„Dincolo de sârma ghimpată”, de James D. Shipman
Editura Humanitas Fiction, Colecţia Raftul Denisei, Bucureşti, 2024
Traducere din engleză şi note de Emilia Ivancu
Nu de puţine ori, timpurile ne-au demonstrat că numeroase crâmpeie din istoria adevărată şi-au aflat un loc de mare cinste în rândul acelor poveşti pe cât de fascinante, pe atât de puternic încrustate în memoria noastră cu slove de lumină şi de sânge. Pe de o parte, ele s-au scris și spus prin intermediul unui noian de legende, cărora nu le putem demonstra veridicitatea, dar prin care descoperim, cu nesfârşită uimire, că multe dintre personalităţile unor vremuri îndepărtate vor să ni se înfăţişeze ca personaje ale unei lumi aflate sub semnul luptei permanente dintre bine şi rău. La polul relativ opus, se află tot atât de numeroase pagini importante ale trecutului care ne confirmă, fără putinţă de tăgadă, că în destinul fiecărui om dăinuie, pentru totdeauna, schije ale unui război nemilos care, deși pare că a fost odată, a răpit dreptul omului la viață, fără vreun prealabil drept la replică și a lăsat în urmă numeroase victime colaterale, rămase tot atât de încremenite şi neputincioase în faţa suferinţelor şi a morţii.
Ca o formă de reconstituire a unor timpuri îndepărate şi deopotrivă condamnate la o iminentă repetare, literatura zilelor noastre propune titluri profund ancorate în dramele secolului trecut, când tihna lumii s-a cutremurat în faţa zgomotelor Războaielor Mondiale, pe care marile minţi aflate la putere le vedeau ca pe soluţiile optime ale restaurării sociale, ca pe o cale a progresului şi a prosperităţii, dar care s-au transformat, inevitabil, în teatre vii, înţesate de interminabile scene ale haosului şi durerii.
Pătrunzând cu privirea de cealaltă parte a barierei unei prime coperţi pictate în culorile sumbre ale războiului purtător de suferinţă, îi vom întâlni pe Anna şi Jakub, personaje fictive ridicate acum la rangul de mesageri ai unui destin tragic, menit să se deruleze asemenea oricărui alt obsedant şi implacabil marş al timpului scufundat în moarte. Povestea lor se scrie la fel ca multe dintre cele dăltuite cu litere de sânge în „cartea de aur a istoriei”, acolo unde, însă „aurul” devine adesea prizonier al unui dans macabru, menit să prindă în mreje fiecare pas şi tresărire de gând. Căci dincolo de sârma ghimpată, te întâmpină o poartă pe care doar de o vei atinge vei putea auzi un strigăt deznădăjduit, venit parcă de dincolo de timp, dintre zidurile care clădesc Fabrica morţii, de pe un tărâm al fricii, unde chiar şi cea mai mică durere a trupului putea atrage o condamnare la moarte.
La vârsta când cei mai mulţi dintre noi ne lăsăm prinşi până la epuizare în mirajul unui viitor mai mult sau mai puţin utopic, ţesut cu fire de lumină şi speranţă în tihna şi siguranţa fanteziei care învăluie frontul de acasă, cei doi sunt aruncaţi, fără drept la replică, în miezul unei lumi neiubitoare de linişte şi viaţă. Iar din acest moment, călătoria lor spre necunoscut se transformă deopotrivă într-un neobosit şi foarte viu pelerinaj spre adâncurile cele mai luminoase ale unui sine care, devenit fragil, riscă să îşi piardă orice urmă a identităţii. Şi în vreme ce fiecare pas agonizant pe firul unei vieţi lăsate în mâna cea blândă şi atotputernică a lui Dumnezeu se împleteşte cu glasurile răzbunătoare ale celor scufundaţi deja în adâncul ocean al morţii, vinovăţia şi nesiguranţa tind deopotrivă să sfâşie inimile şi să conducă gândurile către o undă binefăcătoare de lumină.
Poate deloc întâmplător, toate cele patruzeci de capitole ale romanului par să se dezvăluie asemenea unor invitaţii care, pe măsură ce se lasă deschise, ne transformă pe fiecare în confidenţi fideli ai celor care, protagonişti pe scena dezastrului, au ştiut să preschimbe fiecare lacrimă şi rugăciune deznădăjduită care veghea nopțile din Auschwitz într-un imn răsunător al dragostei şi al speranţei. La început, respiraţiile lor se scăldau cu teamă într-una dintre acele clipe extrem de preţioase care puteau ucide sau elibera pentru totdeauna. Dar atunci când regulile reci ale jocului sorţii condamnate la neant au reuşit să evadeze din această apăsătoare arenă a istoriei, un cânt al destinului, o promisiune demult rătăcită printre zgomotele şi flăcările lagărului a reieşit la lumină, preschimbând lupta cu secundele într-o năucitoare expediţie prin iad, iar mai apoi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu demonii care, rămaşi captivi în valea morţii, devorau somnul.
Şi aşa se face că, în faţa unui timp rămas parcă blocat în sângerosul octombrie al anului 1944, un strigăt răsunător al biruinţei se desprinde asemenea oricărui alt ecou ieşit în calea noastră dintr-un trecut condamnat la o permanentă resuscitare. Iar odată ce vom fi ajuns şi la coperta din spate a cărţii, iar apoi vom fi reîntors volumul către noi, vom redescoperi o imagine pe care, doar cuprinzându-o cu mintea, o vom lăsa din nou să ne învăluie în cântul alinător al uneia dintre acele scurte rugăciuni pentru toţi cei care, pierduţi printre norii de fum, nu încetează a-şi întoarce privirea spre cei rămaşi. Fără îndoială, după ce ne vom fi cufundat printre umbre, mâinile celor ce au fost odată Jakub şi Anna se vor împleti cu degetele şi inimile noastre, traversându-ne pe celălalt ţărm al unui tărâm străjuit de aceeaşi sârmă deopotrivă inertă şi înţepătoare, dar de pe care o respiraţie blândă de copil se întrezăreşte ca o geană de lumină. Iar odată ajunşi aici, vom înţelege că toate acele insuportabile grămezi de suferinţe, violenţe, lacrimi şi neadevăruri pierdute printre mormanele de cenuşă pot fi sfidate şi vindecate printr-o luptă în numele Binelui purtător de pace, frumos, inocenţă şi speranţă.
Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Cartepedia.ro.
(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://humanitas.ro/autori/james-d-shipman, https://www.facebook.com/humanitas.fiction.)
