”Eroul cu o mie de chipuri”, de Joseph Campbell
Editura Herald, București, 2013
Traducere din limba engleză de Mihai Mănescu și Gabriela Deniz
În această lume obișnuită, gri și dezvrăjită, Joseph Campbell și al său monomit propun o chemare la aventură spre o lume specială, mai bună și mai frumoasă. El dezvăluie cititorilor elixirul care trebuie recuperat și îi îndeamnă să aibă curajul de a deveni eroii propriei lor călătorii. Iar lecția supremă pe care fiecare trebuie să o învețe din această carte este că adevărata călătorie a eroului, poate cea mai frumoasă dintre ele, este chiar viața lui. (Mihai Mănescu, scenarist și producător de film).
Dacă am înțelege că eroul are o mie de chipuri, probabil că nu am mai fi atât de dezamăgiți că astăzi nu am fost Anakin Skywalker, Harry Potter, Batman sau Kick- Ass. Joseph Campbell, o sursă continuă de inspirație pentru cinefili, a fost un explorator al mitului și al simbolurilor universale, concluzia lui rezumându-se la un singur cuvânt: monomitul, într-o explicație simplistă: orice mit din lumea aceasta s-a creat pe aceleași baze și are același rol, chiar dacă contextul formării lui este diferit.
Prologul cărții este destinat monomitului, Campbell realizând o incursiune în lumea mitului considerat poarta secretă prin care energiile nesecate ale Cosmosului pătrund în manifestările culturale ale oamenilor și propune o corelație a acestuia cu visul, un mit modern despre care concludente sunt revelațiile apărute în clinicile psihiatrice. Scrierile psihanaliștilor, Freud, Jung și urmașii lor, au demonstrat irefutabil că logica, eroii și acțiunile mitice au supraviețuit chiar și în timpurile noastre. În absența unei mitologii general active, fiecare dintre noi are propriul său panteon secret în vise, nerecunoscuți rudimentar și totuși, în ascuns, potent. Așadar, visul este cel care înlocuiește mitul, inconștientul este cel care suscită în minte tot felul de creaturi ciudate, terori și imagini înșelătoare.
Totuși, aceste imagini pot fi periculoase, amenințând structura fundamentală de securitate pe care ne-am edificat noi înșine și familiile noastre. De aceea, crizele periculoase ale dezvoltării personale au permisiunea să se manifeste sub privirile protectoare ale unui inițiat experimentat în știința și limbajul special al viselor, care apoi va juca rolul unui mistagog din antichitate sau al unui ghid al sufletelor. Doctorul este maestrul modern al tărâmului mitologic, cunoscătorul tuturor căilor secrete și al cuvintelor de putere. Deci, doctorul este cel care oferă o mână de ajutor eroului în cursa lui spre dezvoltare căci nu vorbim aici despre regi, împărați sau prințese, ci despre eroul modern ce trebuie să treacă de perioada adolescentină, să crească, să se dezvolte emoțional, să iubească, să muncească. Vorbim despre îndelungata cale a eroului pe care fiecare dintre noi o urmează zilnic.
Întotdeauna funcția primară a mitologiei și a riturilor de trecere a fost aceea de a susține simbolurile care poartă spiritul uman mai departe, în contrast cu acele fantezii umane care au tendința de a-l ține legat. Ne aflăm așadar blocați într-o anumită etapă a procesului de maturizare tocmai pentru că ritualurile de trecere nu mai există, axarea pe ceea ce este lumesc este mult prea puternică și împiedică sufletul să acceadă la treptele superioare ale împlinirii. Dar dacă acordăm atenția necesară visului și dacă ajungem la ceea ce numește autorul smerenie, putem încheia ciclul eroului, al formării, al maturizării.
Campbell consideră că eroul este omul care a reușit să dobândească de unul singur smerenia. În fața a ce sau a cui rămâne datoria fiecăruia de a descoperi. Acesta este misterul pe care noi trebuie să îl rezolvăm astăzi și care este pretutindeni principala virtute și faptă eroică pe care omul a trebuit să o înfăptuiască. În acest sens, Campbell ia în ajutor ideile lui Arnold J. Toynbee, care în vastul său studiu (A Study of History) despre legile care guvernează creșterea și decadența civilizațiilor, consideră că salvarea sufletului nu se află într-o reîntoarcere la vremurile idealizate de altădată (arhaism), nici în credința într-un viitor ideal (futurism) și nici în cea mai realistă și sceptică muncă de reunire și separare a elementelor deteriorate. Doar nașterea poate învinge moartea – dar nu renașterea unui lucru deja existent, ci nașterea unui lucru nou. Bărbatul sau femeia care reușește să-și depășească limitele personale și istorice locale ajungând la formele umane normale și general valabile, este eroul modern.
Un alt aspect analizat de către Campbell este cel al tragismului ce prezidă viața. Familiile fericite sunt toate la fel, fiecare familie nefericită este nefericită în felul ei (Lev Tolstoi, Anna Karenina). Ce ne unește totuși? Mila, sentimentul care oprește mintea în fața a tot ceea ce este grav și constant în suferința umană și o unește cu omul care suferă. Într-o bătălie comedie – tragedie, tragedia este câștigătoare căci ea este cea care ne oferă rezultatul scontat, chiar dacă într-o manieră dureroasă, comedia reprezentând efemerul, o clipă de fericire fără o împlinire adevărată.
După analiza monomitului și a miturilor de bază, cum ar fi cele ale creației, Campbell însoțește eroul în aventura sa, aventură ce urmează în mod normal tiparul unității nucleare mitice: o separare de lume, o pătrundere într-una din sursele puterii (etapa încercărilor) și o întoarcere care itensifică viața. La întoarcere, eroul este primit cu onoare sau cu dispreț. Iar cum încercările sunt multe de-a lungul unei vieți, fiecare dintre noi are șanse atât pentru dispreț, cât și pentru onoare.
