Epurarea. De ce a decapitat Stalin armata?, de Victor Suvorov
Editura Polirom, Colecția ”Hexagon”, Iași, 2011
Traducere de Radu Parpauta
Razboiul lui Victor Suvorov cu vulgata istorica sovietica sau de sorginte sovietica, ce s-a topit in mentalul Rusiei contemporane precum o face untul pe o felie de paine propasta prajita, este interesant, stimulant si greu de trecut cu vederea, indiferent de ce parte a baricadei te-ai pozitiona. Ceea ce i se poate reprosa volumului “Epurarea. De ce a decapitat Stalin armata?”[1] este constructia imaginii lui Stalin care este totusi prea luminoasa pentru gustul nostru, la mii de kilometri distanta de rezultatele pe care le-a avut tirania lui Stalin pentru zeci de milioane de oameni, atat din Uniunea Sovietica propriu-zisa, cat si din tarile subjugate si deturnate de la o evolutie fireasca dupa 1945. De acord, Stalin era calculat, zgarcit la vorba, analitic, iar pentru a construi aceasta imagine luminoasa Suvorov, cum altfel, recurge la metoda citarii unor surse chiar din Occident, a unor oameni care l-au cunoscut direct (cum ar fi si Churchill care era interesat sa-i lase un portret idilic, avand in vedere ca i-a cedat lui Stalin jumatate de Europa – dar aceasta-i deja o alta discutie).
Teza lui privind epurarea Amatei Rosii consta in faptul ca aceasta nici pe departe nu a afectat potentialul si capacitatea ei de lupta, dimpotriva, prin eliminarea unor verigi slabe de la comanda, a propulsat in primele randuri comandanti inteligenti, uneori chiar capabili sa-i spuna direct nu in fata, cum a fost cazul lui Rokossovski si a ofensivei din Bielorusia din vara anului 1944[2], loiali sistemului stalinist care-i propulsase si fara legaturi cu vechea garda comunista, comandanti care uneori chiar cunoscusera in mod direct Gulagul. Suvorov face si trei radiografii individuale ale celor trei (din cinci) maresali lichidati in timpul Epurarii. Iakir isi demonstrase lasitatea in timpul razboiului civil , celebra fiind “izbanda” din jurul Lvovului, cand Divizia 45 a lui Iakir care ar fi trebuit sa-i nimiceasca pe polonezi, a reusit sa se salveze prin fuga. In timpul colectivizarii din Ucraina, Iakir s-ar fi aflat iarasi in prima linie. Tuhacevski ar fi propus inca din 1927 inarmarea Armatei Rosii cu nu mai putin de 50.000 de tancuri ceea ce, demonstreaza pertinent Suvorov, era o utopie si o himera: “La altele ca la altele, dar nu am crutat bani pentru armament, nici timp n-am crutat, nici vieti omenesti. De dragul armamentului am ruinat tara si am manat-o in Lumea a Treia. De dragul armamentului am murdarit pentru totdeauna apele Siberiei cu deseuri radioactive. De dragul armamentului am poluat marile, lacurile, padurile, stepele. De dragul armamentului am adus tara in pragul degenerarii- la noi speranta de viata este la nivelul celei din Volta Superioara si Sudan.” Aceasta inarmare prematura propusa de Tuhacevski a fost insa realizata mai tarziu de Stalin care poarta cea mai mare raspundere in privinta militarizarii Uniunii Sovietice.
Blucher, cel de al treilea maresal epurat (mort in inchisoare in urma torturilor, evident) era de fapt un betiv notoiu care totusi a comandat Frontul din Extremul Orient timp de aproape doua decenii. Toti cei trei maresali erau produsul haoticului Razboi Civil, ei distingandu-se mai degraba prin masacrarea populatiei civile, care nu-i sustinea pe bolsevici decat prin bravura pe campul de lupta imporiva nenumaratilor, dar rasfiratilor dusmani ai bolsevicilor. Aici este punctul slab al rationamentului lui Suvorov: daca aveau destule defecte, ei meritau sa fie asasinati, cand, in orice tara, cat de cat normala, fie astfel de indivizi nu ar fi ajuns niciodata in functii de comanda atat de importante, fie daca ar fi ajuns ar fi fost demisi/pensionati. Suvorov desfiinteaza propaganda lui Hrusciov si, in general, nu-l are deloc la inima pe succesorul lui Stalin, tocmai pentru ca acesta ar fi folosit in scopuri politice Epurarea Armatei Rosii, dupa cum s-a folosit si de Marea Teroare (componenta care a fost indreptata impotriva nomenklaturii propriu-zise, lasand la o parte componenta, cel putin la fel de sangeroasa, care a lovit minoritatile din URSS), uitand o parte importanta si instrumentalizand trecutul, la fel cum o facuse, pana la urma, si Stalin. Se demonstreaza ca nu ar fi vorba de 40.000 de ofiteri care au fost “afectati”, adica asasinati in timpul epurarii in 1937-38, numarul lor fiind mult mai mic.
