”Einstein pentru debusolați. Soluții atomice pentru probleme relativ grave”, de Allan Percy
Editura Herald, București, 2015
Traducere de Anca Irina Ionescu
Moto: ”Nu ai înțeles cu adevărat un anumit lucru decât dacă ești în stare să-l explici și bunicii tale.” (Albert Einstein)
Nu sunt un adept al cărților de și pentru dezvoltare personală, nici de psihologie, mai mult sau mai puțin ieftină, așa că am privit această carte mai mult din perspectiva lui Albert Einstein, pe care îl apreciez și caut orice carte cu și despre el. Allan Percy a făcut aici o colecție din zicerile lui Einstein, culese din lucrările sau interviurile sale, ajungând la un număr de 85, unele dintre ele memorabile, care sunt parafrazate și explicate de către autor în limbaj psihologic, chiar filosofic, dar arid de cele mai multe ori. Cel puțin pentru mine, care, așa cum spuneam, sunt complet reticent la acest stil de lucrare, care mă dezamăgește și mă îndepărtează.
Desigur, sunt și câteva lucruri interesante, mai ales că Allan Percy folosește deseori trimiteri la mari personalități, fie că e vorba de inventatori sau scriitori, filosofi sau cercetători științifici. Dacă este să aleg un capitol care mi-ar plăcea să îl dezvolt, pe care l-aș pune în fața voastră ca un început de dezbatere, ar fi acela care pleacă de la următoarea frază spusă de Albert Einstein: ”Eu nu îi învăț pe elevii mei, le asigur numai condițiile în care să poată învăța.” Allan Percy explică acest fragment de discurs plecând de la Roger Schank, un distins profesionist în ale pedagogiei contemporane, care susține că actualele platforme educaționale sunt inutile, promovând un nou sistem de învățământ în care ”învățarea trebuie să aibă loc atunci când cineva dorește să învețe, nu atunci când cineva dorește să predea”.
Într-adevăr, este o mare diferență între ceea ce învățăm în mod natural, mai ales în copilărie, și învățământul instituționalizat, deoarece ”adevărata învățare se bazează pe încercare și eroare – orice copil este un mic om de știință. Învățăm să mergem pe bicicletă urcându-ne pe ea și căzând de mai multe ori, nu învățând și memorând cunoștințe despre ea.” De aceea, profesorii ar trebui să fie doar niște îndrumători, chiar mentori, dar educația să fie doar voluntară, inoculată cumva, pornind de la curiozitatea și îndoielile fiecărei vârste.
După cum precizează Allan Percy, pentru Schank, educația trebuie să se facă la cerere și să îndeplinească următoarele criterii:
- Să nu existe examene, nici lecturii obligatorii;
- Să se învețe făcând lucruri, prin exerciții practice, pornind de la abilitățile elevului și în condițiile lumii reale;
- Să acorde prioritate cursurilor de scurtă durată în cadrul cărora se formează abilități. Mai multă practică decât teorie;
- Să se lucreze în grup și individual pornind de la problemele pe care trebuie să le rezolve chiar copiii.
După cum spuneam, este capitolul care mi-a plăcut personal cel mai mult, mai ales că sunt un adversar destul de vocal, mai ales în mediile sociale, al actualului sistem de învățământ românesc, am colegi și prieteni care fac parte din acesta, iar ceea ce spune Einstein, Percy și Schank, preluate de mine mai sus, pot constitui o bază importantă de discuție, inclusiv pentru factorii de decizie, fie ei profesori, directori sau politicieni.
”Einstein pentru debusolați” este o carte pentru debusolații care nu se descurcă singuri în viață și au nevoie neapărată de psihologi sau psihoterapeuți. Pentru ceilalți, oferă câteva momente de delectare, de relaxare, de trecere mai lentă sau mai rapidă printre rânduri, iar la final rămân cu câteva lucruri frumoase spuse chiar din Einstein. Vă ofer și eu, la rândul meu, trei dintre acestea:
”Maturitatea începe să se manifeste atunci când simțim că preocuparea noastră pentru ceilalți este mai mare decât cea pe care o simțim pentru noi înșine.” (pag. 28)
”Dacă vrei să fii un mare om de știință, consacră-ți un sfert de oră pe zi ca să gândești exact invers față de cum gândesc prietenii tăi.” (pag. 115)
”În ziua în care tehnologia va înlocui interacțiunea naturală dintre oameni, lumea va avea o generație de idioți.” (pag. 167)
