”Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord”, de Yeonmi Park împreună cu Maryanne Vollers
Editura Polirom, Iași, 2015
Traducere de Ioana Aneci
Moto: ”Sunt recunoscătoare pentru două lucruri: că m-am născut în Coreea de Nord și că am scăpat din Coreea de Nord.” (pag. 14)
Sunt foarte interesat de ultimul bastion al comunismului, Coreea de Nord, și probabil de aceea am tot studiat în ultimii ani diferite mărturii ale celor care au reușit să intre în acest infern, cu mari eforturi, și ale celor care au evadat de acolo, cu sacrificii și mai mari (mai ales că puțini dau mărturie despre această evadare și despre viața lăsată în urmă și enorm de mulți nu reușesc să evadeze, deși încearcă, și probabil sunt uciși sau, dacă nu, trimiși în Gulagul nord-coreean). Așadar, am analizat cu atenție cele două cărți apărute în această perioadă la Editura Polirom, semnate de Yeonmi Park, respectiv Suki Kim.
Prima dintre ele – ”Drumul către libertate. Autobiografia unei refugiate din Coreea de Nord” – este, așa cum îi spune și subtitlul, o altă autobiografie despre suferințele din Coreea de Nord, în prima ei parte, pentru a continua cu ceea ce lipsea întrucâtva din acest gen și anume patimile unui nord-coreean evadat în China, precum și greutatea integrării în cealaltă patrie-mamă, Coreea de Sud. Așadar, trei părți destul de diferite, măcar din punct de vedere al suferințelor omenești, care completează seria autobiografiilor nord-coreene (vă semnalez, din acest punct de vedere, extraordinara carte ”Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord”, de Barbara Demick.
Dacă este să discutăm despre prima parte a cărții – Coreea de Nord –, vom putea ajunge la concluzia că viața lui Yeonmi Park nu a fost la fel de tragică precum a altor nord-coreeni. A avut norocul unui tată foarte întreprinzător, un contrabandist (dar în altă țară, în Occident, ar fi fost considerat un afacerist isteț), care a reușit să facă tot felul de afaceri cu lucruri aproape de negăsit, iar locuința familiei era foarte aproape de granița cu China, la Hyesan, apropierea față de această țară determinând ca populația să aibă acces la anumite produse, banale poate pentru noi, dar importante pentru supraviețuire. Din aceste motive, familia Park nu era dintre cele mai sărace, deși făcea parte dintr-o castă proastă, avea acces zilnic la mâncare și nu au murit de foame:
”În Coreea de Nord, bunicul Park și părinții mei erau niște infractori. Tata aducea și vindea mărfuri pentru a scoate profit; în alte țări ar fi fost numit pur și simplu afacerist. Mituia funcționari – cărora nu le ajungeau salariile ca să-și hrănească familiile – pentru a călători nestingherit în propria țară. Și deși este adevărat că bunicul și părinții mei furau de la stat, statul le fura totul oamenilor, inclusiv libertatea.” (pag. 51)
Numai că acest noroc nu a fost mereu la fel, tatăl a fost arestat luni și ani întregi, mama a lipsit cu săptămânile și au existat și în cazul lui Yeonmi și a surorii sale mai mari zile în care nu au mâncat nimic sau când a mâncat rădăcini sau plante, când a trebuit să îndure frigul continuu din locuințe și lipsa curentului electric. Chiar dacă ea însăși s-a considerat mai târziu privilegiată, pentru că a avut cunoștință despre săpun și carne, această noțiune de ”privilegiat” pălește în raport cu condițiile pe care le au copiii din alte locuri, inclusiv din România. Să vă dau două exemple:
”În lumea liberă, copiii visează la ce vor să se facă atunci când vor fi mari și cum își pot folosi talentele. Când aveam 4-5 ani, singurul lucru pe care doream să-l fac ca adult era să cumpăr câtă pâine voiam și s-o mănânc pe toată. Când îți este mereu foame, nu te gândești decât la mâncare.” (pag. 54)
”Eu nu am băut niciodată lapte în Coreea de Nord! Nici măcar nu am știut că vaca dă lapte până ce nu am fugit din țară.” (pag. 64)
După ce tatăl fusese deja arestat de mai multe ori și fără știrea acestuia, după ce sora ei fugise deja spre China, decide împreună cu mama sa să treacă și ele granița spre China, sperând într-o viață mai bună. Yeonmi are doar 13 ani, este pipernicită (nici acum nu este foarte solidă sau înaltă), îi este frică de noua lume, dar reușește să treacă râul înghețat Yalu, fără să știe că cei care o ajută sunt doar o parte a unei rețele de traficanți de carne umană. Nici măcar nu știe de această noțiune, nici mama sa nu o bănuie, dar imediat cum trec granița, mama este violată de către una dintre căpetenii, sacrificându-se în locul lui Yeonmi.
