“- Asta ce-a mai fost? – Chopin, evident.”
”Doamna Pylinska și secretul lui Chopin”, de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas Fiction, Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt, București, 2019
Traducere din limba franceză şi note de Doru Mareș
Ne aflam la Lyon in casa copilariei autorului. Cinci persoane in familie, cea de-a cincea fiind “un intrus”.
“Intrusul, se chema Schiedmayer si era o pianina. De trei generatii isi trecea familia noastra parazitul de la una la alta”.
Sora mai mare a lui Schmitt invată sa cante, insa sub mainile sale “nicio melodie nu ieşea din bufetul acela de lemn de nuc, doar lovituri de ciocan, guiţat, scrâşneli, game ştirbe, petice de aer, ritmuri şchioape, acorduri distonante; între Ultimul suspin şi ceva Mars turcesc, mă temeam mai ales de o tortură pe care sora mea o numea Für Elise, compusă de un călău pe numele lui Beethoven, care-mi zgâria urechile ca freza dentistului “ O cavalcada de metafore, comparatii si alte figuri de stil care construiesc plastic si amuzant conjunctura primelor contacte ale lui Éric-Emmanuel Schmitt cu muzica si instrumentul furnizor al sunetelor.
Ṣi vine in vizită mătuşa Aimée, care “s-a oprit, a masurat din cap pana-n picioare tigrul pe care-l metamorfozase in pisoias, s-a asezat pe taburet si, sigura de ea ca si de animal, a inceput sa cante”. Si “in mijlocul salonului insorit a iesit la suprafata o lume noua, un altunde luminos plutind in perdele, linistita, tainica, unduindu-se, care ne-a facut sa incremenim si sa fim atenti. La ce? Habar n-aveam. Tocmai incepea sa se desfasoare un eveniment extraordinar, sa infloreasca un univers paralel, epifania unui mod altfel de a exista, dens si eterat, bogat si volatil, proaspat si puternic care, daruindu-se, isi pastra profunzimea misterului.”
Ce simte copilul Éric-Emmanuel Schmitt, ce i se transmite, ce virus il patrunde. “–Asta ce-a mai fost? –Chopin, evident.”
Si cum in familie copiii invatau muzica, iata-l si pe autor studiind pianul, incercand sa-l interpreteze pe Chopin la nivelul impresiei pe care i-o lasase matusa Aimée.
Pe la 16 ani insa, il abandoneaza pe Chopin, “el (instrumentul) sa fi fost de vina? Sau eu? Sau profesoara mea? Ceva imi scapa. Chopin era departe.”
Autorul isi urmeaza traseul studiilor, merge la Paris si incepe Scoala Normala Superioara, insa “secretul” (Chopin) nu ii da pace. Si o gaseste pe “doamna Pylinska”, o poloneza emigrata la Paris. Profesoara providentiala pentru tanarul student la filosofie. Profesoara nu numai intr-ale muzicii, dar care porneste plamadirea simturilor, talentului si mintii lui Schmitt, pornind de la a-i impartasi acestuia, inca de la prima lectie, faptul ca “muzica este mai intai o experienta fizica”.
Prima lectie. De acolo, de sub pian, intins pe podea, tanarul Schmitt traia o experienta initiatica, nemaintalnita, o poarta magica catre intelegerea muzicii i se deschidea simturilor.
“Câtă dreptate avea! Muzica mă atingea usor, mă lingea, mă ciupea, mă frământa, mă plămădea, mă zguduia, mă ridica, sunetele joase mă scuturau de parcă aş fi călărit un clopot de biserică, cele inalte pluteau peste mine cu picături ingheţate, cu picături fierbinti, cu picături călduţe, grele ori minuscule, in rafale, in valuri, in firişoare, in timp ce sunetele medii, onctuoase, imi acopereau bustul ca un molton liniştititor in care m-aş fi inghesuit.”
O avalansa de comparatii si de metafore subtile, din arsenalul scriiturii lui Éric-Emmanuel Schmitt, o magistrala lectie de utilizare expresiva si sensibila a limbii si limbajului si mai mult ca sigur, un veritabil challenge pentru traducatorul in romana.
Dar excentrismul profesoarei nu se limiteaza doar la acest exercitiu de patrundere in simtirea si intelegerea muzicii, pentru ca Madame Pylinska se considera “un bun profesor exact din motivul” ca nu ii “lipseste intransigenta”. Si originalitatea, as spune eu. Astfel incat pasul urmatorul in sirul lectiilor sale inedite il reprezinta saptamana petrecuta de elevul sau in Gradina Luxembourg. Si profesoara ii prezinta lui Schmitt schema pe care trebuie sa o respecte: “veti evita apropierea de vreun pian si in fiecare dimineata, va veti duce in parc, va veti lasa pe vine pe peluza si veti invata sa culegeti flori fara sa cada roua de pe ele”. Simplu, pare simplu, dar cata ingeniozitate pentru a trezi “delicatetea fizica, dar si spirituala”.
Si inca o recomandare: “Ascultati tacerea (…) ciuliti urechile la liniste”. Pentru ca “daca nu stiti sa savurati linistea, nu aveti cum aprecia muzica”. Simplu, pare simplu, dar cati dintre noi ne-am pus vreodata aceasta problema? La fel, in aceeasi cheie, trebuie sa privim si asertiunile “a te perfectiona cere un efort calitativ, nu cantitativ”, sau “va invat sa deveniti un artist, nu un Narcis. Sa indreptati lumina catre muzica, nu catre dumneavoastra”.
