaclului de Luni” condus de Nicolae Manolescu. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. A debutat cu volumul de poezii Cîntece de trecut strada (Albatros, 1981), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan, a publicat Aer cu diamante (Litera, 1982). Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău (Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie (volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013).
Fraier de Bucureşti a fost publicat în 2011 și reedidat în 2015. Între timp, Florin Iaru a publicat şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016), iar în 2017 un volum de proză scurtă intitulat Sînii verzi, tot la editura Polirom.
Reeditat în 2015, volumul de povestiri Fraier de București conține 122 de povești scurte ce poartă cititorul într-o călătorie nocturnă, feerică, precum cea a lui Gil în Midnight in Paris (r. Woody Allen, 2011) sau cea a lui Gavrilescu din La Țigănci. Peripețiile personajelor lui Iaru nu sunt atât de mitice ca cele ale protagoniștilor mai sus menționați, ele încadrându-se mai degrabă la capitolul comic cu nuanțe de satiră. Cu toate acestea nu am reușit să mă abțin de la această referință datorită efectului puternic pe care atât nuvela lui Eliade (filmul lui Woody Allen l-am considerat inspirat din nuvela lui Eliade), cât și povestirile lui Iaru l-au avut asupra mea: efectul moralizator asociat cu dorința de a fi personaj în cadrul acestor scrieri. Căci cine nu ar vrea să fi petrecut câteva clipe cu gașca veselă de studenți ce-și ducea veacul pe la Capșa, dând gata o sticlă de Courvoisier când o sticlă costa jumătate din bursa de student sau să fi luat urma dragilor studenți ce escaladau scările de incendiu ale căminului 6 Martie pentru câteva sărutări pătimașe, sau să fi fost părtaș la achiziționarea unor „stârpituri salvatoare”, pulpe de pui cumpărate în perioada comunistă fără buletin și fără a fi nevoie a petrece o veșnicie la coadă. Sau dacă doriți puțină istorie literară, tot aici o găsiți, când Cenaclul Rapid a înlocuit rapid și scurt Cenaclul de Luni sau cțnd era imposibil a ajunge la vreun festival de poezie internațional.
Ideea este că volumul de povestiri cuprinde amintiri din tinerețea lui Iaru, din perioada comunistă, povești adevărate sau închipuite, dar nu asta contează! Căci aceste povești dezvăluie frumusețea vieții, a clipelor simple ce par neînsemnate, dar care privite cu optimism și umor, pot face viața mai ușoară. O carte cu povești una și una, care fie se citește dintr-o răsuflare, pentru ca apoi să fie reluată la vremuri de restriște, fie se citește pe rând, câte o poveste care se rumegă până la deplină înțelegere. Oricum ar fi, recomand povestirile lui Iaru, fac bine la spirit!
1 comment