Intregul esafodaj al gandirii lui Suvorov fata de evolutia celui de-al Doilea Razboi Mondial pe care l-a construit in celelalte carti se poate rezuma la urmatorul aspect, Suvorov punandu-se in locul lui Stalin care “L-a sprijinit la timpul sau pe Hitler, l-a ajutat sa se pun ape picioare. L-a impins pe Hitler in razboi si a asteptat ca razboiul sa ruineze Europa. A cheltuit mii de tone de aur pentru tehnologie germane, franceza, britanica, americana, italiana, elvetiana. Si-a trecut industria in regim de razboi, a controlat personal productia de tancuri si avioane pentru viitorul razboi, le-a fabricat in numar suficient si le-a concentrate la granite. La granite a adunat rezerve imense de munitie, combustibil si tot ce trebuie pentru un razboi biruitor pe teritoriu strain: tancuri de autostrada, aviatie de asalt, planoristi si desantisti…Iar cand uriasa intreprindere era gata…Hitler a dejucat-o. Tot ceea ce Stalin avea orientat spre cucerire, acum…”[3]
Pentru Suvorov “Stalin este marele constructor de nave cosmice caruia i-a sarit in aer, la start, cea mai puternica racheta din lume, distrugand nu numai cosmodromul, o multime de oameni si toate planurile cosmic, ci insusi sensul vietii constructorului.” In aceasta conceptie, URSS a fost condamnata la pieire atunci cand poporul sau a avut posibilitatea de a compara nivelul sau de viata cu cel al tarilor din inamica lume capitalista, iar aceasta s-a intamplat prin biruitoarea Amata Rosie (care numara la un moment dat nu mai putin de 11 milioane de cetateni sovietici si care, in marea lor majoritate au trecut prin tarile din Europa de Est si cea Centrala, ajungand in Germania propriu-zisa, putand compara, intorcandu-se acasa si povestind).
In mod paradoxal si ciudat, greu de inteles, Suvorov construieste o imagine idilica lui Stalin, dar detesta comunismul si pe bolsevici (ca si cum Stalin nu ar fi fost comunist si inca ce comunist! Intrebarea care se ridica: poate fi considerat comunismul o secunda fara aportul lui Stalin?) “Regula de neclintit a iubitei noastre patrii este: sa nu arunci afara gunoiul din izba. Gunoiul se baga sub covor. Orice s-ar intampla, noi avem un singur refren: totul este perfect, ce fatada frumoasa avem!(…) Dar cati tarani au fost exterminate? Secret. Cate biserici daramate? Secret. Cati nobili, negustori, ingineri au fost lichidati? Iarasi secret.Intr-un cuvant, tot ce este negativ este secret. Aceasta este regula pentru ca autoritatea maretei noastre Patrii sa nu fie subminata. (…) La noi oricine pune mana pe condei stie prea bine: hai sa scriem de bine, sa laudam, sa preamarim. Despre cele rele sa tacem! Este o cale pasiva. Asa nu merge. Cele rele trebuie negate cu virulent: la noi nu exista rau! Nu exista si nici nu poate fi! Prin insasi natura socialismului! In aceasta consta superioritatea noastra!”[4]
Suvorov, spre lauda lui, pune semnul egalitatii intre cele doua totalitarisme si aceasta in anii 1997-98 cand aceasta afirmatie era inca si mai scandaloasa decat a ajuns astazi: “Hitleristii considerau ca ei detin socialismul adevarat, iar leninistii-pe cel denaturant; dar si leninistii considerau ca ei il detin pe cel adevarat, iar ceilalti- pe cel deviant. La ei totul se baza pe ura. Si la noi tot pe ura. Numai ca la ei era ura de rasa, la noi ura de clasa. E mare diferenta?”[5] O carte care urmareste stilul atragator si lizibil al lui Suvorov si care merita, fara indoiala, sa fie lecturata chiar daca o facem cu un ochi critic. Dupa Pavel Corut, am indoieli destul de mari in privinta capacitatilor analitice ale fostilor spioni sau lucratori ai organelor…comuniste.