Si inca o recomandare-lectie: “mergeti la Luxembourg si faceti cerculete in apa; veti sesiza rezonanta. Contemplati suprafata plana, neteda, calma, apoi aruncati un bob (din semintele cumparate): apa se va tulbura. Studiati impactul consecintelor…”
Si din nou in Gradina Luxembourg, unde lui Schmitt i se recomanda : “uitati-va cu mare atentie la efectul vantului asupra arborilor”.
Apoi, in cursul lectiilor sale catre tanarul Éric-Emmanuel Schmitt (si de fapt in cursul lectiilor autorului catre cititor). Madame Pylinska ne indruma – prin comparatii sau tangente diferite cu Chopin, catre analiza si intelegerea muzicii si personalitatii altor mari compozitori si interpreti; Bach, Beethoven, Pavarotti, Liszt, etc.
De exemplu “Liszt loveste puternic, Chopin asculta. La Chopin, pianul asculta pianul, sonoritatile, acordurile melodice, neprevazutele, armoniile, rezonantele acestuia, Chopin cauta poezia pianului si i se incredinteaza (…) pentru Chopin, pianul este o lume autonoma (…) care ii ajungea pentru a exprima totul despre suflet”.
Sau “Liszt este un uluitor, Chopin un uluit.” “Geniu este acela care pricepe repede ce trebuie sa faca pe acest pamant. Chopin s-a cunoscut pe sine si a fost recunoscut inaintea celorlalti.”
Lectiile de pian nu se limiteaza la muzica, ele sunt lectii de viata, despre cum trebuie sa o intelegi si sa o traiesti.
Autorul nostru invata cum sa faca dragoste si cum sa iubeasca, invata cum sa priveasca si cum sa inteleaga si sa creada in inlantuirea unor fapte si evenimente din viata.
Persista intrebarea:”oare care sa fie secretul lui Chopin?” si raspunsul Doamnei Pylinska: “Exista secrete pe care nu trebuie sa le patrunzi, ci doar sa le frecventezi:compania lor te face mai bun.”
Cea care i-a deschis gustul catre Chopin, matusa Aimée … secretul lui Chopin si secretul matusii Aimée, minunata femeie care a avut doar doua iubiri in viata … muzica lui Chopin si amantul caruia i-a fost devotata pana la moartea acestuia. Secretul matusii Aimée a fost pastrat in siguranta de tanarul Eric.
Emotionante paginile in care, la pianul din sala de festivitati a sanatoriului in care matusa Aimée isi traieste ultimele zile, departe de ochii lumii, Schmitt reuseste sa atinga “tarmurile continentului Chopin, cu joase lichide, cu picaturi melodice, cu linii de spuma, fluz, reflux…”
“O rugaciune care nu cerea nimic.”
Marturisile matusii Aimée in pragul trecerii dincolo, istoria celor doua iubiri ale acesteia, pentru Chopin “care i-a permis (sa traiasca) intr-o lume in care sentimentele infloreau (…) o lume lipsita de calcule, de rationalitate, de prudenta, de pragmatism (…) un loc in care sa iubesti” si pentru amantul de o viata (cu alta familie la activ), Roger… “o viata meschina (…) o fi banuit vreodata Roger in ce masura era salvat de Chopin?”
A fost prima si ultima oara in care Schmitt a reusit sa ajunga la acea limpezime, cand a reusit sa nimereasca “usa potrivita”. La despartirea de Madame Pylinska si lectiile cu aceasta, profesoara ii destainuie multumirea ca elevul ei “a gasit usa. Unica usa. Acea usa ingusta (…) Usa prin care (spune ea), veti explora universul si-l veti povesti”. Si recomandarea ei este: “Chopin ramane o singuratate care sta la taifas cu alta singuratate. Fa ca el. Nu scrie facand zgomot, te rog, ci mai degraba facand liniste. Concentreaza-te asupra celui vizat, invita-l sa patrunda nuante. Cele mai frumoase sunete ale unui text nu sunt cele puternice, ci acelea tandre”.
La Madame Pylinska prima si ultima lectie nu se plateste.
Un reprezentant de frunte al intelectualului umanist contemporan, Éric-Emmanuel Schmitt ne vorbeste nu numai despre muzica, ci despre toate acele instrumente ale cunoasterii, care te indruma catre “adevarata vocatie”. Si nu ultimul rand, ne vorbeste despre personajele providentiale din viata fiecaruia, care jaloneaza acest drum catre formarea si implinirea personalitatii.
Pentru mine, Éric-Emmanuel Schmitt, prin unicitatea lui si de asemenea, prin prolificitatea lui, este un un scriitor plin de mister, in aceeasi masura in care in copilarie, l-am asezat pe acest piedestal pe Jules Verne. Poate sunt criterii diferite, mai mult ca sigur. Dar misterul ramane.
Am mai scris cu prilejul lansarii volumului “Razbunarea iertarii” despre Théâtre Rive Gauche, teatrul scriitorului-regizor Éric-Emmanuel Schmitt.
Spectacolul “Madame Pylinska et le secret de Chopin” a fost adaptat si urcat pe scena la Théâtre National de Nice in 2018, de catre si in interpretarea lui Éric-Emmanuel Schmitt acompaniat la pian de Nicolas Stavy, mise en scène apartinand lui Pascal Faber. Spectacol reluat in septembrie 2019 la Paris, la Théâtre Rive Gauche, teatrul scriitorului-regizor Éric-Emmanuel Schmitt
Iata un teaser al acestui spectacol-monolog, postat pe youtube de Palais des beaux-arts de Bruxelles.
Si informatii in plus veti gasi – cu acces de pe youtube teaser.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Sursă fotografii: Humanitas.ro, Albin-Michel.fr, Wikipedia.org)
