„Michelangelo ereticul”, de Matteo Strukul
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2021
Traducere de Gabriela Lungu
În 1543, anul în care începe acțiunea romanului istoric ‘Michelangelo ereticul’ al scriitorului italian Matteo Strukul, apărut în traducerea Gabrielei Lungu în colecția ‘Raftul Denisei’ a Editurii Humanitas Fiction, Michelangelo Buonarroti avea 68 de ani. Era recunoscut ca fiind un artist de geniu, creatorul frescelor de pe tavanul Capelei Sixtine, sculptor fără egal, arhitect, poet. Gloria nu se transformase însă și în avere, artistul întreținând o numeroasă familie din munca sa, nu totdeauna corespunzător recompensată. Celor care îl întâlneau și nu îl recunoșteau le-ar fi venit greu să creadă că au în față cu unul dintre cei mai mari artiști din istoria omenirii:
‘Nu se îngrijea să fie rafinat în îmbrăcăminte și comportament, dimpotrivă, un dezinteres total pentru ordinea exterioară era felul sau de a declara, ajuns acolo unde ajunsese, cât de puțin contau pentru el chestiunile lumești. Pentru el exista doar arta, Dumnezeu și puținii prieteni care-i mai rămăseseră.‘ (pag. 268)
Anii 1543-1547 reprezintă o perioadă de criză profundă pentru Roma în care trăiește Michelangelo și pentru biserica catolica în slujba căreia își pusese talentul. Cetatea eternă, ieșită din decăderea secolelor Evului Mediu, este un conglomerat de contraste, în care alături de monumentele antichității în ruină se construiesc bisericile magnifice ale Renașterii, un oraș care atrage artiști de geniu dar și răufăcători și prostituate, în care secole de corupție morală și aviditate materială erodează prestigiul bisericii, în care talentul, pasiunile, viciile și violența se combină într-un amestec pitoresc și nociv. Contestația spirituală percepută ca un pericol existențial de capii bisericii vine din partea mișcării de Reformă începută cu un sfert de secol mai devreme de Martin Luther:
‘Un vânt nou sufla dinspre nordul Europei. Cuvintele unui călugăr neamț inflamaseră atmosfera cu neașteptate focare de incendiu. Tezele lui fuseseră stigmate pe corpul ecleziastic, cuie care sfâșiau carnea luxului și a fastului unui cler care se închină de prea mult timp puterii materiale, depravării sexului și traficului de indulgențe. Cultul iubirii de sine, care pierduse semnificația inițială a cuvintelor credință, milostivire, milă, sacrificiu.‘ (pag. 11)
‘Michelangelo ereticul’ poate privit ca romanul unei crize, o criză morală prin care artistul trece la vârstă maturității târzii. Realitățile din jur și evenimentele politice care pun sub semnul întrebării autoritatea instituției în slujba căreia își pusese formidabilul talent îl fac să se îndoiască de calea urmată până atunci, să se teama că a devenit o unealtă a unui sistem corupt. Dar poate că nu este vorba despre o criză personală, poate că erezia nu este a sa, ci a lumii din jur care pierduse busola valorilor:
‘Știa perfect că face parte din mareea aceea crescândă, gata să corupă orice oraș, care își lua numele de Biserică. Iar el era arma cea mai eficientă și subtilă, în stare să ia privirea săracilor și a celor marginalizați, distrând-o, încețoșând-o prin măreția operelor sale atât de dorite. Bolta Capelei Sixtine, Judecata de Apoi, Pieta, aflată la Vatican, știau să încânte și să cucerească, și tocmai de aceea ascundeau în splendoarea lor adevărata esență a puterii și a dominației. Era un iluzionist și nimic altceva, primea bani de la papi și-și punea arta în serviciul lor. Slăvea puterea amplificându-i astfel ecoul. În timp ce privea zăpadă cazând pe acoperișurile murdare, înțelese că succesul sculpturilor sale, al frescelor, al înseși vieții sale nu era altceva decât o crimă, umbra neagră a unui rău pe care-l hrănea el însuși.‘ (pag. 10)
