„Platanii din Samothraki”, de Ștefan Manasia
Editura Paralela 45, Colecția Prima dragoste, Pitești, 2022
„Egeea e de un albastru intens, răscolitor. E de ajuns să o privești cât durează voiajul și serotonina îți alungă nihilismul. Dopamina îți elimină deznădejdea. Delfinii înoată paralel cu voi și sar instagramabil – clar c-au evadat din animațiile lui Miyazaki.
Insulele elene au ceva dintr-un dinozaur pietrificat. Enigme absolute, urcă spre noi din preistorie. Poți veni de oriunde, hăituit și aproape de burnout. Poți veni de oriunde și te vei regenera aici, într-un spațiu care ți-e familiar (din timpuri imemoriale). Aici e cenușă caldă. Vatra, vathrele. Cenușa tracilor și aheilor, cenușa turcilor și venețienilor, cenușa hominizilor debarcați din canoe cu zeci de mii de ani în urmă, când stelele luminează ca o halucinație și valurile au un parfum atât de intens încât, dacă astăzi l-am mai putea simți, am înnebuni pe loc.” (pag. 62-63)
Am fost atras din primul moment de titlul acestui roman și iată, doar citind paragrafele de mai sus, cât de mult mi-a împlinit așteptările… Deși insula Samothraki este una dintre insulele care se află la cea mai mică distanță de România, ea este, în același timp, și una dintre cele mai puțin vizitate, și una dintre cele mai puțin discutate în formurile turiștilor români. Motivul este simplu: Samothraki este o insulă care și-a păstrat parfumul tradițional, este destul de mică și are puține locuri de cazare care pot satisface profilul turistului occidental și, prin urmare, și al celui român. În același timp însă, are toate ingredientele pentru a satisface entuziasmul călătorului pasionat de tot ceea ce reprezintă Grecia – plaje, munți, ruine, repere istorice și tradiționale etc.
Nu am ajuns în Samothraki încă, dar am citit foarte multe despre această insulă, iar entuziasmul meu a crescut după ce am citit acest volum, pentru că am primit din partea lui Ștefan Manasia Grecia pe care mi-o doream. Și chiar dacă volumul face parte din colecția „Prima dragoste”, poveștile de dragoste ale celor doi protagoniști, unul foarte tânăr, sunt mai puțin importante și semnificative, accentul fiind pus pe o declarație directă și sinceră pentru pământul și sentimentul grecesc.
De altfel, prima parte a volumului, în care accentul este pus pe amintirile celor doi din perioada „românească”, nu reprezintă decât un preambul, o pregătire pentru călătoria ce va urma, care îi va duce în această „necunoscută” insulă grecească. Cei doi discută, analizează, gândesc, iar conversațiile par a fi precum cele între Maestru și discipol, un discipol tânăr care însă nu este doar un ucenic, ci un om cu capul pe umeri și foarte inteligent. Iatp o mostră de gândire ecologistă foarte apropiată de realitatea ce ne înconjoară:
„Departe de gândurile lui, de jungla mentală care-i dă insomnii și poluții nocturne, băiatul jubilează cât timp e aproape de corcodel, de pescărușul albastru și de cormoran, conștien, mai conșient parcă decât Greta Thunberg (care e tot de vârsta lui), că e un damnat privilegiat sau un privilegiat damnat; că e membru al generației extincției, ultima care va mai admira vreodată (resturi de) viață sălbatică.” (pag. 27)
Însă abia când cei doi pleacă din București, cartea capătă potență și semnificație. Periplul lor spre și din Grecia nu este doar o călătorie fizică, ci și o călătorie inițiatică, în care plimbarea prin Balcani și prin Samothraki, insula încă neîmpânzită de turiști, devine și prilej de re-amintiri, de retrospectivă și de analiză a lumii înconjurătoare.
„Din păcate, lucrurile mari și frumoase nu-s pe Wikipedia. Tot în cărți. Sursa e tot sursă tipărită. Da, știu, rânjești de pomană. Google și Wiki, detalii ambalate frumos, ca să le afli și să le uiți într-o noapte. Motoare de căutare, mijloace de sclavagism mental. Uită-te la voi! Sunteți descentrați, fără trecut, fără conștiință – alta decât a modelor spârcâite tot mai fast-forward, ca o diaree ideologică. Sunteți generația tillandsia. Nu, tu, nu, degeaba râzi acum, ai avut prof bun (Nino se bate cu stânga pe piept). Dar ceilalți, aproape toți, tillandsia atârnând aiurea din copaci, din arborii ideologici. Jalnicii Tillandsia boys îmbătați de fake news, de falsele revolte…
Mi-a fost silă de când mă știu de toate ismele.
Și mie, Nino. Dar știi că-i greu să mergi la liceu și să fii doar tu cu creierul tău și, până la urmă, cu ideile tale și, până la urmă, cu superstițiile tale culturale.
Da, Tom, ți-am mai zis, maschează-te. Deghizează-te. Fă pe cretinul, până scapi de Marele Colegiu național. Îmbrățișează ismele, dacă altfel nu se poate. Ascultă-mă, fă pe prostu’ și mergi mai departe.” (pag. 53-54)
Pe primul plan este însă dragostea: aproape întreg volumul este o declarație de dragoste pentru Grecia, pentru Samothraki, unde iubirea vine de la sine, fie că vorbim de plaje sau taverne, fie că vorbim despre turistele frumoase pe care le descoperă cei doi, fie că vorbim despre amintirile care reapar în fiecare moment în mintea celor doi. În Grecia, parcă și trecutul are altă savoare și e mai ușor de (re)descoperit.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Fotografia autorului: Cornelius Drăgan)
