”Fericiți cei fericiți”, de Yasmina Reza
Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2013
Traducere din limba franceză și note de Luiza Vasiliu
Moto: ”Tot ce se află sub ochii noștri a trecut deja. Nu sunt trist. Lucrurile sunt făcute să dispară. O să plec fără tam-tam. N-o să rămână după mine nici sicriu, nici oase. Totul va continua ca-ntotdeauna. Totul se va duce vesel în apă.”
Yasmina Reza încearcă în romanul ”Fericiți cei fericiți” un fel de caleidoscop ce reprezintă o descriere interesantă a relațiilor intime moderne. Chiar dacă se spune este o carte ce consacră eșecul final al cuplului, am considerat că este un roman ce descrie întreaga paletă a sentimentelor și relațiilor umane, o încrengătură de personaje și evenimente ce pot prezenta, până la urmă, elemente similare cu viața fiecăruia dintre noi. Dar este ”Fericiți cei fericiți” o reușită?
Aproximativ douăzeci de personaje își descriu câteva momente singulare din viața lor în câteva pagini, nu mai mult de 10-12 de fiecare. Un caleidoscop de personalități, de simțiri, de trăiri, de sentimente și feluri în care își pot construi viitorul. Treptat, dacă ținem pasul cu personajele Yasminei Reza (multe personaje, nume complicate), vom descoperi că aproape toate s-au întâlnit în diferite momente ale vieții acestora, iar anumite fapte sunt povestite chiar din mai multe puncte de vedere.
Începută cu cuvintele lui Jorge Luis Borges – ”Fericiți cei iubiți și cei iubitori și cei care se pot lipsi de iubire. Fericiți cei fericiți” –, cartea poate fi considerată atât un îndreptar pentru găsirea fericirii, dar și un eșec al acesteia din urmă. Să luăm, ca exemplu, câteva dintre personaje și felul în care acestea judecă (dar totul trebuie discutat din perspectivă personală, egoistă și sub aparența subiectivității; mai târziu, din alte perspective, totul pare inversat): Robert Toscano pare într-o ceartă continuă cu soția sa, Odile, situându-se în arealul cuplurilor monotone; Pascaline Hunter are o mare problemă cu fiul ei, care se crede Celine Dion; Philip Chemla, doctor oncolog, e homosexual și mereu în căutarea unor aventuri; Marguerite Blot își reamintește fostele iubiri și se gândește la ce îi lipsește și la ceea ce și-ar dori:
”Ai putea oare, mă pregătesc să-i spun, să-mi scoți în cale pe cineva vesel, cu care să pot râde și căruia să-i placă să se plimbe? Sigur cunoști pe cineva care să-și aranjeze bine fularul, încrucișându-l pe sub un palton de modă veche, cineva care să mă țină la brațul lui puternic și să mă ducă prin zăpadă și prin pădure fără să ne pierdem.”
Unii sunt misogini, altele sunt feministe, unii sunt adulterini (sau aproape toți), alții își amintesc cu mare drag de aventurile de altădată. Puțini sunt pe moarte fizică, majoritatea dovedesc o erodare masivă a propriului psihic, nefiind capabili să supraviețuiască micilor întâmplări cotidiene. Este așadar o moarte a cuplului sau mai degrabă este o moarte a personalității umane?
Nici una, nici alta, din punctul meu de vedere, ci este doar o descriere, din mai multe unghiuri, a vieții obișnuite. Și nici aceasta prea reușită, pentru că Yasmina Reza trebuia să marșeze în direcția unui roman amplu, care să fi închegat mai bine toate aceste personaje pe care nu știm de unde să le mai luăm sau, dimpotrivă, să fi realizat un roman bazându-se doar pe unul sau altul dintre capitole (sunt câteva foarte reușite). Altfel, cum spuneam, nu am fost prea entuziasmat de ”Fericiți cei fericiți”.
