”Război și pace”, de Lev Nikolaevici Tolstoi (2 volume)
Editura Litera, Colecția Carte pentru toți, București, 2020
Traducere: Nicolae Iliescu
Literatura clasică rusă rămâne una din pietrele de temelie ale celei universale. Nu cred să existe cercetători într-ale psihologiei mai buni și mai atenți la natura umană decât Dostoievski, Cehov, Tolstoi și ajungând până la cei de azi – Ulițkaia, Vodolazkin et co. De altfel, orice întreprindere a marilor gânditori, creatori, oameni de știință din Rusia a fost aproape mereu încununată de succes și de ecouri puternice în posteritate. Lucrurile nici nu au cum să stea altfel, din moment ce vorbim de un popor numeros, de o țară cu întinderi uriașe, de oameni săraci și simpli cu foarte multe probleme, de o istorie tumultuoasă, agitată, presărată cu crime împotriva umanității și cu dorințe de grandomanie expansionistă – adică toate ingredientele necesare pentru un creuzet al talentelor iscate din aceste zbateri sociale, politice, economice și ideologice. Fie că este vorba de compozitori, de scriitori, de balerini, de dramaturgi, de savanți, toți acești reprezentanți de seamă ai culturii rusești au rămas și vor rămâne în conștiința și în inconștientul colectiv, căci fiecare dintre noi ne naștem cu ideea inoculată cumva genetic conform căreia toate aceste personalități au existat, au fost mari și au contribuit la modelarea societății contemporane.
Dacă Dostoievski este maestru portretelor psihologice intime, tăioase, căutând cele mai diverse tare umane în cele mai uimitoare locuri și în cele mai neașteptate persoane, Tolstoi este cu siguranță cel mai mare pictor în cuvinte de tablouri sociale ample, alternând de la un capitol la altul al romanelor sale analiza psihologică a multitudinii de personaje cu observațiile pertinente și pline de farmec vis-à-vis de societatea descrisă, fie că este vorba de cea moscovită ori petersburgheză de la finele secolului al XIX-lea, așa cum se întâmplă în Anna Karenina (denumit de Faulkner cel mai mare și mai important roman al tuturor timpurilor), fie că este vorba de începutul secolului al XIX-lea, așa cum este cazul în romanul pe care îl aduc în discuție astăzi – Război și pace.
Considerat o adevărată epopee clasică, dar cu nenumărate accente ale modernismului aflat la început de drum atunci când a fost creată, capodopera lui Tolstoi aruncă o puternică lumină explicativă asupra unor întâmplări reale, cu ecouri însemnate asupra viitorului Rusiei și al Europei, lucruri petrecute în perioada în care Napoleon a plănuit și apoi a mărșăluit asupra Imperiului Țarist, fiind învins în mod tragic de strategia infailibilă a armatei rusești, conduse de marele strateg și militar, generalul Mihail Kutuzov. De altfel, întregul roman este o alternanță fulminantă și uimitor de bine detaliată între analiza societăților din Moscova și Sankt Petersburg și discursurile ample asupra ideii de război, așa cum este văzută atât de marile figuri ruse, precum și de francezi. Ceea ce reușește Tolstoi mai bine ca nimeni altul este să opună două concepții aparent opuse ale expansiunii imperialiste (Franța și Rusia) și, totuși, să le aducă împreună pentru a sublinia inutilitatea războiului, a grandomaniei și tragediile pe care acestea le atrag după ele.
Personajele din Război și pace sunt construite cu o exagerată migală, pătrunzându-se până în cele mai adânci și ascunse colțuri ale psihicului lor, în timp ce ele însele devin modele pentru o epocă și o societate, dar și caractere general și universal valabile din punct de vedere al timpului și spațiului. Astfel, ne sunt purtate pe sub priviri personalități diverse – bătrânul încăpățânat și conservator (Prințul Nikolai Bolkonski), tinerii plini de pasiune și înfocare pentru idealurile și iubirile lor (Prințesa Natașa Rostova și Prințul Andrei Bolkonski), bărbatul modest, neatractiv fizic, dar plin de bucuria de a trăi, de a învăța, înzestrat cu frumusețe spirituală și delicatețe, în ciuda stângăciilor sociale (Contele Pierre Bezuhov), tipologiile avide de bani și de poziție socială, gata în orice moment să-și devoreze prada, să calce în picioare pe oricine în goana lor după glorie pământească (Prințesa Hélène Kuragina, Prințul Vaily Kuragin, Contesa Catiche Bezuhova), tinerii ofițeri al căror spirit sălășluiește într-o umbră amenințătoare pentru onoarea fetelor inocente (Prințul Anatol Kuragin, Feodor Ilici Dolohov) și multe altele care confirmă că Război și pace este, poate, cea mai complexă frescă socială din istoria literaturii, egalată probabil doar de Pe aripile vântului.
În plus, romanul lui Tolstoi este una din puținele opere de ficțiune și cea mai reușită care îi transformă pe Kutuzov, Napoleon și generalii săi în personaje literare principale, analizându-le îndeaproape acțiunile, gândurile și întreprinderile militare. De altfel, scriind aceste rânduri, ascult cu mare bucurie și atenție superba, melodioasa și dramatica Uvertură 1812 de Ceaikovski și mă gândesc la atmosfera unică, inimitabilă de pe câmpul de luptă de la Borodino așa cum a fost ea descrisă de condeiul genial al lui Tolstoi. Tumultul și febra luptelor care s-au dat în acel fatidic an pe câmpia rusească și care a decis soarta Franței, a Rusiei, a întregii Europe, remodelând viitorul tuturor, este surprinsă cu o fidelitate și o naturalețe absolut dezarmante de scriitura incisivă și neiertătoare al marelui Lev Nikolaevici. Așadar, nici nu este de mirare că Război și pace a fost atât de exploatat de alți artiști care i-au urmat scriitorului rus, transformând uriașele volume fie în filme (vezi cel din 1956 cu Audrey Hepburn, Mel Ferrer, Henry Fonda și Anita Ekberg sau cel din 1966-1967, realizat de Serghei Bodnarchuk), seriale (de remarcat mini-seria din 2016, realizată impecabil de BBC, cu Lily James și James Norton) sau în ample bucăți muzicale – opera lui Prokofiev care a avut o enormă perioadă de creație și gestație și care a devenit una dintre cele mai îndrăgite, jucate și cunoscute opere rusești din secolul al XX-lea, o creație care egalează cu ușurință romanul lui Tolstoi.
Iată, deci, importanța universală uriașă pe care romanul și, de fapt, romanele lui Tolstoi le-au avut, le au și le vor avea mereu asupra culturii europene și mondiale. Fără asemenea scrieri, literatura contemporană nu ar fi existat în forma ei actuală. Și poate nici istoria nu ar fi fost atât de frumos cunoscută cum este, prin intermediul unor asemenea relatări ficționale, dar atât de bine scrise și redate. În mod cert, Tolstoi și capodoperele sale inegalabile vor rămâne pentru totdeauna sculptate în zidul de nedărâmat al istoriei literaturii universale și nu vor putea fi scoase de acolo decât dacă vreun nebun precum cei mulți de azi le va proclama contrare unor ideologii stupide (cum se întâmplă acum cu Homer în SUA) și le va arde pe focurile fanatismului criminal.
Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Cartepedia.ro/Cărturești.ro.
(Surse foto: www.librariaeminescu.ro, https://mosaicmagazine.com/, www.pinterest.es, www.discogs.com, www.amazon.com)