Cât ar trebui să fie adevăr istoric și cât să fie lăsat pe seama imaginației într-un roman al genului? Există oare o proporție de aur? Probabil că nu, și probabil că nici nu trebuie să căutăm răspunsuri exacte la aceste întrebări, care au fost puse încă de la primele lucrări ale genului, în istoria mai veche a literaturii. În definitiv, există epoci istorice și personalități pe care le cunoaștem din lucrări literare mai degrabă decât din lecțiile sau tratatele de istorie, și romanele lui Alexandre Dumas, unul dintre modelele declarate ale lui Matteo Strukul, reprezintă unul dintre exemplele cele celebre. Născut în 1973 la Padova, scriitorul italian care este și doctor în științe juridice, și-a câștigat notorietatea printr-o serie de romane dintre care cele mai cunoscute sunt cele din ciclul dedicat casei de Medici, urmate de o trilogie de cărți de benzi desenate care îl are ca erou principal pe Vlad Țepeș. Personaj pitoresc și simpatic, își petrece o parte din timp în Transilvania, lucrează în prezent la scenariul unui joc pe calculator și predă arta narațiunii la Roma. Din postfața lui ‘Michelangelo ereticul’ înțelegem că acest roman l-a pus în fața unei provocări duble. Viața marelui artist este destul de bine documentată, atât în studii biografice și monografii de istorie a artei, cât și în ficțiune, unde ‘Agonie și extaz’ reprezintă un reper foarte cunoscut, literar și cinematografic. Abordarea deceniilor târzii din viața lui Michelangelo i-a solicitat eforturile nu numai pentru a crea un personaj și o acțiune credibile din punct de vedere istoric, dar și prin confruntarea artistică cu fazele târzii ale operei artistului, care a trăit până la 90 de ani și a creat până aproape de sfârșitul trecerii sale prin lume. Reușita lui Strukul consta din faptul că Michelangelo al său este mai mult decât un artist genial, este un om complex, cu crizele și dubiile sale, cu pasiunile și slăbiciunile omenești amplificate de forța sa creatoare.
În jurul lui Michelangelo autorul construiește o lume complexă de personaje, o parte inspirate de personalități istorice reale, altele imaginare, și o intrigă complicată dar interesantă, narată în capitole succesive de câteva pagini fiecare, majoritatea terminate în suspans, în așa fel încât cititorilor le este greu să lase cartea din mână. Artistul trăiește o poveste de dragoste târzie (și contrară tendințelor sale sexuale) cu Vittoria Colonna, marchiză de Pescara, personaj real, poetă cunoscută în epocă. Aceasta îl atrage spre grupul numit Spirituali, format în cercurile moderate ale catolicismului conduse de cardinalul englez Reginald Pole. Aceștia adoptaseră o linie conciliantă față de Reforma în vederea Conciliului de la Trent, care avea însă să eșueze în încercarea de a evita schisma din biserica apuseană. Acestui grup i se opune cardinalul Gian Petro Carafa, conducătorul nou înființatului Sfânt Oficiu al Inchiziției, care îi urmărește pe Spirituali prin intermediul lui Vittorio Corsini, căpitanul gărzilor Inchiziției, al curtezanei Imperia, și al tinerei Dizgrația, o copila a străzii crescută în a deveni hoață și spioană, și sortită unui destin tragic, demn de numele ei nenorocos. Bătrânul papă Paul al III-lea, patron al artelor, îl protejează până la un anumit punct pe Michelangelo, dar vârsta și confruntarea dificilă cu situația complexă a instituției papale nu-i permit să evite conflictul dintre cele două tabere.
O mare parte din acțiune reprezintă o extrapolare a unor informații indirecte și se bazează și pe interpretări ale felului în care a evoluat creația lui Michelangelo în acea perioadă. Nu exista informații scrise care să ateste că ideile Reformei îl vor fi atras sau influențat pe artist. Aceste aspecte ale personalității eroului romanului sunt doar posibile și credibile, așa cum este și atașamentul său față de credință și față de puterea artei.
