”Exorcizat”, de Radu Găvan
Cărțile Arven, un imprint al Editurii Herg Benet, București, 2014, 320 p.
Postfață de Mircea Pricăjan
Debutul lui Radu Găvan, Exorcizat, are meritul de-ai aduce pe dr. Jekyll & mr. Hyde în Bucureștiul anilor 2000 și ceva, cam mizerabili, e drept, în persoana unui tinerel ce tot povestește la persoana I despre structurile și fanteziile sale, ce nu se mai pot deosebi de realitate – în cazul în care realitatea independentă, indubitabilă, există. El este agent imobiliar, trăiește din comisionul de la vânzare și are o fixație pentru Victor, dotatul, omnipotentul său coleg, un roll-model care îl inițiază în relațiile interumane, cu obrăznicie, la limita legalității și adesea trecând dincolo de ea. Pentru că Victor este un violator notoriu, ascuns aici, în această agenție, în personalitatea puștiului aparent neajutorat.
Sigur că Radu Găvan sugerează în câteva rânduri dedublarea, dar o revelație exactă este construită abia în final, când schizofrenul paranoic este pedepsit de doi bărbați-victime. Pedepsit în numele sexului, în numele dorințelor manifestate sau nu într-un eu, pe care personajul principal le proiectează în realitatea asta bucureștoidă. De aici și imposibilitatea (în fond, inutilitatea) de a deosebi fantezia de realitate, acuplările continue și cele improbabile (lipsesc zoofiliile, nu înțeleg de ce), într-o lume nebună, populată exclusiv de deviați, voyeuri, pedofili, cu toată turma lor cea neadormită.
Ce e atrăgător în acest roman este atrăgător și în orice film de serie B, concentrat pe acțiune, pe lupte și confruntări: mai ales confruntări cu sine, cu pulsiunile și dorințele manifestate nemijlocit; este important că se naște și la noi o asemenea literatură, pe baza căreia se poate construi, unde pot fi găsiți eroi și antieroi, o literatură a benzilor desenate (a culturii pop), scrisă fără altă pretenție în afara accesibilității de tip senzațional(ist), suprem deziderat.
Și filozofia romanului spune destul: decerebrările eroului se petrec în afara oricărei idei de ordine sau de justiție: orgoliile se reglează cu pumnii, dominația unora asupra altora se manifestă în mod primitiv – formă de caraterizare indirectă a societății noastre.
Firește că Radu Găvan practică suspansul de calitate (deși Mircea Pricăjan găsește cuviincios să îl compare pe autor cu Palahniuk, sau cu Cristina Nemerovschi), iar acest lucru îi poate asigura ieșirea, în sensul în care Sandra Brown sau Coelho au vândut și vând.
Puteți cumpăra cartea: Editura Herg Benet/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.
”Slowroom”, de Maria Folea
Editura Herg Benet, București, 2014, 174 p.
Dezagregarea personalității umane este semnalată de o anumită dezagregare a limbajului: orice nume propriu este scris ca un substantiv comun, diezuri (#) sau asterixuri, slashuri împânzesc și separă textul, dând adesea senzația unui luuung mesaj pe telefon; cine se scindează aici? cristi (vom respecta ortografia de tip avangardist a autoarei), care își descoperă și o personalitate feminină, laura, femeia visurilor etc., invadatoare, ultraposesivă, completă.
Firește, totul se termină destul de prost: o sinucidere, a lui cristi pentru laura sau a ei pentru el, nici nu mai contează. Incursiunea pe care Maria Folea o face în mintea unui schizofren paranoic are toate datele unei fișe clinice, și chiar personajul-narator (cristi) își pune un soi diagnostic sau altul: „slowroom” este o metaforă pentru mintea lui (locul tainic unde se ascunde, o spațializare a pulsiunilor), laura se ascunde sau iese din oglindă, uneori aude niște voci sau i se pare că universul se cutremură, pereții și camerele se multiplică.
Miza romanului se situează așadar pe un caz clinic, cu autoerotisme (fetișuri, BDMS & Cia), conturându-se o mică revoluție a limbajului în proză, asemănătoare, într-o oarecare măsură, cu mizerabilismul poetic al generației fracturiste; în fond, o redescoperire,o luare în posesie – îndelung amânată de un anumit calofilism intrinsec prozei.
Manuscrisul câștigător al concursului de debut Herg Benet 2013 (ediția a III-a) se înscrie așadar în profilul clinicist al editurii, al senzațional(ism)ului, promițând sequeluri.
