„Un unicorn în muzeul de oase”, de Alina Purcaru
Editura Cartier, Colecția Codobelc, Chișinău, 2019
Ilustrații de Mihaela Paraschivu
Întâmplător (sau poate nu), am dat zilele trecute peste postarea unei prietene pedagog despre cartea „Un unicorn în muzeul de oase” de Alina Purcaru, apărută în Colecția Codobelc al Editurii Cartier. Se pare că aceasta era ușor mirată de conținutul cărții și, mai ales, despre ideea oaselor într-o povestire de citit celor mai mici aventurieri. Prin urmare, de îndată ce fiica mea s-a îndreptat spre raftul cu cărți pe care și-l păzește cu sfințenie, am înhățat cărticica și m-am pus pe citit.
O fetiță, pe nume Catrina, face cunoștință cu un unicorn. Acesta vine din Tărâmul viselor și caută să se ascundă de niște vânători care vor să-l prindă. Unicornul adoră secretele, iar Catrina are unul: își construiește un muzeu al oaselor.
În mintea mea, de copil crescut doar cu basme și povești clasice, a apărut o firavă idee: ce carte frumoasă! Ce carte ieșită din tiparele comode și cuminți ale povestirilor în care Zmeii sunt învinși de Prinți, iar fetițele așteaptă salvarea venită de niciunde cu doar un sărut.
Experiment literar – aceasta ar fi definiția potrivită pentru această cărțulie, mai ales pentru că scoate în evidență curajul unei idei: o fetiță decide să colecționeze oase. Dacă mă întrebați, chestia asta poate fi sigur privită drept o curiozitate științifică, drept o dorință nestăvilită de a cunoaște lumea în tot farmecul său.
Să ne înțelegem, Alina Purcaru nu doar a transformat povestirea destinată copiilor, ci ne-a arătat că poți să treci dincolo de niște limite schițate. De ce să nu-i schimbi fetiței păpușele cu oase? De ce să nu îi dai aerul unui mic savant, dornic să descopere cele mai mici și insignificante particule ale lumii în care trăiește?
Unicornul, pe de altă parte, este acel element magic, acea conexiune de basm, acea cheiță spre lumi ale visării, spre noi dimensiuni ale cunoașterii. Cu riscul de a exagera, găsesc această carte foarte bună pentru a stimula interesul copiilor față de bizar, față de neordinar. Momentul în care mama sa acceptă într-un final că fiica sa are o astfel de pasiune, impunându-i niște limite sănătoase, mi se pare formidabil.
Practic, Catrina este exemplul unui copil care este acceptat de părinți, cu care împarte prietenia cu Unicornul sosit din Lumea viselor, păturica plină cu pete de suc și de ceai, dar și colecția de oase pe care vrea să o transforme într-un muzeu ( nu în zadar e fana Muzeului Antipa).
Deși unii părinți o pot găsi ciudată sau neobișnuită, vă invit să descoperiți o istorie despre curajul descoperirii, despre nevoia de a ști și despre asumare, o altfel de povestire pentru copii mici și mari care vor să învețe.
Și pe final, vreau să subliniez frumusețea stilistică a povestirii, dimensiune pe care poeta Alina Purcaru o scoate în relief, cu dialoguri calde și cu o narațiune fluentă. În completare, mi-au plăcut mult ilustrațiile Mihaelei Paraschivu, cu tușe hotărâte și cu o gamă cromatică caldă, exact cum îi stă bine unei cărți pentru cititori curioși.
Anticipez întrebarea părinților și recomand această carte copiilor cu vârsta de peste 6 ani, moment în care aceștia vor putea, alături de adulți, să descopere sensul povestirii.