Urmează o perioadă foarte grea, ele fiind date pe rând unor chinezi drept soții, ea devine amanta unui astfel de traficant, a făcut video chat prin orașele chineze, a reușit să îl aducă și pe tatăl său, care a murit de cancer câteva luni mai târziu, și-a dat seama că a nimerit din lac în puț fără să știe. Dacă pentru ele Coreea de Nord reprezenta obișnuința represivă, China devine un fel de coșmar:
„Nici unul dintre noi nu cunoștea conceptul de trafic de ființe umane și nu ne trecea prin cap că ar exista cineva atât de abject încât să vândă oameni. Și nu prea eram în stare să gândim critic pentru că fuseserăm învățați să nu punem întrebări. Eu chiar credeam că, dacă am reuși să traversăm fluviul fără să fim împușcate sau arestate, eu și Eunmi ne-am descurca. Dar, când ești așa de flămând și de disperat, ești dispus să-ți asumi orice risc ca să supraviețuiești.” (pag. 121)
Este o mărturie extrem de dură despre această lume, China nu este chiar paradisul nord-coreenilor, ci doar o cale de trecere spre țări care permit refugiaților să plece spre Coreea de Sud, cum ar fi Mongolia sau, mai recent, Thailanda. Dacă un nord-coreean este prins în China, el este repatriat și urma i se pierde pentru totdeauna. Această parte a cărții este cea mai tulburătoare, permitându-ne să înțelegem că drama acestor oameni nu este doar în interiorul țării, ci și dincolo de granițe, închise aproape ermetic (spre Coreea de Sud, există acea zonă demilitarizată, peste care nu se poate trece; spre China sau Rusia, accesul este mai ușor, dar consecințele sunt de multe ori fatale). De aceea, următorul pas pentru Yeonmi a fost evadarea spre Mongolia, o călătorie foarte grea, dar reușită, ce a dus-o spre Coreea de Sud, în cele din urmă.
Ultima parte a cărții este mai fugitivă: Yeonmi Park povestește despre dificultățile integrării în noua țară și despre diferențele enorme de civilizație, deși acum mai bine 50 de ani, formau aceeași țară; descrie transformarea ei, prin intermediul media, de la o femeie tânără care încearcă să învețe, pentru a se integra, într-una dintre cele mai cunoscute apărătoare a drepturilor omului din Coreea de Nord.
Așadar, deși nu avem de-a face cu un talent literar extraordinar (iar Yeonmi și-a scris cartea împreună cu Maryanne Vollers, un ghost-writer recunoscut), ”Drumul către libertate” este o altă mărturie tulburătoare cu privire la viața extrem de grea a oamenilor simpli din Coreea de Nord, dar aduce în același timp indicii importante cu privire la traficul de ființe umane (mai ales femei tinere) practicat la granița cu China și cu privire la dificila cale de integrare a refugiaților în Coreea de Sud. Oare cât de greu se va realiza, dacă se va întâmpla vreodată, o posibilă unire a celor două Corei?