‘Cuvintele acestea îi atinseră conștiință. Michelangelo percepu forța lor explozivă, le simți încărcătura constructivă și în același timp înțelese că gândirea aceea nu face altceva decât să aducă din nou credința în Cristos la esențialitatea din trecut … Înțelese că viața e ca și sculptura. Ca să-i înțelegi adevărat frumusețea era necesar să dai la o parte, nu să adaugi. Să descoperi minunea care se ascunde în esență, exact așa cum ciocanul de lemn și dalta, dacă erau folosite cu pricepere, puteau dezvălui perfecțiunea unei forme mai înalte, modelată prin goluri și plinuri indicate de liniile invizibile care străbăteau că niște vene tainice și misterioase materia pură a marmurei albe … cardinalul Pole și Vittoria îi demostrasera, în sfârșit, că arta lui era artă nu pentru că era slăvita de papi, ci pentru că era o expresie a iubirii lui pentru Dumnezeu și totodată felul special în care Domnul îi vorbea.‘ (pag. 110)
Matteo Strukul reconstituie cu elocință pentru cititorii săi Roma secolului 16, cu oamenii și străzile sale, cu miresmele și miasmele din aer, cu palate și temnițe, cu rugurile Inchiziției și cu gloata însetată de sânge. Bisericile cresc în vecinătatea ruinelor templelor antice, și însăși Bazilica Sfântul Petru este un șantier a ceea ce avea să devină gloria catolicismului, cu ruinele vechii bazilici dar și a templului lui Constantin încă vizibile. Michelangelo se confruntă cu propria sa creație. Nopțile îi sunt bântuite încă de coșmarurile anilor petrecuți pe schelele deasupra cărora se năștea bolta Capelei Sixtine, iar Judecata de Apoi și Pieta ale sale sunt pictate cum nimeni altul nu îndrăznise să o facă înainte. Artistul este ghidat de imensul său har și de lumina credinței, și atunci când revizuiește lucrarea sa mai veche, statuia lui Moise care veghea asupra monumentului patronului său, papa Julius al II-lea, din biserica San Pietro in Vincoli, confruntarea sa cu eroul Bibliei devine directă și personală:
‘Dar el cât se sacrificase pentru poporul său, susținut de credință în Cristos? La gândul acesta, Michelangelo se simți meschin și slab. Nu făcea decât să se îngrijoreze pentru el însuși, se supăra pentru jignirile aduse artei lui și pentru că Biserica îl spiona. Cum putea doar să se gândească și să-și piardă timpul cu asemenea prostii? Nu făcuse oare Moise față unor încercări mult mai grele? Și nu avusese întotdeauna încredere în Domnul lui? Și Dumnezeu îl trădase vreodată? Nu-i despărțise Dumnezeu apele Mării Roșii ca să-i salveze poporul? Și nu le închisese apoi la loc, înghițindu-l pe faraon și carele sale de luptă? Și oare Dumnezeu nu făcuse să coboare mana din cer atunci când poporul lui Israel nu mai avusese nimic de mâncare? În credința se afla răspunsul la toate întrebările. Mânia care-l ardea ca un foc trebuia să se transforme în gheață și să devina o energie liniștită pusă în slujba artei. Propria lui muncă îl va lăuda pe Dumnezeu și-i vă slavi măreția. Îl privi pe Moise în ochi și simți că trebuia să facă ceva.‘ (pag. 148)
Ediția românească a cărții, publicată de Editura Humanitas Fiction, aduce cu promptitudine acest roman pasionant în atenția cititorilor români. Cartea, al cărei titlu original este ‘Inquisizione Michelangelo’ nu a apărut încă în traducere în limba engleză, dar cred că atunci când va apărea se va bucura de un binemeritat succes internațional. Traducerea Gabrielei Lungu mi s-a părut impecabilă. Am remarcat un repetat artificiu de exprimare, folosirea lui ‘voi’ ca plural al politeții în loc de ‘dumneavoastră’ cel din limba română moderna. Nu stiu cât de răspândit este acest mod lingvistic, dar el dă eleganță și o tonalitate de epocă dialogurilor, cizelând retorica exprimărilor.
‘Michelangelo ereticul’ este o carte care îi va face fericiți pe amatorii de romane istorice, pe iubitorii de artă și pe cei fascinați de perioada Renașterii cu marii săi artiști. Roma secolului 16, peisajele și oamenii peninsulei italice și ai Europei din acea perioadă de răscruce a istoriei, vremuri încărcate de violență, dar și generatoare de frumusețe, prind viață în paginile cărții. Nu este ușor de creat un personaj pe măsura reprezentărilor existente, cele literare dar și cele formate în mințile fiecăruia dintre nou, ale lui Michelangelo Buonarroti, dar Matteo Strukul a reușit să o facă. Michelangelo al său este un om care crede în Dumnezeu și în artă, un om care prețuiește viață, dragostea și prietenia, și care este gata să se sacrifice total pentru a-și împlini idealurile. Intriga cărții și traseul vieții sale îl confruntă cu înfrângerile, el nu reușește să-și protejeze iubirile și prietenii, iar idealurile sale sunt erodate de valurile istoriei. Victoria și împlinirea sa se vor concretiza însă minunat în creația sa artistică.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Wikipedia.org)
