„Calea artistului către o creativitate superioară”, de Julia Cameron
Ediţia a II-a revizuită, Editura Paralela 45, Piteşti, 2024
Traducere din limba engleză şi note de Mugur Butuza
Încă din cele mai vechi timpuri s-a vorbit despre legătura indestructibilă dintre lumea spirituală şi artă, privită la rândul ei ca o întruchipare a lumii materiale. Această perspectivă tinde a fi de asemenea reiterată în cultura secolului XX, când anumite idei şi concepte provenite deopotrivă din arta plastică, muzică, ştiinţe şi filosofie au catalogat arta drept singurul fenomen înzestrat cu o înaltă semnificaţie morală, precum şi ca întruchipare a celei mai rafinate manifestări a spiritului. Iar astăzi, când mulţi ne arătăm prea puţin încrezători în capacitatea diverselor arte de a ne educa în adevărata cultură a frumosului, anumite voci din jurul nostru ne ies în cale pentru a ne demonstra că orice operă de artă nu diferă prea mult de un copil care, la vremea rânduită, păşeşte în lumea lui purtând cu el tresăriri din gândurile şi inimile celor care l-au înzestrat cu viaţă.
Şi aşa se face că, împletind şoaptele timpurilor cu freamătul paşilor porniţi şi poate chiar pierduţi printre diversele himere ale lumii civilizate, fiecare dintre noi este chemat să îşi îngăduie măcar câteva runde dintr-un joc fascinant, desprins parcă din cele menite să ne trezească, să ne hrănească, iar mai apoi să ne pregătească pentru adevărata plonjare în viaţa ridicată acum la rangul de operă de artă. Iar din acest moment, sub ochii noştri (re)prinde contur acea cale care leagă vibraţiile vieţilor noastre de acea ancestrală tresărire de gând şi cuvânt în care Dumnezeu a despărţit apele de ape şi a înzestrat cu rosturi fiecare fiinţă din această lume, iar mai apoi l-a creat şi pe om, după chipul şi asemănarea Sa, ca blând stăpân şi proteguitor al lumii înconjurătoare. Puţin mai târziu, însă, omul a ales să guste din rodul deopotrivă ispititor şi interzis, uitând parcă de bunătăţile Raiului. Dar ca în orice altă veche legendă scăldată în mister, fiecare pas printr-o lume acaparată de lumini, culori şi sunete pătrunzătoare vestea că, deşi drumul către Paradisul demult pierdut nu va fi unul uşor, el poate fi îmblânzit atunci când omul va reuşi să poposească, în tihnă, pe tărâmul artei. Şi chiar sub ochii lui, aceasta din urmă se va dezvălui ca o tranzacţie spirituală, dar mai ales ca o emblemă de neşters a noţiunii de a fi, ca o călătorie deopotrivă provocatoare şi vindecătoare, în timpul căreia chiar şi cel mai fragilizat spirit se reconectează, cu blândeţe şi răbdare, la fiecare gângurit, râs, scâncet sau alt ecou al copilului interior – artistul iscusit de mâine.
Căci în vreme ce fiecare dintre regulile jocului pare să se desprindă din taina acelor principii spirituale care demonstrează, printre altele, că viaţa este pură energie creatoare, iar manifestarea creativităţii este modul omului de a răspunde la marele şi nepreţuitul dar primit de la Dumnezeu, în noi se naşte un joc neobosit, între creierul logic, înzestrat cu raţiune şi putere de a distinge binele de rău, şi cel artistic, micuţul inocent, mereu gata să plonjeze în oceanul de lumini şi umbre pentru a se juca şi a da naştere unor noi crâmpeie de univers.
Şi rând pe rând, cel devenit poate deja om mare, plăsmuit şi foarte bine crescut într-o reţea interminabilă de informaţii, întâmplări, credinţe, gânduri, emoţii şi fapte prinse în caruselul timpurilor, tinde să capete o nouă identitate. La început, el se întrezăreşte ca o umbră rătăcită prin freamătul unei lumi în care imaginea artistului nu diferă prea mult de cea a unui oarecare muritor de foame, în vreme ce o muncă asociată cu un calup de activităţi solicitante se întrezăreşte ca un întăritor pentru fibra morală. Iar mai apoi, când slalomul printre firele de nisip ale clepsidrei atinge dimensiunile unui adevărat sport de performanţă, un maraton presărat cu potenţiale frici, gelozii, resentimente şi însingurări pe tărâmul tristeţii, dorul de a evada din propria subterană îşi face simţită prezenţa, învăluind, hrănind şi redând dreptul la viaţă.
Departe de iureşul lumii, Mâna lui Dumnezeu cuprinde mâinile noastre, pentru a ne învăţa să redeschidem, fără teamă, uşile tainice ale inimilor, iar după ce vom fi câştigat lupta cu acel sine scufundat în falsitate, să redescoperim izvorul nesecat al bucuriei, speranţei, dragostei şi prieteniei. Şi nu mică ne va fi, poate mirarea, când vom descopri că, deşi nu stăpânim nimic din tainele muzicii, ale picturii sau ale altor plăsmuiri menite să înfrumuseţeze şi, în consecinţă, să salveze lumea, fiecare dintre noi suntem artişti atunci când reuşim să plonjăm în freamătul unei anume zile şi să sorbim cu bucurie din cele dăruite. Iar din miezul unei lumi mici şi înţesate de prejudecăţi reci, arta se va dezvălui neîncetat ca o experienţă a omului printre şi împreună cu semenii. Şi toţi, din lumea lor şi sub blânda privire a lui Dumnezeu, îşi unesc forţele, înzestrând cu formă şi culoare fiecare vibraţie a timpului, transformând fiecare nereuşită într-o şansă de a creşte cât mai armonios şi purtând cu vrednicie veşmântul luminos al celui rânduit în slujba Binelui.
Puteți cumpăra cartea: Editura Paralela 45.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://www.theguardian.com/, https://carturesti.ro/.)
